StatCounter

duminică, 28 ianuarie 2018

Apariție editorială: Hristina Doroftei, Memoria zăbrelelor. Eseu anti-uitare

Memoria zăbrelelor este un eseu tulburător despre mărturisirile deținuților politici din România anilor 1944-1964. Hristina Doroftei analizează „rememorările clericilor” (Nicolae Steinhardt, Tertulian Langa, Richard Wurmbrand, Iuliu Hossu, Matei Boilă, Dimitrie Bejan, Nicolae Grebenea, Liviu Brânzaș, Zosim Oancea, Valeriu Anania), „rememorările laicilor” (Ion Ioanid, George Sarry, Augustin Neamțu, Nicolae Mărgineanu, Nicu Păun, Herbert [Belu] Zilber, Florin Constantin Pavlovici, George Tomaziu, Dumitru Bordeianu, Onisifor Ghibu), dar și mărturisirile torționarilor (Ioan Chertiție, Tănase Evghenie, Franț Țandără).

duminică, 21 ianuarie 2018

New book: Oto Luthar (ed.), Of Red Dragons and Evil Spirits. Post-Communist Historiography between Democratization and New Politics of History

„The collection of well-researched essays assesses the uses and misuses of history 25 years after the collapse of Soviet hegemony in Eastern Europe. As opposed to the revival of national histories that seemed to be the prevailing historiographical approach of the 1990s, the last decade has seen a particular set of narratives equating Nazism and Communism. This provides opportunities to exonerate wartime collaboration, casting the nation as victim even when its government was allied with Germany. While the Jewish Holocaust is acknowledged, its meaning and significance are obfuscated.

Apariție editorială: Liviu Pleșa, Istoriografia clujeană sub supravegherea Securităţii (1945-1965)

„Preluarea puterii în România de către P.C.R. a generat transformări radicale în aproape toate domeniile societăţii, inclusiv în planul vieţii ştiinţifice. Departe de a fi o excepţie, şi istoriografia românească postbelică a fost afectată de instaurarea regimului comunist. 
În opinia noastră, este interesant de decelat mijloacele prin care puterea comunistă a înlăturat vechile elite intelectuale şi mai ales modul în care a fost implicată fosta Securitate în aceste acţiuni. De asemenea, credem că merită reliefată şi reacţia elitelor faţă de agresiunile la care au fost supuse.


luni, 8 ianuarie 2018

Apariție editorială: Daniel Popa, Am ținut de brazda noastră. Împotrivirea la colectivizare în județul Galați


A apărut la Editura Academia Civică a cincea lucrare în seria „Recviem pentru țăranul român”, Daniel Popa, Am ținut de brazda noastră. Împotrivirea la colectivizare în județul Galați.
Volumul, editat de Virginia Ion și Traian Călin Uba, conține 43 de interviuri din Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet cu țărani din 14 comune din județul Galați, participanți la revoltele împotriva colectivizării sau martori ai acestui proces de preluare forțată a pământului de către autoritățile comuniste. Interviurile au fost realizate de Daniel Popa în septembrie 1997.

Apariție editorială: Andreea Cârstea (ed.), Nu poate trăi țăranu’ fără pământ. Revoltele țăranești din Arad și Bihor (vara anului 1949)


A apărut la Editura Academia Civică a șasea lucrare în seria „Recviem pentru țăranul român”, Andreea Cârstea (ed.), Nu poate trăi țăranu’ fără pământ. Revoltele țăranești din Arad și Bihor (vara anului 1949).
Volumul conține un studiu introductiv de Andreea Cârstea și 32 de interviuri cu țărani din 8 comune din județele Arad și Bihor, participanți la revoltele împotriva colectivizării din vara anului 1949.

Apariție editorială: Nicolae Carandino, Nopți albe și zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste

A apărut la Editura Academia Civică o nouă ediție a memoriilor lui Nicolae Carandino, Nopți albe și zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste, cu o anexă de fotografii și un CD cu fragmente din înregistrarea audio a memoriilor în lectura autorului.
Ediția a fost îngrijită de Paul Lăzărescu, cu note de Andrea Dobeș.