StatCounter

joi, 28 iulie 2011

Despre „Teodor Şuşman, dreptatea oamenilor şi dreptatea lui Dumnezeu”

Pe 13 iulie am trimis către România Liberă un articol referitor la Teodor Şuşman şi motivele care l-au determinat să ia calea munţilor şi să devină luptător anticomunist. Articolul, „Dreptatea oamenilor şi dreptatea lui Dumnezeu” (care conţinea două scrisori semnate de Teodor Şuşman), a fost publicat în două numere din Aldine (http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/teodor-susman-dreptatea-oamenilor-si-dreptatea-lui-dumnezeu-231267.html şi http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/neastamparata-ura-impotriva-lui-teodor-susman-231912.html). Din considerente de spaţiu, însă, materialul nu a fost publicat aşa cum a fost trimis de mine, motiv pentru care, pentru cei interesaţi, îl redau mai jos în forma originală.

După publicarea primei părţi am fost sunat atât pentru a fi felicitat cât şi pentru a fi criticat. Mi s-a reproşat, printre altele, că nu trebuia să public scrisoarea, că aceasta îl pune într-o lumină nefavorabilă pe autorul ei, şi că, prin demersul meu, îl demitizez. Fac aici precizarea că nu a fost niciodată în intenţia mea de a-l mitiza pe Teodor Şuşman, şi nu cred că acesta este scopul nostru, a celor care ne ocupăm de scrisul istoric. Pe de altă parte, chiar dacă scrisorile pot fi „citite” şi într-o cheie care să-i fie defavorabilă lui Teodor Şuşman, nu cred că ele nu trebuiau publicate. De asemenea, mai cred că, pentru a fi înţelese corect, ele trebuiesc privite în contextul vremurilor când au fost scrise şi nu cu detaşarea pe care o avem azi, într-un regim democratic.

Apreciez că cele două scrisori sunt utile pentru o mai bună înţelegere a resorturilor care au determinat constituirea unuia dintre cele mai importante grupări anticomuniste din România. Şi chiar dacă, potrivit unor comentatori de pe forumurile de discuţii, „anticomunismul” lui Şuşman nu reiese din acestea, atrag atenţia că este absurd să pretinzi unui om care le scria autorităţilor să i se facă dreptate, să le şi spună care erau adevăratele sale sentimente faţă de acestea.

În curând o să mai postez şi alte documente, impresionante prin dramatismul lor, şi care completează imaginea de început a grupului „Teodor Şuşman”.


***
TEODOR ŞUŞMAN, DREPTATEA OAMENILOR ŞI DREPTATEA LUI DUMNEZEU



Pentru cei care nu cunosc detaliile instaurării regimului comunist în România, trebuie spus, încă de la început, foarte pe scurt, că, pentru a prelua controlul, comuniştii au dus o politică duală: pe de o parte au vizat eliminarea elitelor (politice, economice, culturale etc.), iar pe de alta atragerea şi impunerea în funcţii a marginalilor societăţii sau a unor persoane cu un trecut dubios, care puteau deveni uşor unelte docile în mâinile noii puteri. Această politică poate fi identificată la toate nivelele societăţii, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, iar reacţia de respingere a populaţiei a luat forme diferite. Una dintre acestea a fost reprezentată de apariţia de grupuri de luptători anticomunişti, care timp de mai bine de un deceniu au încercat, într-o luptă disproporţionată, să ţină trează speranţa românilor într-o schimbare de regim, care, din păcate nu a avut loc decât mult prea târziu. Ca zonă de acţiune, grupurile de partizani s-au manifestat cu predilecţie în spaţiul submontan şi montan, mai greu accesibil Securităţii şi Miliţiei.

vineri, 1 iulie 2011

Simpozionul Internaţional de la Făgăraş-Sâmbăta de Sus - „Condamnarea comunismului - între justiţie şi istorie”

În perioada 30 Iunie - 3 Iulie 2011 are loc ediţia a VI-a a simpozionul internaţional de la Făgăraş-Sâmbăta de Sus, anul acesta tema fiind „Condamnarea comunismului - între justiţie şi istorie”.
Evenimentul este organizat de Fundaţia Culturală „Negru Vodă” Făgăraş, Memorialul Rezistenţei Anticomuniste Ţara Făgăraşului, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Asociaţia Culturală „Mozaic” Cluj-Napoca, Mănăstirea „Brâncoveanu” - Sâmbăta de Sus şi se desfăşoară sub înaltul patronaj al Arhiepiscopiei Sibiului şi Mitropoliei Ardealului, Consiliului Judeţean Braşov, Primăriei Municipiului Făgăraş, Consiliului Local al Municipiului Făgăraş.
Pentru cei interesaţi, redau mai jos programul simpozionului:

Imagini de la lansarea volumului „Experimentul Târgşor” - începutul represiunii comuniste, la Făgăraş

Miercuri, 29 Iunie 2011 la sediul Fundaţiei Culturale „Negru Vodă” din Făgăraş, în prezenţa unui public foarte numeros, a avut loc a doua lansare (după ce din Bucureşti din 21 Iunie) a volumului semnat de Victor Roşca, „Experimentul Târgşor” - începutul represiunii comuniste, Curtea Veche, 2011.
Mai jos câteva imagini de la eveniment.

A mai murit un torţionar comunist nederanjat de nimeni

     Pe site-ul Miliţiei Sprituale, a fost postat recent un articol care anunţă faptul că Ştefan  Koller, unul dintre cei mai mari torţionari ai regimului comunist a încetat din viaţă.
     Miliţia Spirituală anunţă în premieră decesul unuia dintre cei mai cruzi ofiţeri superiori MAI din timpul regimului comunist: colonelul de penitenciare (r) KOLLER IOSIF ŞTEFAN

Autor: Mihai Burcea

     Născut la 2 august 1916, în oraşul Huedin, judeţul Cluj, Ştefan Koller fost director al Direcţiei cadre din Direcţia Generală a Penitenciarelor, Coloniilor şi Unităţilor de Muncă (1 iul. 1951 – 1 oct. 1952), locţiitor pentru producţie al directorului general al Direcţiei Lagăre şi Colonii de Muncă (1 oct. 1952 – ian. 1954), comandant al Penitenciarului Aiud/formaţiunea 0622 Aiud (1 ian. 1954 – 1 nov. 1958) şi comandant al Penitenciarului Văcăreşti (1 nov. 1958 – 30 iun. 1967). A fost trecut în rezervă şi pensionat din cauza unor probleme medicale, prin Ordinul MAI nr. 1962 din 31 mai 1968.

    Regimul de detenţie impus deţinuţilor politici din Penitenciarul Aiud de către Koller a fost foarte dur, aici decedând pe perioada mandatului său peste 100 de persoane[1]. Acest regim de detenţie consta în pedepse corporale aplicate deţinuţilor contrarevoluţionari – aşa erau denumiţi deţinuţii politici în literatura juridică de specialitate a vremii; în trimiterea condamnaţilor la carceră/izolare pentru cele mai mici abateri de la regulament; în lipsa medicamentelor (pe adresa penitenciarului nu a sosit niciun medicament pe parcursul întregului an 1955); apoi lipsa alimentelor determina o foame constantă în rândul deţinuţilor iar frigul era una din cauzele cele mai frecvente ale îmbolnăvirilor (valoarea calorică nu depăşea 7-800 de unităţi/zi). Din aceste motive, în a doua jumătate a anilor ’50 au existat mai multe forme de protest ale deţinuţilor, cea mai frecvent întâlnită fiind intrarea în refuz de hrană. În aprilie 1957 a izbucnit cea mai mare grevă din istoria sistemului penitenciar comunist atunci când circa 700 de deţinuţi s-au baricadat în celule cerând dreptul la pachet, vorbitor şi în general un regim de detenţie mai bun. Protestul a durat 23 de zile, fiind înăbuşit prin intervenţia brutală a administraţiei. Mulţi dintre participanţii la revoltă au fost apoi trimişi la izolare sau transferaţi în alte unităţi. Pentru a preîntâmpina acest gen de proteste liderii revoltei au fost transferaţi ulterior la Penitenciarul Râmnicu-Sărat.


     În anul izbucnirii revoltei, statul de organizare al acestui loc de deţinere de categoria I era prevăzut cu un număr de 166 de cadre, din care 101 erau ofiţeri şi sergenţi reangajaţi (subofiţeri) şi 65 de angajaţi civili.

La data de 22 mai 2007, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare o sesizare penală cu privire la abuzurile şi crimele săvârşite, ordonate sau inspirate de către 210 de foşti comandanţi şi ofiţeri cu atribuţii de conducere din cadrul sistemului penitenciar din România (toţi identificaţi de IICCR şi care în perioada martie 1945 – decembrie 1989 au folosit sistemul de detenţie ca principal instrument de realizare a politicii de extremism social pentru lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemniţare, muncă forţată, a unor categorii sociale – burghezie, moşierime, ţărani, intelectuali, studenţi, clerici – şi pentru exterminarea programată a deţinuţilor politici). Printre cei vizaţi se afla şi col. Koller Ştefan despre care la acea dată se credea că s-ar fi refugiat în Israel asemeni altor torţionari celebri (Mişu Dulgheru, Cornăţeanu Eugen, Einhorn Wilhelm, Helman Alexandru etc.). Bineînţeles că Ministerul Public condus de „extrem de competenta” doamnă Laura Codruţa Kövesi nu a mişcat vreun deget în vederea identificării şi interogării foştilor ofiţeri din aparatul de represiune comunist.

     În iunie 2009, Miliţia Spirituală a identificat locuinţa familiei Koller (situată la intersecţia străzii Aurel Vlaicu cu şoseaua Ştefan cel Mare) însă familia nu a dorit să ofere niciun fel de detalii referitoare la personajul nostru. De asemenea, în iunie 2009 am reuşit să stabilim şi mormântul din Cimitirul Militar „Ghencea” în care urma să fie îngropat colonelul în rezervă Koller. Zilele trecute am descoperit că pe piatra tombală a lui Koller a fost aplicată crucea personalizată pe care scria că a încetat din viaţă anul trecut.

Din păcate nu deţinem nicio fotografie care să ni-l înfăţişeze pe fostul ofiţer.


[1] Despre biografia lui Koller şi istoricul Penitenciarului Aiud vezi Mihai Burcea, Marius Stan, Mihail Bumbeş, Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Aparatul central (1948-1989), vol. I, Iaşi, Ed. Polirom, 2009, ff. 272-275 şi Andrei Muraru (coord.) Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Iaşi, Ed. Polirom, 2008, ff. 73-103.

Articol preluat de pe site-ul Miliţia Spirituală.