StatCounter

sâmbătă, 20 mai 2017

Apariție editorială: Romulus Rusan, Istorie, memorie, memorial sau Cum se construiește un miracol

Volumul a apărut la Editura Academia Civică și cuprinde articole, interviuri, conferințe și studii scrise de Romulus Rusan în perioada 1996-2016. Cuvânt înainte: Ana Blandiana. Editor: Ioana Boca.

Bookfest 2017 - evenimente editoriale în legătură cu istoria recentă


A XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 24-28 mai, la pavilioanele C1, C2, C4 și C5 de la Romexpo. 
Accesul la Bookfest cât și la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit.
Pentru cei interesaţi, aici pot găsi programul evenimentelor editoriale de la Bookfest 2016.
Am făcut şi o selecţie a lansărilor și evenimentelor care au legătură cu istoria recentă. Probabil sunt mai multe, dar din cauză că nu sunt descrise cărţile, nu am reușit să-mi dau seama de asta.

vineri, 19 mai 2017

Victor Gordan, Victor. Memories from the Kingdom of Absurdities and Terror


Cartea lui Victor Gordan a apărut în 2016 la Manchester, New Hampshire și este o lucrare autobiografică în trei părți care tratează perioada de până la arestare, cea a detenției și apoi exilul. 
Autorul, născut în 1931 în Bănișor, Sălaj, a fost admis la facultatea de Medicină din București în 1952 și a fost arestat în 24 septembrie 1956, ca urmare a efectelor evenimentelor Revoluției din Ungaria. A fost condamnat la 10 ani închisoare corecțională, pe care i-a executat în închisorile MAI, Jilava, Salcia, Giurgeni, Periprava, Gherla. A fost eliberat în  24 iunie 1964. A încercat să fugă din țară dar a fost prins și condamnat la 3 ani de închisoare, din care a executat un an. O a doua încercare s-a finalizat cu succes și a ajuns în SUA. A lucrat în mai multe spitale din SUA și s-a remarcat prin aceea că este cel care a identificat „sindromul Războiului din Golf”, la militarii care au luptat în războiul din  Irak din 1990-1991.
Informații din fișa matricolă penală și dintr-un articol din ziarul Adevărul, unde cei interesați pot afla mai multe detalii biografice despre autor.