StatCounter

joi, 28 iulie 2011

Despre „Teodor Şuşman, dreptatea oamenilor şi dreptatea lui Dumnezeu”

Pe 13 iulie am trimis către România Liberă un articol referitor la Teodor Şuşman şi motivele care l-au determinat să ia calea munţilor şi să devină luptător anticomunist. Articolul, „Dreptatea oamenilor şi dreptatea lui Dumnezeu” (care conţinea două scrisori semnate de Teodor Şuşman), a fost publicat în două numere din Aldine (http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/teodor-susman-dreptatea-oamenilor-si-dreptatea-lui-dumnezeu-231267.html şi http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/neastamparata-ura-impotriva-lui-teodor-susman-231912.html). Din considerente de spaţiu, însă, materialul nu a fost publicat aşa cum a fost trimis de mine, motiv pentru care, pentru cei interesaţi, îl redau mai jos în forma originală.

După publicarea primei părţi am fost sunat atât pentru a fi felicitat cât şi pentru a fi criticat. Mi s-a reproşat, printre altele, că nu trebuia să public scrisoarea, că aceasta îl pune într-o lumină nefavorabilă pe autorul ei, şi că, prin demersul meu, îl demitizez. Fac aici precizarea că nu a fost niciodată în intenţia mea de a-l mitiza pe Teodor Şuşman, şi nu cred că acesta este scopul nostru, a celor care ne ocupăm de scrisul istoric. Pe de altă parte, chiar dacă scrisorile pot fi „citite” şi într-o cheie care să-i fie defavorabilă lui Teodor Şuşman, nu cred că ele nu trebuiau publicate. De asemenea, mai cred că, pentru a fi înţelese corect, ele trebuiesc privite în contextul vremurilor când au fost scrise şi nu cu detaşarea pe care o avem azi, într-un regim democratic.

Apreciez că cele două scrisori sunt utile pentru o mai bună înţelegere a resorturilor care au determinat constituirea unuia dintre cele mai importante grupări anticomuniste din România. Şi chiar dacă, potrivit unor comentatori de pe forumurile de discuţii, „anticomunismul” lui Şuşman nu reiese din acestea, atrag atenţia că este absurd să pretinzi unui om care le scria autorităţilor să i se facă dreptate, să le şi spună care erau adevăratele sale sentimente faţă de acestea.

În curând o să mai postez şi alte documente, impresionante prin dramatismul lor, şi care completează imaginea de început a grupului „Teodor Şuşman”.


***
TEODOR ŞUŞMAN, DREPTATEA OAMENILOR ŞI DREPTATEA LUI DUMNEZEU



Pentru cei care nu cunosc detaliile instaurării regimului comunist în România, trebuie spus, încă de la început, foarte pe scurt, că, pentru a prelua controlul, comuniştii au dus o politică duală: pe de o parte au vizat eliminarea elitelor (politice, economice, culturale etc.), iar pe de alta atragerea şi impunerea în funcţii a marginalilor societăţii sau a unor persoane cu un trecut dubios, care puteau deveni uşor unelte docile în mâinile noii puteri. Această politică poate fi identificată la toate nivelele societăţii, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, iar reacţia de respingere a populaţiei a luat forme diferite. Una dintre acestea a fost reprezentată de apariţia de grupuri de luptători anticomunişti, care timp de mai bine de un deceniu au încercat, într-o luptă disproporţionată, să ţină trează speranţa românilor într-o schimbare de regim, care, din păcate nu a avut loc decât mult prea târziu. Ca zonă de acţiune, grupurile de partizani s-au manifestat cu predilecţie în spaţiul submontan şi montan, mai greu accesibil Securităţii şi Miliţiei.

Resorturile şi motivaţiile care i-au făcut pe aceşti oameni să lase tot şi să ia calea pribegiei, să îşi pună viaţa lor şi a familiilor în pericol, au fost diverse, dar au fost generate, într-un fel sau altul, de procesul de stalinizare forţată în care societatea românească a fost angajată după al doilea război mondial, şi care s-a concretizat şi printr-o asumare monopolistă a actului politic de către PCR.

Unul dintre cele mai cunoscute grupuri de partizani anticomunişti din România a fost cel condus de Teodor Şuşman din Răchiţele, judeţul Cluj. Acest grup a intrat în atenţia opiniei publice mai cu seamă în contextul acţiunilor desfăşurate de Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România pentru identificarea şi exhumarea a trei dintre partizani: Teodor Şuşman (23 iunie 2010) şi Toader şi Avisalon Şuşman (5-8 iulie 2011). În acest context au apărut în mass-media şi în spaţiul virtual păreri diverse, mai mult sau mai puţin documentate, privitoare la Teodor Şuşman şi la acţiunile sale. S-au pus în discuţie şi anumite acţiuni reprobabile ale acestuia însă în mai mică măsură s-a discutat despre cauzele care au dus la acestea.

Teodor Şuşman a fost primar în Răchiţele timp de 10 ani, fără să fi fost membru în vreun partid politic şi s-a remarcat în special prin faptul că a luptat pentru a apăra interesele moţilor. Familia sa era una dintre cele mai înstărite din zona Huedinului: avea două gatere de cherestea, un magazin sătesc, 7‑8 hectare de pământ, vaci, boi, cai, oi şi 295 de familii de albine. Gospodăria, în care lucrau şi doi angajaţi (slugi), era bine organizată şi administrată, fiind formată dintr‑o casă impunătoare, grajd, livadă cu pomi fructiferi.

Ca lider recunoscut al zonei, Teodor Şuşman era vizat direct de politica noului regim, fiind înlăturat din funcţie la scurtă vreme după preluarea puterii de către comunişti. În acest context, o serie de neînţelegeri mai vechi dintre el şi un alt localnic, Suciu Paşcu, deţinător, la rândul său, a funcţiei de primar pentru câţiva ani în perioada interbelică şi imediat după instaurarea comunismului, s-au acutizat treptat, şi în acei ani au atins apogeul. Magazinul pe care îl deţinea Teodor Şuşman a fost închis şi jefuit, chiar prin complicitatea primarului de atunci, Suciu Paşcu, i-a fost apoi sechestrat depozitul de cherestea, iar materialul lemnos a fost valorificat în interes personal de către acelaşi primar. În plus, noii „lideri” emanaţi de regim au trecut la o serie de acuze şi calomnii la adresa lui, cu scopul evident de a determina arestarea şi condamnarea, respectiv îndepărtarea fizică din comunitate.

În acest context tulbure, la 18 martie 1948, nemulţumit de şicanele şi acuzele pe care „reprezentanţii” locali ai noii puteri i le aduceau, Teodor Şuşman a scris două scrisori: una către „pretor” şi alta fără un destinatar explicit, dar care era în mod cert adresată autorităţilor vremii, şi în care explica, pe de o parte, cine este, ce a făcut pentru comunitate, iar pe de altă parte, de ce câteva persoane din sat au dat declaraţii răuvoitoare la adresa sa. Dar ceea ce este cel mai important, în opinia noastră, este faptul că cele două scrisori explică resorturile care l-au determinat să fugă în munţi. De altfel, temerea sa cu privire la efectele delaţiunilor consătenilor trecuţi de partea comuniştilor era justificată, pentru că la scurt timp după redactarea scrisorilor, la 18 august 1948, o echipă de jandarmi s-a prezentat la domiciliul său pentru a‑l aresta, fără însă ca acest lucru să fi fost posibil.

Teodor Şuşman a fost fugar timp de peste trei ani, alături de trei dintre fiii săi (Toader, Avisalon şi Traian), lor alăturându-li-se şi alţi nemulţumiţi de regimul comunist. Destinul său şi al familiei sale a fost, însă, unul tragic, comparabil cu al altor familii de luptători împotriva comunismului din alte părţi ale ţării. Potrivit documentelor Securităţii, Teodor Şuşman s-ar fi sinucis trăgându-şi un glonţ în cap la 15 decembrie 1951. Investigaţiile arheologice ale CICCR au schimbat, însă, datele problemei. În urma cercetărilor criminaliştilor, reprezentanţii Parchetului Militar din Cluj au declarat că niciunul din cele şase gloanţe identificate nu ar fi provenit din puşca lui Teodor Şuşman. Traian a fost arestat şi condamnat, Toader şi Avisalon au murit (potrivit documentelor Securităţii) arşi de vii într-o şură, căreia i s-a dat foc pentru a-i determina să se predea. Catrina Şuşman, soţia lui Teodor Şuşman, a murit „de inimă rea”, iar cei doi copii mai mici, Emilian şi Romulica, au ajuns cu domiciliu obligatoriu la sute de kilometri de satul natal. În gospodăria sa, „Raiul lui Şuşman” cum era cunoscut în zonă, a fost instalat iniţial postul de Miliţie şi se desfăşura anchetarea sătenilor, pentru ca ulterior să fie dărâmată integral.

Ca şi în alte zone în care au acţionat partizani, comuniştii au aplicat diverse motode de anihilare a acestora, alternând beneficiile, cu pedepsele şi propaganda cu principiul „divide et impera”. Efectele sunt încă vizibile şi azi, iar imaginea lui Teodor Şuşman în comunitate este umbrită de două acte reprobabile care au avut loc în acei ani: doi localnici au fost omorâţi de partizani, unul dintre ei fiind chiar Suciu Paşcu. Nu vom analizăm contextul în care s-a ajuns la aceste evenimente regretabile, pentru că nu este în intenţia noastră să dezbatem aici acest subiect, să căutăm vinovaţi sau să cuantificăm suferinţa.

În ceea ce priveşte cele două scrisori ale lui Teodor Şuşman (identificate în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor fostei Securităţi) pe care le redăm mai jos, apreciem că ele pot fi utile celor interesaţi să îşi contureze o imagine despre ceea ce s-a întâmplat în anii instaurării comunismului într-un sat din Munţii Apuseni şi, mai ales, despre ce fel de „personaj” a fost Teodor Şuşman.

***

Domnule Pretor (tăiat ulterior - n.n.)[1]

Declaraţie (cu alt tip de scris şi altă cerneală - n.n.)



Subsemnatul nu voiu a stărui să arat numai câteva date din trecutu meu, aci în comună. M-am născut aci din părinţi săraci şi muncitori, am muncit şi eu aci 30 de ani cu soţia mea. În acest interval de timp nu am cumpărat imobile ci am vândut şi din ce am avut ca moştenire.

Am fost acuzat că eu am exploatat pădurile. Nu am exploatat nici o pădure ce (ci - n.n.) am cumpărat material lucrat şi parcele ca orice locuitor din comună şi orice străin. Mă întreb, nu aveam acest drept de a munci ca alţi[i] pentru că aceie (sic!) ce mă acuză în frunte cu Suciu Paşc au făcut şi el şi fraţii lui acel lucru. Ba mai mult numitu în timpu cât a fost primar sub Manişti au cumpărat terenuri întinse de pământ. Tata lui şi fraţii lui au luat bucata de pământ de la mai mulţi săraci cum e cazu familiei Ilaş şi Ţule şi altele. Numitu Suciu Paşc nu a avut moştenire, ci toată averea lui au făcut-o în timpu cât a fost primar în mai multe rânduri sub manişti şi sub liberali. Aceasta se poate dovedi nu cu fraţii lui şi cu cei din organizaţie (organizaţia PCR - n.n.) care stau sub influienţa lui, ci cu locuitori din comună.

Am fost acuzat că am bătut p[r]in 1935 oameni. Nu este adevărat, că în aceia vreme numitul era primar, când au făcut cea mai mare agitaţie şi propagandă contra sovi[e]telor împreună cu mai marii zilei, în frunte cu Dunca, care pe aceia vreme era prefect de Cluj. Spuneau atunci că au avioane de s-ar întuneca ceru.

Recunosc că am bătut pe câţiva beţivi scoţându-i din crâşmă şi pe ei şi pe femeile lor care stătea[u] prin crâşme zile dearându şi copiii lor în şcoală erau cu păduchi. Da i-am scos din crâşme şi i-am îndemnat la muncă. Asta a fost prin 1925, după ce prin grele suferinţe am câştigat pentru comună păşuni şi păduri.

Era firesc lucru să-i scot din crâşme la muncă după ce erau ei stăpâni pe întinsele şi vaste terenuri smulse din mâna latifundiarilor şi acoliţilor lor pentru care curaj am fost pus în temniţă şi am avut un proces în care am fost acuzat de şef de rebeliune, judecându-mă timp de 4 ani. Da, i-am scos din crâşme căci mi-au fost dragi, că nu-i puteam vedea căzuţi în ruină şi în robia alco[o]lului dându-le sfaturi şi îndemnându-i la muncă.

Toate aceste acte se află la Tribunal Cluj ca acte doveditoare la cele afirmate. Am fost acuzat că am fost legionar. Nu am fost, că acei ce mă acuză au fost cu sumanu negru la Alba Iulia, Suciu Paşc, Giurgiu Ioan şi Giurgi Petre Tarlachi şi alţi[i] au defilat în faţa lui Horia Sima. Da este evident, am fost mereu ameninţat de Suciu Paşc şi alţi[i] în epoca legionară că voi fi dus la Călăţele la torturi şi acuzându-mă că sunt jidănit şi că nu se formează cuiburi din cauza mea, asta se poate dovedi cu Ungur Iuliu şi Balaş Toader din Răchiţele.

Am fost acuzat că sunt ostil organizaţiei tot numai de aceşti discipoli ai lui Horia Sima, că din cauza mea nu se înscrie oamenii în organizaţie. Nu este adevărat, întrucât Suciu Paşc forţat de faptele lui de tâlhăria cu spargerea prăvălii au trecut în tabăra lui Tătărescu, unde Duca li-au salvat, având mare influienţă şi pe urmă au trecut comunist sub mască. Eu am fost din 1923 şi până în 1928 în fruntea poporului nu ca politician, ci ducând o luptă pentru drepturile maselor proletare. Pot să afirm că atunci Suciu Paşc şi rudile lui m-au acuzat atunci de agitator şi de revoluţionar. Asta a făcut cu manişti, oameni mari ai timpurilor de atunci au scris un Rebreanu articole de calomnie în ziarul Patria numai pentru motivu că eu nu eram manist.

Menţionez că aproape reuşisem prin 1927 să formăm un partid muncitoresc în munţi, dar am fost împiedecat de manişti în frunte cu Suciu Paşc şi de alţi[i].

Trecutu meu este cunoscut de oameni cu judecată de prin toate comunile din munţi, cari pot dovedi oricând că am fost omu care am apărat drepturile poporului sub toate guvernele de ciocoi.

Am fost primar până în 1946 unde am stat la postu meu şi am îndeplinit cu punctualitate toate ordinele şi cerinţele posibile ce a contribuit Comuna noastră săracă pentru viteaza Armată Roşie care ne-au eliberat de sub jugul nazist, am dat sfaturi pentru a îndeplini condiţiile armistiţiului, nu am fost ostil ci mi-am făcut datoria.

Să ştie că în 1922 contra mea au făcut denunţ că am fost contra contra dinasti[ei], că în acel an am spus primarului Bălaş Gh. că şi ţara noastră ar putea fi republică condusă de un preşedinte. Acesta am spus-o cu ocazia încoronării.

Declar că aş fi lucrat la organizaţia partidului dar am fost împiedecat sistematic prin faptul că din 1946 în toate întrunirile poporului am fost criticat şi acuzat din ură de către Suciu Paşc, tâlharu ticălos, până ce masele poporului s-au scandalizat de atâta invidie şi ură din partea lui.

Nu am nici o vină şi sunt mândru de mine că am muncit pentru popor şi în cele mai grele vremuri, şi am ajutat chiat pe acei ce azi vânează capul meu cu minciuni, ca la adăpostul acestor uneltiri să poată duce în eroare organele de conducere al organizaţiei şi să-şi mascheze prin uneltiri viclene de care numai Suciu Paşc e în stare să conducă mişcările anti democratice.

Ar fi un păcat strigător la cer ca numai la simplele afirmaţii mincinoase să fie acuzat şi învinuit pe nedrept un om, căci unde ar fi dreptatea lui Dumnezeu atunci şi dreptatea oamenilor pe pământ.

Aceste sunt numai o mică parte din filele vieţii mele şi din trecutu de luptă ce l-am avut pentru consăteni[i] mei de aci din comună precum şi numai câteva date luate aşa, la întâmplare, pentru a mă apăra contra unei şarlatanii puse la cale de un instrument de minciună din clica manistă.

Rugându-vă D-le pretor a cerceta şi a vă convinge de nevinovăţia mea şi de netemeinicia declaraţiilor, date numai din ură, cunoscând trecutu persoanelor care semnează aceste declaraţii.

Răchiţele la 18 III 1948

Cu supunere şi respect.

Trăiască Republica                                                                                                       Şuşman Teodor



***

Întrucât am fost informat cine şi care sunt acele persoane care au făcut declaraţii mincinoase contra mea şi a familiei mele, voi descrie aparte ce l-a făcut pe unu fiecare spre aşi da declaraţii.

1. Întrucât priveşte pe Suciu Paşc povestea lui de răufăcător vă este cunoscută precum şi trecutu dintre noi.

2. Declaraţia lui Stanciu Teodor stă în ceea mai neastâmpărată ură pentru faptu că în 1942-43 conform unui ordin primit de la Ocol Silvic am ieşit cu locuitorii comun[e]i la plantarea teritoriului de pădure pe proprietatea comun[e]i, pe care teritor[iu] numitul vrea să-l acapareze. Este întindere de aproape 10 jug., acel teritor[iu] se află dat pentru Comuna Răchiţele prin hotărârile forurilor agrare No. 846/925 şi 506 din 1925. În afară de acel teritoriu mai are circa 10 jug. Pentru acest fapt numitul încă din acel moment s-au unit cu Suciu Paşc şi au pus la cale răsbunare, de atunci şi până azi calomniile şi revolta contra mea nu au încetat oricând în decursul anilor au strigat în public contra mea cât şi a familiei mele atunci când eu mergeam la adunare. Nu sunt vinovat pentru că, în primul rând, am executat un ordin cum cred că şi azi se execută, în al doilea rând am căutat să nu las drepturile maselor la un individ să le acapareze. Aceasta se poata adeveri cu păduraru Suciu Vasile şi alţi locuitori.

3. Declaraţia fraţilor Corchiş are ca bază următoarele. Corchiş Gheorghe în anul 1940 a fost primar la legionari care în aceia vreme mă tortura împreună cu Suciu Paşc şi alţi de aceiaş cul[o]are înfocaţi, ca Neag Todor Găvrili, Neag Todor Tuiu, Giurgiu Ioan. Căcati (?) şi alţi făcând troiţe şi purtând sumane negre.

În anul 1941 după prăbuşirea regimului Sima am înlăturat pe individu Corchiş Gheorghe din postu de primar, dar mai mult numitul prin purtări neomen[o]ase să mă distrugă. În urmă au fost daţi de mine în judecată pentru distrugeri de bunuri publice devastând pădurea şi plantaţia comun[e]i. Asta se poate dovedi cu pădurarul Suciu Vasile că şi fraţii lui Corchiş Petre şi Corchiş Traian au făcut închisoare pentru furturi şi distrugeri în avere[a] poporului. Deci numiţii îmi sunt duşmani de moarte şi cred că şi azi cu minciuni mă vor distruge. Menţionez că sunt oameni cu mari întinderi de pământ.

4. Declaraţia lui Giurgiu Petre Tarlachi constă tot din ură personală, că în timpul cât a fost legionar am avut cu el multe neplăceri.

5. Declaraţia lui Moldovan Petre este că tata lui a fost pădurar la mari latifundiari în societatea zisă Regatu Mare prin 1923 când subsemnatu am dus lupta contra ciocoilor şi în acea vreme cu familia lor am avut multe necazuri. Aceaste se poate vedea în archiva Tribunalului Cluj unde subsemnatul eram trecut ca şi cap de revoltă. Menţionez că toţi cei ce şi-au dat declaraţii contra mea stau astăzi sub tutela lui Suciu Paşc şi influenţaţi de acest duşman, docmai (sic!) ca în evul mediu, pe timpul lui Nero, sub diferite favoruri, că le dă una, ba alta, i-au îndemnat să facă ceia ce au făcut contra mea.

Este evident că fiind iubit de masele poporului am stat aproape zece ani primaru[l] Comun[e]i, unde nu se putea să nu am duşmani, nu pentru faptile mele, ci pentru ambiţia ce aceşti indivizi au purtat-o şi o poartă şi de prezent.

Menţionez că oricând pentru faptele mele cercetate cu dreptate m-aş prezenta în faţa legii şi în faţa lui Dumnezeu, dar afirm că nu mă pot prezenta în faţa acestei bande de agitatori şi răufăcători, care timp de 2 ani veşnic au agitat lume contra mea şi sub masca de comunişti au crezut şi cred că mă vor distruge.

Este evident că din cauza purtării lor neomenoase şi din cauză că eu am fost îndepărtat de la orice adunări masele poporului nu s-au organizat, pentru că toţi sunt nişte beţivi şi nimeni cunoscându-le trecutul nu-i simpatizează.

Neag Teodor Tuiu au declarat unui locuitor că ei ştiu ce fac, că oricum a fi lume[a], tot ei sunt mai mari.

Ba este mai mult că au adus petrol trimis pentru popor şi au speculat punând apă în gaz şi expl[o]atând populaţia cum am auzit că din pânza trimisă pentru popor toţi cei de mai sus se înfruptă din belşug, iar la alţii vând cu înşelăciune, cu măsură mai mică. În această chestiune puteţi adeveri cu Moldovan Niculae, care a observat şantaju.

Dovada cea mai sdrobitoare că uni[i] din organizaţie fac cele mai mari piedici contra desvoltării organizaţi[e]i pentru faptul că întruna din zile Neag Teodor Tuliului spunea că o pune mâna pe bici şi cu biciu să-i bată. Asta spune locuitorului Giurgiu Todor Mocanu şi că el poate să jupoaie pe cine sunt gazdă.

Întruna din şedinţe ţinută la primărie ţinută de organizaţie Giurgiu Iuoan (sic!), care se dă ca cel mai teribil comunist nu i-a fost ruşine să ceară cuvântu şi să spună că el nu vrea să ştie ce ie aceia comunism, ci a intrat de dragu lui Suciu Paşc, că îl ştie om cuminte şi că i-a făcut mult bine după cum dă dovadă de multă pricepere la a-şi ajuta aproapele.

Am arătat ce i-a determinat pe aceşti gangsteri de au făcut contra mea declaraţii calomnioase care amintesc că acum 20-15 ani aşa a fost Şuşman. Mă întreb în aceia vreme nu erau legi şi justiţie?

Am credinţă căci cazul se va cerceta de cei în drept fără ură şi părtinire şi se va afla adevărul.

Ştiu că azi când masele poporului trebuiesc unite mai mult ca oricând se va ţine cont şi de masele poporului care trebuiesc ascultate aparte pe fiecare locuitor şi să fie întrebat pe înţelesul poporului dacă Şuşman au făcut bine sau rău poporului şi dacă au oprit pe cineva să nu se organizeze.

Să fie întrebat în amănunt fără ca Suciu Paşc să fie de faţă pentru anumite motive că ne declarând după plăcere[a] lui Suciu Paşc şi-ar atrage neplăceri.

Ca încheiere pot să afirm cum a zis pe vremuri dl. Advocat Ioan Gh. Maurer la un proces unde apăra un grup de muncitori, că adevăraţi patrioţi sunt cei din boxă, iar adevăraţi trădători ai poporului Român erau acuzatorii.

Nu este omenesc şi este în afară de orice justiţie de pe pământ ca unui om şi o familie să fie ruinate numai pentru ambiţia unui tâlhar şi la câţiva beţivi şi cred că libertatea poporului şi a oricărui locuitor paşnic nu pot fi răpite şi ameninţate pe simple declaraţii calomnioase.

Trăim într-o ţară unde libertatea este garantată de aleşi[i] poporului. Atunci pentru ce clica aceasta de răufăcători au făcut totul ca prin minciună şi uneltiri să-mi răpească libertatea mea şi a familiei mele?

După ce în toate adunările publice m-au criticat pentru a mă îndepărta de popor, ca la urmă să afirme că eu nu las poporul să se organizeze şi zbiară prin comună că ei mă dau [ininteligibil]. Văzând înscenarea lor de tortură asupra mea şi a familiei mele, văzând că în toate şedinţile ce le au în loc să se ocupe cu bunu mers al locuitorilor sunt în permanenţă îndreptaţi în contra mea, menţionez că nu toţi din organizaţie, numai clica lui Suciu Paşc, deci m-am hotărât să iau cale[a] pribegi[e]i şi să stau departe de familia mea şi de săteni[i] mei, pentru care am muncit mult în viaţă, şi să aştept în suferinţă până atunci când dreptatea lui Dumnezeu va face lumină în această chestiune, ce nu va întârzia să vină pentru pedepsirea vinovaţilor.

Ţin să afirm că nu am luat calea pribegiei[e]i pentru faptile mele, pentru care aş putea să apar în faţa Oricărui Tribunal din lume, ci sunt silit să plec din faţa unei clici de mincinoşi pe care nu-i pot suferi şi de care masele (sic!) poporului este dezgustată.

Am deplină convingere că cercetând cazul cu dreptate a cauzei poporu va lumina această urgie adusă pe capul unui om ce a muncit în viaţă pentru popor.

Trecutu meu nu-mi permite să mă dejosesc şi să stau în faţa unui tâlhar şi a acoliţilor lui care au apărut şi ca acuzatori şi ca judecători şi pot să spun că acei ce mă acuză vreau (vor - n.n.) să mă şi judece.

Afirm că aceia ce m-a determinat să pribegesc este că am văzut cazuri că pe simple informaţii unu sau mai mulţi au fost ridicaţi după cum a zis tâlharu Suciu Paşc în casa lui, unde erau mai mulţi de faţă şi era şi Suciu Todor a Gligori zicând că el poate trimite din sat pe toţi la puşcărie, să rămână în sat numai 5-6 oameni, bineînteles şi el, ca atunci el să încapă şi nimeni să nu-l deranjeze pe Eminenţa răului.

La toate afirmaţiile lor şi acuzile lor răspund sunt nevinovat şi sunt de credinţă că mai târziu sau mai devreme adevărul va ieşi la iveală.

Notez că întrucât după afirmaţiile lui Suciu Paşc că sunt temniţe suficiente pentru tot satu, notez că şi dânsu are un locuşor rezervat.

Este evident că orice om pe lume după ce este lipsit de ai lui şi de libertate devine o fiară cruntă şi temută şi stă gata la pândă.

Viaţa numai atunci e viaţă când eşti liber. Nu poate fi nimeni liber după ce şi-a pierdut libertate[a].

Să ştie tâlharu Suciu Paşc, care me-a devastat avutu meu şi acuma cu cele mai ordinare minciuni ar vrea cu orice preţ să mă ruineze pe mine şi familia mea, că nu va găsi pe nime[ni] pe care să-l poată face răsbunător (sic!) (răspunzător - n.n.) de ticăloşiile lui proaste şi de apucăturile lui barbare ce sunt demne de un antropofag sau vreo căpetenie de piei roşii.

Cer ca rezultatu[l] cercetărilor să se comunice la familie.



Răchiţele la 18.III.1948

T. Şuşman (semnătură - n.n.)

***
După cum precizează în scrisoare, Teodor Şuşman a luat calea pribegiei cu speranţa că, la scurt timp, se va face „lumină în această chestiune”. În cele două scrisori el invoca „dreptatea oamenilor pe pământ” şi „dreptatea lui Dumnezeu”, însă, fiind adresate comuniştilor, este evident că nu avea cum să primească „răspunsul” pe care îl aştepta. În curând se vor împlini 60 de ani de la moartea lui Teodor Şuşman (15 decembrie 1951) dar credem că, cel puţin în ceea ce priveşte „dreptatea oamenilor pe pământ”, aceasta e departe, atâta timp cât, încă, în spaţiul public, se fac auzite „ecourile” vocilor care, în urmă cu 63 de ani, l-au determinat pe el (şi pe mulţi alţii ca el) să ia drumul munţilor.



[1] La transcrierea textului am intervenit minimimal, corectând tacit greşelile minore, punând virgule sau (sic!) acolo unde se impunea, dar fără a corecta anumite formulări arhaice sau regionalisme.

4 comentarii:

Livia spunea...

Impresionante scrisori! Fireste ca limbajul trebuia adaptat destinatarului! Dar nici nu exagereaza: referirile la popor, partid muncitoresc, "viteaza Armata Rosie", "guverne de ciocoi"... Este un lider (formal sau nu) si se identifica cu satul; termenul de muncitor nu trebuie sa aiba, obligatoriu intelesul de proletar; nimeni nu poate sa conteste rolul Armatei Rosii in victoria Natiunilor Unite; mai mereu guvernantii au fost socotiti ciocoi, iar el a fost in situatia de a se zbate chiar si impotriva autoritatilor pentru drepturile comunitatii. Daca in trecut a avut castig de cauza in confruntarea cu autoritatile, spera sa aiba si acum. Dar, iluzii - macar justitia Istoriei sa fie! Ca se aude si vocea celorlalti?! E firesc sa fie astfel intr-o societate ce se vrea democratica; numai ca vocea acelora se suprapune cu cea a sistemului de atunci - cel mai opresiv pe care l-a putut avea acest popor. Personajul nostru?! un model de gospodar, un lider care s-a dedicat comunitatii si care a preferat sa moara, liber,decat sa accepte nedreptatea; este, deci, un erou! chiar fara grija exagerata in a-i pastra intacta aura.

Livia spunea...

Am uitat ceva: Felicitari pentru profesionalismul Domniei Voastre dovedit aici prin a impune credibilitatea Noii Istorii! Istoricul nu e jurnalist si invers.

Admin spunea...

O treabă foarte bună. Cei care nu văd anticomunismul lui Șușman suferă de o lipsă de informare. E suficient să înțelegi vremurile, să te pui în pielea lui pentru câteva secunde...

Piky Vasilescu spunea...

"Am fost acuzat că am bătut p[r]in 1935 oameni. Nu este adevărat, că în aceia vreme numitul era primar, când au făcut cea mai mare agitaţie şi propagandă contra sovitelor (?) împreună cu mai marii zilei, în frunte cu Dunca, care pe aceia vreme era prefect de Cluj. Spuneau atunci că au avioane de s-ar întuneca ceru".

Tov, cred ca vrea sa spuna "contra sovi[E]telor, nu?