StatCounter

duminică, 11 septembrie 2016

Lista tristeții (foști deținuți politici care ne-au părăsit) - Petru Velescu


S-a născut la 6 iulie 1923 în comuna Traian, judeţul Bacău. S-a înscris la Academia Comercială din Braşov dar nu a reușit să o termine pentru că a fost arestat la 15 mai 1948 pentru că fusese membru în Frățiile de Cruce. A fost închis fără judecată la Securitatea din Braşov şi la penitenciarul din Piteşti. A fost eliberat în decembrie 1950 întrucât nu s-au identificat probe în baza cărora să poată fi condamnat.
Un interviu cu Petru Velescu realizat de Alexandru Matei la 28 martie 2007 a fost publicat în volumul II din seria Experiențe carcerale în România comunistă.
Petru Velescu s-a stins miercuri 7 septembrie 2016.

luni, 5 septembrie 2016

Programul ediției a XI-a a Simpozionului de la Făgăraș - Sâmbăta de Sus, „Opoziție și solidaritate în comunism”, 1-4 septembrie 2016


În perioada 1-4  septembrie 2016 a avut loc ediţia a XI-a a Simpozionului Internațional de la Făgăraș - Sâmbăta de Sus, având ca titlu „Opoziție și solidaritate în comunism”.
Simpozionul a reunit și în acest an cadre universitare, cercetători și doctoranzi de la universități și institute de cercetare din țară și străinătate.
Organizatorii evenimentului au fost: Fundaţia Culturală „Negru Vodă” Făgăraş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Memorialul Rezistenţei Anticomuniste „Țara Făgărașului”, Universitatea „Transilvania” din Brașov - CRIFST, Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus, Asociația pentru promovarea și dezvoltarea Țării Făgărașului.
Cei interesați pot găsi aici programul evenimentului.