StatCounter

duminică, 6 septembrie 2009

Din păcate… nu mai avem nevoie de „Memorie”


Am primit azi de la Micaela Ghiţescu şi Revista „Memoria” - Revista gândirii arestate un comunicat foarte trist. Însă şi mai trist mi s-a părut când am văzut cine sunt cei care au luat această decizie, nume care păreau a înţelege ce înseamnă trecutul. Se pare că nu au înţeles nimic, sau aproape nimic...
Comunicat de presă
Din noiembrie 1990, deci la mai puţin de un an de la răsturnarea – oficială – a comunismului în ţara noastră, Memoria – revista gândirii arestate şi-a deschis paginile pentru cei care, timp de peste patru decenii, nu au putut vorbi, care şi-au văzut vieţile zdrobite, pentru familiile celor care au suferit şi au murit în lagăre şi închisori, pentru memoria şi rememorarea teribilelor realităţi ale unei Românii oprimate, umilite şi batjocorite de unul din cele mai inumane regimuri imaginate de minţi – totuşi – omeneşti: dictatura comunistă.
Nu a fost un drum uşor: mijloacele materiale – atât de darnic risipite pentru tot soiul de manifestări cu ecou de o zi – pentru noi erau aproape întotdeauna precare. A fost nevoie de tenacitate, de spirit de sacrificiu şi de o neostoită sete de a spune adevărul şi de a face dreptate, pentru ca revista să supravieţuiască pe parcursul a 19 ani şi a 67 de numere.
Comisia de evaluare şi selecţie a finanţărilor acordate de Administraţia Fondului Cultural Naţional (Alexander Baumgarten, Alexandru Cistelecan, Peter Demeny, Caius Dobrescu, Liviu Papadima, Ruxandra Demetrescu, Elena Vlădăreanu), comisia de judecare a contestaţiilor (Biro Bela, Paul Cernat, Mircea A. Diaconu) au considerat că este destul: nu ne mai trebuie trecut, nu ne mai trebuie amintirea suferinţelor, a jertfelor şi a eroismului, nu ne mai trebuie MEMORIE.
Ne cerem scuze de la cititori, de la colaboratori şi de la toţi prietenii care ne-au fost alături cu preţuirea, sfatul şi propria lor memorie. Vom onora abonamentele pe 2009.
Redevenim cum am fost timp de peste patru decenii: tăcuţi. Se vor găsi destui „vocali” care să acopere tăcerea noastră.
                                         
Memoria – revista gândirii arestate

Un comentariu:

mihai spunea...

Imi pare rau...stiu ca inseamna mult ptr tine....sa nu crezi ca munca aceasta a fost in zadar...nicidecum! e zicala: "o usa inchisa, se deschide o fereastra!" numai bine prietne!