A apărut sub egida Centrului Interdisciplinar de Studii Regionale de la Universitatea de Vest din Timişoara, (Editura Universităţii de Vest, 2010) primul număr al revistei Colloquium politicum.
Revista are o apariţie semestrială şi îşi propune, aşa cum arată editorii ei (Vasile Docea, Robert Reisz, Smaranda Vultur), analiza şi dezbaterea fenomenului politic într-o perspectivă interdisciplinară. Cu alte cuvinte, deşi numerele sunt focalizate pe diverse tematici din sfera politicului (primul număr: Comunism românesc şi est-european: studii de caz, o rubrică de dezbateri şi alta de recenzii), perspectiva de abordare şi metodologia de cercetare pot fi de tip politologic, istoric, antropologic, sociologic, psihologic, juridic, educaţional sau se pot situa la interferenţa dintre acestea.
Printre cei care semnează în primul număr sunt cercetători din România (Oltiţa Cântec, Dorin Dobrincu, Vasile Docea, Robert D. Reisz), dar şi străini (Reinhold Stipsits, Manfred Stock), studiile fiind publicate în română sau în limbi străine. Tematicile anunţate pentru numerele viitoare subliniază prioritatea pe care revista o acordă cercetării interidisciplinare: „Regiunile în contextual globalizării”, „Politici culturale, educaţionale şi de cercetare”, „Gen şi politică”, „Urbanism politic - politici urbane”, „Imaginarul politic”, în timp ce dezbaterea academică privind sistemul totalitar comunist va rămâne deschisă şi în numerele viitoare.
Un comentariu:
Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro
Trimiteți un comentariu