StatCounter

luni, 18 octombrie 2010

Ne-a părăsit Traian Şuşman, ultimul fiu al lui Teodor Şuşman din Răchiţele

Ieri, 17 octombrie 2010, după o lungă şi grea suferinţă, ne-a părăsit Traian Şuşman, ultimul fiu al familiei lui Teodor şi Catrina Şuşman din Răchiţele.
 
S‑a născut la 1 decembrie 1925 în Răchiţele, a absolvit primele clase la şcoala din sat şi apoi liceul la Cluj.[1] A făcut parte din grupul condus de Teodor Şuşman senior (tatăl său), unul dintre cele mai importante grupuri de partizani anticomunişti care a activat în zona Munţilor Vlădeasa în perioada 1948‑1958.[2]
La 18 august 1948 autorităţile comuniste au încercat fără succes să-l aresteze pe tatăl său. Traian Şuşman se afla într-un alt sat şi aflând despre cele întâmplate nu s‑a mai întors acasă, luând legătura cu tatăl şi cu fratele său, Avisalon.[3] Împreună cu aceştia, cu un alt frate, Teodor junior, au decis să nu se mai întoarcă acasă. Lor l-i s-au alăturat la scurt timp şi alte persoane aflate pe poziţii divergente cu noul regim.
Apropierea iernii i‑a obligat să îşi caute un adăpost, motiv pentru care, în noiembrie 1948, Teodor Şuşman senior, Traian Şuşman, Avisalon Şuşman, Nuţu Bortoş, Teodor Suciu, Ilie Lazăr şi Nuţ Lazăr au părăsit zona Răchiţele şi s‑au deplasat spre Padiş (Munţii Bihorului). Aici sperau să obţină de la pădurarul Magda sprijin pentru a putea trece iarna. Pădurarul, care deţinea în Padiş o cabană, a fost de acord să‑i ajute atât cu alimente, cât şi la construirea unui bordei în apropiere. În aceste condiţii, membrii grupului au rămas în Padiş încă patru săptămâni.
În 16 decembrie 1948[4], în timp ce se găseau în cabana pădurarului, au fost surprinşi de o unitate de Securitate, care a deschis focul. Fără ripostă, aproape toţi partizanii au reuşit să dispară în pădure. Traian Şuşman, care era în grajd, nu a reuşit să fugă. El a fost identificat de Securitate şi arestat.[5]
A fost anchetat la Securitatea din Cluj unde a primit o lovitură la coloana vertebrală, care îl va afecta, apoi, pentru tot restul vieţii. Despre acea perioadă, Traian Şuşman îşi aminteşte: „Acolo, unu’ din ticăloşi mi-a dat cu şpiţu’ de cismă în şira spinării chiar la vertebrele lombo-sacrale şi vreo tri săptămâni cât am mai stat în celulă n-am putut să mă mişc sau să mă ridic să merg... Ajunsesem că nu mai puteam vorbi, nu mă mai puteam ridica de pe banca aceea de 30 de centimetri de lată şi de 180 de lungă... că doar aia era în celulă... Şi aveam nevoie – să mă iertaţi – să urinez… şi urinam pe mine… că nu mă puteam ridica să bat în uşe să vie să îmi dea drumu’… Odată am reuşit şi-am bătut şi-o venit gardianu’: Apăi, de-acuma dejeaba mai vin aici. Am ieşit din celulă şi mi-o dat o palmă de am căzut jos. N-am mai zâs nimic, m-am întors înapoi în celulă… Şi eram tare slăbit… După teroarea şi exterminare-asta… securiştii Brainer, Barany şi Stănescu… primii doi unguri iar al treilea un jidan botezat… m-o’ dus la Infermerie. O’ chemat doctoru’ şi m-o consultat, da’ habar n-avea di ce mă consulta… că era afon de tot... În fine, or chemat duba Securităţii şi m-au dus la spital, la clinica de plămâni, că nu putea să spună nimeni că nu-s tuberculos în situaţia în care eram, la 32 sau 34 de kilograme câte aveam când m-o cântărit la spital doctoru’… (ezită - n.n.) Ai! Uite că uit cum îl cheamă şi n-aş vrea să-l uit. Era grec… Papahagi! Domnu’ doctor Papahagi. M-o văzut, m-o luat şi m-o dus la raze. Pe timpu’ acela erau călugăriţele ocrotitoare pentru bolnavi, şi era o soră, Patriciu, şefa surorilor, şi când o trecut pe-acolo, doctoru’ o strigat-o să îl ajute să mă pună la raze. Domnu’ doctor, nu se vede nimic! Aşa am zâs şi io. Imposibil, nu se poate să nu fie bolnav. M-o scos din aparat, m-o pus pe o dormeză, o tras un scaun lângă mine şi parcă-l văd şi-acuma: Măi băiete, ce-au făcut cu tine? (emoţie puternică - n.n.) Unde te-au ţinut ticăloşii şi murdarii ăştia de te-au omorât în halu’ ăsta? Bine c-ai ajuns aicea… Eşti perfect sănătos. (emoţie puternică - n.n.) Să te faci bine şi lasă că surorile au să-ţi dea tot ce vrei. Surorile aveau cantină acolo şi-mi dădeau mâncare bună… şi mi-or dat şi medicamente de m-am refăcut. La o lună şi ceva, m-o’ dus iar la penitenciar, da’ imediat am făcut o pneumonie la amândoi plămânii şi am ajuns înapoi la spital. Am avut norocu’ de-am dat tot peste doctoru’ Papahagi. Măi, Trăiene, măi, nu vrei să pleci de la noi? Nu vreau, domnu’ doctor, c-aicea-i mai bine! M-o dus într-un salon şi mi-o pus de pază un miliţian, Boalfă, care era din Huedin şi îl cunoştea perfect pe tata. După ce s-o liniştit lumea prin salon, o venit la mine la pat: Eşti băiatu’ lu’ Şuşman din Răchiţele? Da. Vai de mine, pă’ io-s prieten bun cu taică-tău… de ani şi ani de zâle. Dac-ar fi ca să-ţi dau drumu’… ca să poţi veni până dimineaţă ţi-aş da şi te-aş ajuta să te duci pân-acasă, da’ acolo-i prăpăd. Acolo nu se poate intra că-i înconjurată casa de Miliţie. El mi-o dat veşti de-acasă şi-ntr-o zi m-am trezit cu o vecină de-a noastră. Când m-o văzut şi m-o recunoscut… o-nceput să plângă: Vai, Trăiene, mai trăieşti? Că noi ştiam că eşti mort… Şi maică-ta tot timpu’ te-o cernut.”[6]
A fost apoi judecat şi condamnat la 1 ani şi jumătate de închisoare pentru că „a ajutat cu alimente pe tatăl lui care era fugar”. A executat pedeapsa în închisorile Cluj Tribunal, Jilava, Cernavodă, Ghencea. La 15 ianuarie 1951 a primit 12 luni internare administrativă, ulterior aceasta fiind prelungită cu alte 6 luni, apoi cu alte 24 de luni, pentru ca în final să primească încă 30 de luni. A executat pedeapsa în închisorile Giurgiu şi Văcăreşti Spital. A fost eliberat la 20 iulie 1954[7] cu domiciliu obligatoriu pentru 3 ani la Ezeru, lângă Călăraşi. S-a căsătorit ulterior la Iaşi şi a lucrat la Staţiunea Agricolă Experimentală de la Podu Iloaiei şi la CFR.[8]
Nu s-a mai întors în Răchitele până după 1990. „După ce s-o făcut Revoluţia… am mers în Răchiţele după 40 de ani. Prima dată nu m-am dus la Răchiţele, m-am dus la Mărgău, c-acolo aveam cunoştinţe, prieteni buni şi chiar rudenii de-a maică-mi – Dumnezău s-o ierte! – că ea era din Mărgău. Acolo am întrebat o cetăţeancă unde stă familia lui Ianc Onuţ şi familia Toderaşului Murgului (Teodor Murg - n.n.). I-am spus cine sunt… O, o… Trăieşti? O-nceput să plângă femeia că ştia că suntem morţi toţi… că am murit la Securitate. Şi mi-o zâs: Toderaş îi mai departe, da’ uite-aci-i Onuţ, du-te la ei, că ei îs neamuri mai aproape de voi! Am mers la el şi am stat de vorbă şi a doua zi dimineaţa m-am dus şi la Toderaşu’ lu’ Murgu. Eram buni prieteni, om dintr-o bucată. El o auzât de la sătenii şi-o vinit repede: Măi, Trăiene, păi tu nu şti vini la mine? Am să viu... Şi mergând spre el, aproape de casa lui, era doi cetăţeni pe o bancă şi le zâce Toderaş: Măi, uite, ăsta-i Traian a’ lu’ Şuşman! Ăia o rămas aşa… O strigat femeile din casă că veniseră-n concediu: Măi, haida’ şi-l vedeţi pe Traianu’ lu’ Şuşman! O’ venit, m-o sărutat, m-o-mbrăţişat…
Pe urmă am mers şi la Răchiţele şi am stat şi pe-acolo câteva zâle, am văzut ce-i pe-acolo, mi-am întâlnit prietenii… În special pe Volcea (Suciu Teodor - n.n.) voiam să-l văd… Am fost şi la un văr, Trăienaş, care ştia tot ce s-o-ntâmplat pe-acolo după ce m-o’ arestat pe mine… Am stat cu Volcea o zi şi-o noapte şi-am vorbit, şi mi-o spus ce o auzât el despre ai noştri… [...] Cât am fost în Răchiţele Volcea m-o dus la mormântu’ lu’ maică-mea… Taică-meu – Dumnezău să-l ierte! – fusese îngropat într-o râpă… unde cursese apa pă timpuri şi se făcuse ca o albie.[9]
La întrebarea „V-aţi gândit că decizia tatălui dumneavoastră de a pleca în munte v-a schimbat viaţa?”, Traian Şuşman a răspuns: „Dac-aşa o fost să fie… în zădar încerci să faci altfel. C-aşa o fost să fie şi de-asta nu-l condamnăm… Dumnezău să-l ierte!… că nu s-a dus… nu s-a prezentat la hoarda asta comunistă ca să-şi bată joc de el. Dacă îl prindeau, murea cu ei de gât acolo… în Securitate. Era un om foarte dârz, capabil de multe lucruri. O şi făcut multe cât o trăit şi toată lumea-l stima…”[10]


Traian Şuşman pe patul de suferinţă (27 iulie 2010). Imagine obţinută de la Gheorghe Petrov (CICCR)

Odată cu moarte lui, familia Şuşman din Răchiţele s-a reîntregit...
Înmormântarea va avea loc la Iaşi, marţi, 19 octombrie 2010, ora 14, în Cimitirul Eternitatea, trupul neînsufleţit fiind depus la Capela acestui cimitir.



[1] Interviu cu Traian Şuşman în Arhiva Institutului de Istorie Orală din Cluj Napoca (în continuare AIIO), cotele 736, 737, 738.
[2] Cornel Jurju, Cosmin Budeancă, „Suferinţa nu se dă la fraţi”. Mărturia Lucreţiei Jurj despre rezistenţa anticomunistă din Munţii Apuseni (1948-1958), Cluj-Napoca, Dacia, 2002; Denisa Bodeanu, Cosmin Budeancă (editori), Rezistenţa anticomunistă din România. Grupul „Teodor Şuşman” (1948-1958). Mărturii, Cluj-Napoca, Argonaut, 2006; Cornel Jurju, Cosmin Budeancă, Grupul Teodor Şuşman, în Doru Radosav et alii, Rezistenţa armată anticomunistă din Apuseni. Grupurile „Teodor Şuşman”, „Capotă-Dejeu”, „Cruce şi Spadă”. Studii de istorie orală, Cluj-Napoca, Argonaut, 2003, pp. 75-91; Clara Cosmineanu, Eroi fără glorie, eroi anonimi. Grupul Teodor Şuşman, în „Mişcarea armată de rezistenţă anticomunistă 1944-1962”, Bucureşti, Kullusys, 2003; Teofil Răchiţeanu, Teodor Boc, Cazul Şuşman în judecata răchiţenilor, Casa de Editură Napoca, 2005; Viorel Cacoveanu, Învinşii, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2010.
[3] Interviu cu Traian Şuşman, în AIIO, cotele 736, 737, 738.
[4] AIIO, Fond Fotocopii, Dosar III, f. 31.
[5] Arhivele Naţionale. Direcţia Judeţeană Cluj, Fond Inspectoratul de Poliţie Cluj, dosar 28/1950, f. 258‑259; Interviu cu Traian Şuşman, în AIIO, cotele 736, 737, 738.
[6] Interviu cu Traian Şuşman, în Denisa Bodeanu, Cosmin Budeancă (editori), Rezistenţa anticomunistă din România. Grupul „Teodor Şuşman” (1948-1958). Mărturii, Cluj-Napoca, Argonaut, 2006, pp. 214-215.
[7] Informaţii din fişele matricole penale din Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Interviu cu Traian Şuşman, în AIIO, cotele 736, 737, 738.
[8] Interviu cu Traian Şuşman, în AIIO, cotele 736, 737, 738.
[9] Interviu cu Traian Şuşman, în Denisa Bodeanu, Cosmin Budeancă,  op. cit., pp. 219-220.
[10] Ibidem, p. 222,

6 comentarii:

Anonim spunea...

Ati facut un lucru extraordinar acea echipa de clujeni. Eu nu stiam nimic despre lupta din Muntii Apuseni pana a nu citi din cartile dumneavoastra. Ati avut si sansa de a mai prinde cativa eroi in viata! Eu sper ca astfel de realizari sa insemne mult intr-o munca sisifica - de a intoarce constiintele inspre valorile reale.

Admin spunea...

Buna seara,

Tocmai am terminat de citit "Suferinta nu se da la frati".
Nu gasesc mai nicaieri nici un interviu de-al lui Traian Susman si nici o carte despre grupul Susman.
Ma puteti ajuta?
Vezi si http://despredemnitate.wordpress.com.

Cosmin Budeanca spunea...

Buna ziua. Un interviu cu Traian Susman este publicat in volumul Rezistenţa armată anticomunistă din România. Grupul „Teodor Şuşman” (1948-1958). Mărturii, Cluj-Napoca, Argonaut, 2004. Despre acest subiect mai gasiti si in Rezistenţa armată anticomunistă din Apuseni. Grupurile „Teodor Şuşman”, „Capotă-Dejeu”, „Cruce şi Spadă”. Studii de istorie orală, Cluj-Napoca, Argonaut, 2003.
MI-ar face placere daca ati putea sa-mi dati si un feed-back pentru "Suferinta nu se da la frati...". Probabil intr-un viitor nu foarte indepartat o sa urmeze o a doua editie, completata cu informatii din documentele de la CNSAS si nu numai. Despre Teodor Susman au aparut si o serie intreaga de articole de presa in urma exhumarii de anul trecut. Daca-mi trimiteti o adresa de mail va pot da link-urile. Toate cele bune.

PS: daca dumneavoastra sunteti autorul blogului despredeminitate va rog sa primiti felicitarile mele.

Opera aficionado spunea...

Va multumesc pentru raspuns.
Cartea "Suferinta nu se da la frati" mi s-a parut exceptionala. O noua Elisabeta Rizea mult, mult prea putin cunoscuta. Din pacate cartea, ca si mijloc de informare are o viata limitata la tiraj. S-a dus tirajul- s-a dus si informatia.
Accesul la acest tip de informatie e tot mai dificil, in librarii in Bucuresti nu se mai gaseste, a trebuit s-o comand la Cluj. Nu oricine e dispus sa faca acest demers. Si consecinta este ca ii acuzam pe urma pe tineri ca nu sunt interesati de subiectul comunismului din Romania.
Din pacate nu gasesc informatii din dosarul Susman
Adresa de mail este: despredemnitate@gmail.com
Eu am scris blogul, va multumesc pentru aprecieri.
De altfel acesta este si scopul lui: sa aduca in atentia publica amintirile unor oameni care au dus rezistenta antitotalitara la extrem.

Admin spunea...

Scuze, am postat cu alt user (e de la alt blog pe care-l scriu: greatrecordings.blogspot.com - nici o legatura cu proiectul acesta)
Ne auzim pe mail pentru mai multe detalii: despredemnitate@gmail.com

Cosmin Budeanca spunea...

Din pacate ma vad nevoit sa va dau dreptate in privinta tirajului si accesului la informatii. Stiu ca au tras cel putin 3 tiraje de carte (500x3) dupa care am pierdut firul. De altfel cred ca stiti cum e cu editurile in Romania... nu mai comentez. O sa va tirmit pe mail link-urile cu pricina.