Cea de-a opta conferinţă din seria „Cultura bate criza”, intitulată De la document la ficţiune şi înapoi, va avea loc miercuri, 30 martie 2011, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, cu începere de la ora 19:00. Invitatul acestei ediţii este Andrei Ujică, regizorul cunoscutului film Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu.
De la document la ficţiune şi înapoi este drumul pe care îl străbate orice autor de filme. Dar ce este ficţiune şi ce este realitate într-o dictatură?
„Dictatorul crede cu tărie într-un adevăr absolut, despre care noi ştim dinainte, şi apoi ştim şi după, că este eronat. Aceasta îi conferă o dimensiune malefică, atât timp cât se află la putere şi îi chinuieşte pe toţi cei care ştiu că el crede greşit, obligându-i la duplicitate şi la tot felul de subterfugii ca să supravieţuiască, dar şi o dimensiune tragică, atunci când pierde puterea, pentru că, la urma urmei, nu este decât victima unei erori de gândire.” (Andrei Ujică)
Marxismul reprezintă o ideologie eronată, care a beneficiat însă, din nefericire, de un mecanism de putere destul de consistent şi eficient încât să poată produce ravagiile cunoscute tuturor pe durata aproape a unui întreg secol. Cu intrarea în scenă a marxismului, o ideologie care radicalizează negativ anumite tendinţe ale Iluminismului, avem pentru prima oară de a face cu o ideologie „de autor“. De altfel, Marx este cel care a îndeplinit unul dintre visele auctoriale ale secolului XIX; toţi au vrut să scrie „cartea care ucide“ şi n-au putut. Iar Manifestul Partidului Comunist este o „carte care ucide“.
Despre Andrei Ujică
Cunoscut eseist şi regizor român, director fondator al ZKM Filminstitut din 2002, Andrei Ujică este în prezent profesor de film la Universitatea de Artă şi Design din Karlsruhe. Dintre producţiile sale cinematografice pot fi amintite: Videograme dintr-o Revoluţie (1992), film realizat în colaborare cu Harun Farocki ce vizează relaţia dintre puterea politică şi mass-media în Europa, la sfârşitul Războiului Rece, Out of the Present (1995), 2 Pasolini (scurtmetraj, 2000), Unknown Quantity (2005) şi Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (2010).
Despre proiect
Seria de conferinţe „Cultura bate criza” propune publicului „oameni şi idei-forţă”. “«Cultura bate criza» este un spaţiu al reflecţiei despre lume, despre noi înşine şi despre valori autentice; echidistant faţă de grupurile de putere, fără politizări şi vedetisme, nici acuzaţii ori victimizări inutile”, susţine Sorin Alexandrescu.
Acest proiect este realizat graţie colaborării dintre Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI) de la Universitatea din Bucureşti şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti (BCU), ca şi a susţinerii de către partenerii media: Observator Cultural, Dilema Veche, Scena.ro, LiterNet.ro, Metropotam.ro, „Radio România Cultural”, 24 FUN, Calendar Evenimente, Infocarte.ro şi Universitatea din Bucureşti.
Detalii despre eveniment:
Adina Tudor,
responsabil PR
tel.: 0728 185 129
http://www.facebook.com/culturabatecriza2011
Biblioteca Centrală Universitară ”CAROL I”
Departamentul Comunicare şi Relaţii Publice
RUXANDRA PÂSLARU
Tel.: 0724 425 952
Email: relatii_publice@bcub.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu