Prima conferinţă va fi susţinută de Prof.dr. Mircea Vasilescu (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti) şi va avea ca titlu: „Supravieţuire sau rezistenţă? Cultura, intelectualii şi mass-media”
Motto: „Sfidarea, rezistenţa şi încercările de a trăi o viaţă paralelă în afara sistemului au fost semne ale unei năzuinţe spre libertate, dar nu libertatea propriu-zisă. De aceea, putem şi trebuie să depunem mărturie despre toate astea, iar unii dintre noi trebuie admiraţi pentru curajul lor, dar nimic nu ne îndreptăţeşte să credem că putem interpreta istoria într-un mod liber şi nepărtinitor. Suntem cu toţii ca acei pacienţi care se autoconsultă şi îşi dau singuri medicamente”. (Martin M. Simečka, scriitor şi jurnalist slovac, fost disident şi autor de literatură samizdat)
Tema „rezistenţei prin cultură” a creat dispute aprinse la începutul anilor ’90, a fost abandonată şi a revenit în atenţia publică de curând. Centrată de autori (sau pe „producătorii de cultură”), ea a fost folosită mai degrabă pentru a legitima/delegitima intelectuali sau grupuri culturale şi a condus la comparaţii cu „adevărata rezistenţă” a celor care au protestat deschis împotriva sistemului, făcând ca discuţia să eşueze în sub-teme parazitare. S-a acordat mai puţină atenţie „consumatorilor de cultură”: reuşind să-şi creeze un spaţiu de (relativă) normalitate, aceştia au fost nucleul care a constituit, după 1990, dacă nu o adevărată „societate civilă”, măcar un „schelet” al clasei de mijloc. În anii tranziţiei, abundenta prezenţă a intelectualilor în mass-media a avut astfel un public pregătit să le recepteze mesajul. A fost însă relaţia intelectualilor cu publicul mereu adecvată?
Tema „rezistenţei prin cultură” a creat dispute aprinse la începutul anilor ’90, a fost abandonată şi a revenit în atenţia publică de curând. Centrată de autori (sau pe „producătorii de cultură”), ea a fost folosită mai degrabă pentru a legitima/delegitima intelectuali sau grupuri culturale şi a condus la comparaţii cu „adevărata rezistenţă” a celor care au protestat deschis împotriva sistemului, făcând ca discuţia să eşueze în sub-teme parazitare. S-a acordat mai puţină atenţie „consumatorilor de cultură”: reuşind să-şi creeze un spaţiu de (relativă) normalitate, aceştia au fost nucleul care a constituit, după 1990, dacă nu o adevărată „societate civilă”, măcar un „schelet” al clasei de mijloc. În anii tranziţiei, abundenta prezenţă a intelectualilor în mass-media a avut astfel un public pregătit să le recepteze mesajul. A fost însă relaţia intelectualilor cu publicul mereu adecvată?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu