StatCounter

marți, 13 martie 2012

Închiderea expoziţiilor „Rusaliile negre: Deportarea în Bărăgan” şi „Memoria ca formă de justiţie”

    Fundaţia Academia Civică în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene organizează joi, 15 martie, ora 18.00, în cadrul Spaţiului Public European (Casa Europei), str. Vasile Lascăr nr. 31 (colţ cu str. Batiştei), închiderea dublei expoziţii realizate de
Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului /Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei:
■ RUSALIILE NEGRE: DEPORTAREA ÎN BĂRĂGAN
expoziţie comemorativă la 60 de ani de la deportarea în iunie 1951 a 44.000 locuitori din Banat şi Mehedinţi în Bărăgan, expoziţie realizată în cadrul proiectului „Memoria deportărilor în România” cu sprijinul programului „Europa pentru cetăţeni. Memoria activă a Europei” al Comisiei Europene.
■ MEMORIA CA FORMĂ DE JUSTIŢIE
expoziţie deschisă la 18 octombrie 2011 la Parlamentul European de la Bruxelles, sub înaltul patronaj al preşedintelui Jerzy Buzek, la iniţiativa europarlamentarului Monica Macovei.
 Cu acelaşi prilej va avea loc şi lansarea volumului
Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea de Constantin lonaşcu
La eveniment vor vorbi: Ana Blandiana, Ion Caramitru şi Romulus Rusan.
  Informaţii preluate de pe site-ul MemorialulVictimelor Comunismului şi al Rezistenţei.

Niciun comentariu: