S-a născut la
Bucureşti, la 8 aprilie 1933 şi a absolvit studiile secundare la Colegiul „Sf.
Sava” şi pe cele superioare la Facultatea de Istorie a Universităţii din
Bucureşti (1951-1956). În 1968 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema: „Relaţiile
agrare din Ţara Românească în secolul al
XVIII-lea”.
Din anul 1957 a
fost cercetător în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”din Bucureşti.
În 1977, 1983 şi 1987 a făcut cercetări în Franţa şi SUA.
A fost autorul a numeroase cărţi, studii şi
articole, apărute în ţară şi străinătate,
referitoare la istoria medie, modernă şi contemporană a României. Dintre cele
referitoare la perioada contemporană menţionez: „Însemnările unui agent
secret britanic din ajunul insurecţiei române din august 1944” (1982), „Între
Hitler şi Stalin. România şi Pactul Ribbentrop-Molotov” (1991); „Doi ori doi fac şaisprezece. A început războiul rece
în România?” (1997); „De la războiul fierbinte la războiul rece”
(1999); „PCR, Pătrăşcanu şi Transilvania” (1945-1946) (2001); „1941. Hitler,
Stalin şi România” (2002).
O carte de
referinţă, publicată în mai multe ediţii (1997, 1999 şi 2001, 2008, 2012) şi care
i-a adus şi multe critici a fost O istorie
sinceră a poporului român.
În 2008 a fost
acuzat de Şerban Rădulescu Zoner în cartea sa Securitatea în Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, că a
colaborat cu Securitatea, sub numele Chris.
A fost membru
corespondent din 29 ianuarie 1999 şi membru titular din 2006 al Academiei
Române.
Informaţii şi
poză preluate de pe site-ul ziarului Adevărul, unde cei interesaţi pot găsi mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu