S-a născut la 9 aprilie 1924, la
Craiova. A
studiat la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova şi a absolvit Liceul Militar
„D.A.Sturdza” şi Şcoala Militară de Cavalerie de la Târgovişte. Cicerone Ioniţoiu,
unul dintre cei mai buni prieteni, îl descrie astfel: „Fire voluntară, ghidată
de raţiune şi demnitate, principii morale, devotament necondiţionat faţă de
patria sa. Când realitatea i-a contrazis aceste principii, a reacţionat cu
fermitate.”
A părăsit Şcoala Militară din
Germania, atunci când în joc a fost demnitatea românească şi a fost primul
ofiţer care a cerut să părăsească armata, la 22 octombrie 1946, atacând deschis
guvernul comunist al lui Petru Groza.
Din acel moment a început
calvarul pentru Remus Radina. La 19 noiembrie 1946 a fost arestat dintr-o secţie
de votare, a fost judecat de Consiliul Superior al Armatei şi, prin Înalt
Decret Regal, a fost trecut în rezervă, la 16 aprilie 1947.
A reuşit, cu mari eforturi,
să-şi câştige existenţa şi să susţină examene la Facultatea de Drept. A găsit
un post la Şcoala Normală din Craiova
şi a intrat în legătură cu mişcarea de rezistenţă condusă de generalul Carlaonţ.
A acceptat misiunea de a trece în Iugoslavia pentru a evalua posibilităţile de
a organiza acolo rezistenţa românească. În noaptea de 2 noiembrie 1948 a trecut
graniţa în Iugoslavia, dar a fost reţinut, anchetat cu duritate şi trimis
înapoi în ţară. Aici a fost arestat, judecat
şi condamnat la 5 ani închisoare pentru trecerea ilegală a frontierei. A
cunoscut cele mai crunte închisori comuniste: Jilava, Peninsula,
Poarta Albă, Galeş.
În timpul detenţiei şi-a făcut
auzite opiniile care pledau împotriva muncii forţate, a condiţiilor de viaţă în
regim de exterminare din închisori, şi pentru respectarea demnităţii umane. A
făcut nenumărate greve ale foamei, combinate cu ale setei, ajungând până la 26
de zile, a reuşit să aducă de cinci ori procurorul în temniţă, pentru a-i arăta
la ce regim erau supuşi deţinuţii, a cerut să se pună cruci pe mormintele celor
morţi şi să fie eliberaţi cei arestaţi şi necondamnaţi, „uitaţi” în temniţe cu
anii şi transformaţi în adevărate epave umane. N-a cerut niciodată nimic pentru
el, ci în numele unor principii şi pentru aceasta a îndurat luni de carceră în
lanţuri, frig, foame, torturi.
Tot acest curaj, de a se
împotrivi sistemului comunist, l-a costat scump.
După izbucnirea revoluţiei din
Ungaria, a întocmit un manifest semnat „Comitetul de Eliberare Naţională” şi la
10 decembrie 1956 a adresat O.N.U. acest document, prin care cerea: eliberarea
deţinuţilor politici din România; alegeri libere în toate ţările lumii, sub
control internaţional; retragerea trupelor sovietice din Ungaria. A mers la
Ambasada S.U.A., însoţit doar de Constantin Ticu Dumitrescu şi a depus
documentul-memoriu. A luat apoi, peste câteva zile, hotărârea de a pleca din
nou spre Apus, fără a se mai preda autorităţilor sârbeşti. A reuşit să treacă
frontiera iugoslavă singur, noaptea dar a fost din nou prins şi extrădat în
ziua de Crăciun a anului 1956. Încarcerat imediat la Securitatea din Timişoara, a intrat în
conflict cu anchetatorul care a refuzat să includă în declaraţia sa acuzaţiile
pe care el le aducea regimului comunist. A fost adus procurorul, care a admis
să fie anexat declaraţiei un memoriu care să-l reprezinte pe Radina. Memoriul a
fost rescris, din memorie, la 13 februarie 1957 şi recuperat ulterior din
arhivele T.M. Timişoara.
A fost condamnat de T.M.
Timişoara la 10 ani muncă silnică în procesul care a avut loc la 12 martie
1957. A executat pedeapsa în închisorie Jilava şi Gherla, unde a protestat faţă
de regimul de teroare al lui Petre Goiciu. A fost schingiuit şi izolat, dar nimic
nu a reuşit să-l oprească să-i înfrunte pe torţionarii din închisorile
comuniste.
A fost eliberat în 1960, cu
primul lot de mari invalizi, supravieţuitori ai regimului de exterminare
comunist, fiind apoi internat 4 ani în spitalele bucureştene pentru a i se
ameliora starea de sănătate.
După îndelungi insistenţe şi
presiuni, în 1978 a primit paşaport şi i s-a permis să călătorească în Franţa în
vederea unor tratamente medicale. A plecat în luna mai 1978 şi pe 4 iulie 1978
a început să scrie, la Paris,
zguduitoarea sa mărturie, „Testamentul din morgă”, pe care i-a dedicat-o
„Preşedintelui Jimmy Carter, care a lansat peste planeta noastră o bombă mai
puternică decât cea cu neutroni: bomba drepturilor omului!”
În prefaţă, Eugen Ionescu a
scris: „Cartea lui Remus Radina e o carte mare pe care puriştii o vor găsi
simplă, uneori, dar care este uneori o mare mărturie, încă una vibrantă, simplă
şi pe bună dreptate şi din fericire adevărată, înalt şi brav omenească, care
răscumpără josniciile noastre, slăbiciunile noastre; cine îşi pierde viaţa o va
câştiga; cine crede că o va câştiga, o va pierde. Remus a câştigat-o...
Mă înclin înaintea curajului lui
Remus Radina şi-l invidiez de a fi îndrăznit totul.”
S-a întors în ţară
şi a continuat lupta pentru drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. A semnat un
proiect de decret pentru amnistierea şi reabilitarea foştilor deţinuţi politici,
redactat de Cicerone Ioniţoiu, motiv pentru care, pe 14 octombrie 1979, a fost din
nou arestat.
La 13 februarie 1980 a fost
condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare, pentru publicarea în Canada a „Testamentuui
din morgă”.
După multiple presiuni
exercitate asupra autorităţilor comuniste de diverse organizaţii umanitare
internaţionale şi de colegii de detenţie din exil, printre care şi Cicerone
Ioniţoiu, în 1980 i s-a permis să plece din ţară şi s-a stabilit la Paris, de unde
a continuat lupta împotriva regimului de la Bucureşti.
Prietenul său, Cicerone Ioniţoiu,
îl descrie astfel: „Era singurul om pe care l-am cunoscut hotărât până la
sacrificiul suprem, pentru democraţie şi pentru apărarea drepturilor omului.
Îl văzusem în situaţii deosebite, torturat dar nu îngenunchiat, cerând drepturi
pentru alţii şi nimic pentru el.”
A fost înmormântat azi, 10 mai 2012
în Cimitirul Montparnase din Paris.
Informaţiile folosite în
redactarea texteului de mai sus provin din următoarele volume: Cicerone Ioniţoiu, Victimele terorii comuniste. Arestaţi,
torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar. R, Maşina de Scris, Bucureşti, 2007,
pp. 21-24; Idem, Memorii, I, Din ţara sârmelor ghimpate, Polirom, Iaşi, 2009, passim; idem, Memorii, II, Drama României văzută
din exil, Polirom, Iaşi,
2011, passim.
Câteva texte semnate de Remus Radina pot fi consultate
pe site-ul procesulcomunismului.ro.
Un comentariu:
Va multumim ca scrieti despre acesti oameni carora le datoram atat mult si le-am dat atat de putin.
Trimiteți un comentariu