StatCounter

vineri, 7 iunie 2013

Lista tristeţii (foşti deţinuţi politici care ne-au părăsit) - Dumitru Comșa

S-a născut în Cincu, (azi judeţul Braşov), la 7 noiembrie 1921, într-o familie de plugari. A urmat cursurile Facultății de Textile din București, pe care a absolvit-o în 1946. A fost arestat în ianuarie ’42 pentru că, fiind student în București, a găzduit un cunoscut din Făgăraş, care era urmărit pentru activitate legionară. A fost eliberat la sfârșitul lunii mai, fără a fi condamnat. A făcut, la rândul său, parte din Frăţiile de Cruce.
A fost arestat pentru a doua oară la 6 iunie 1958 şi condamnat la 10 ani închisoare. A executat pedeapsa în închisorile Codlea, Aiud, Stoeneşti, Strâmba, Salcia, Galaţi, Jilava. A fost eliberat în 1963.
După 1989 a activat în organizaţiile foştilor deţinuţi politici, în Fundaţia Buna Vestire şi a participat la reînfiinţarea Partidului „Totul pentru Ţară” (Pentru Patrie), în cadrul căruia a îndeplinit funcţia de şef al Senatului legionar între 2000-2003 şi respectiv 2009-2013.
Dumitru Comșa ne-a părăsit joi 6 iulie 2013, după o grea suferinţă și va fi înmormântat duminică, 9 iunie.
Un interviu cu el, realizat de Constantin Petre şi Constantin Vasilescu la 4 iunie 2008 a fost publicat în volumul VI al seriei Experiențe carcerale în România comunistă.
Imagine preluată de pe site-ul Partidului Totul Pentru Țară.

Niciun comentariu: