„La 23 octombrie 1956, o manifestaţie a studenţilor din
Budapesta – amplificată spontan până la nivelul unei demonstraţii populare de
proporţii – a căpătat, din cauza exceselor inutile ale Securităţii autohtone,
caracterul unei revolte. Seismul era rezultatul acumulării unor tensiuni şi
frustrări enorme într-o societate istovită şi exasperată de experimentul
comunist. În aceeaşi noapte, intervenţia tancurilor sovietice, chemate de liderii
maghiari pentru a restabili liniştea, a radicalizat spiritele, revendicările
căpătând un pronunţat accent naţional şi antisovietic. Tăvălugul revoluţionar a
obligat conducerea de la Budapesta să accepte compromis după compromis. În
numai treisprezece zile, în Ungaria s-a revenit la sistemul pluripartit, au
fost asumate deciziile privind retragerea trupelor sovietice şi ieşirea ţării
din Pactul de la Varşovia şi a fost proclamată neutralitatea. La 4 noiembrie,
sub privirile indiferente ale Occidentului, agresiunea trupelor Armatei Roşii a
amânat, pentru aproape o jumătate de secol, visul de libertate al maghiarilor.
La 11 noiembrie 1992, Boris Elţân s-a referit, într-un mesaj
adresat Parlamentului de la Budapesta, la jertfa ungurilor. “Cred că este
profund simbolic faptul că poporul maghiar a fost primul care s-a ridicat
împotriva sclaviei. Revolta naţională nu a fost în van. A arătat că nu doar
indivizii, ci şi naţiunile întregi începeau să înţeleagă că nu poate exista un
viitor fără eliberarea de sub dictatura comunistă. Astăzi ne plecăm capetele în
faţa victimelor din 1956”, afirma primul preşedinte democratic ales al
Federaţiei Ruse. Gestul său era menit să permită reconcilierea istorică
bilaterală.
La rândul său, George W. Bush a lăudat modelul maghiar,
spunând că Ungaria “reprezintă triumful libertăţii asupra tiraniei”. El a
comemorat, chiar în capitala Ungariei, la 22 iunie 2006, revoluţia din 1956.
Preşedintele american a comparat însă neinspirat tentativa glorioasă a
ungurilor de a înlătura regimul comunist cu eforturile irakienilor de a
instaura democraţia, subliniind – cu o ironie desigur neintenţionată – că
aceştia din urmă trebuie să arate aceeaşi răbdare pe care maghiarii au avut-o
după suprimarea revoltei.
În mod evident, Istoria nu se repetă aidoma, iar alăturarea
realităţilor Războiului Rece şi a celor ale războiului antiterorist nu este
întotdeauna justificată sau fericită. Dincolo de aspiraţia eternă a oamenilor
şi a popoarelor spre o viaţă liberă şi demnă, în 1956 explozia maghiară a
demonstrat că un regim comunist poate fi răsturnat din interior,
anticipând astfel transformările miraculoase din 1989.”
Autorul
Informații preluate de pe site-ul
Editurii Cetatea de Scaun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu