StatCounter

luni, 17 octombrie 2016

Lista tristeții (foști deținuți politici care ne-au părăsit) - Dumitru Moldovan

Dumitru Moldovan din Lisa (Făgăraș), a fost unul dintre luptătorii anticomuniști de pe versantul nordic al Munților Făgărașului.
S-a născut la 26 octombrie 1931 în Lisa. A fost arestat în 1949 și condamnat la 1 an de închisoare după ce în orașul Victoria a dat jos tablourile conducătorilor comuniști și un steag roșu de pe fabrica unde lucra. A executat 8 luni din pedeapsă. Ulterior a fugit în munți și în urma unei confruntări armate cu trupele de securitate a fost rănit la picioare și abdomen. A fost condamnat la 20 de ani muncă silnică.

A executat pedeapsa în închisorile Brașov, Capul Midia, Poarta Albă, Jilava, Gherla, Văcărești, Salcia, Periprava, Giurgeni. A fost eliberat la 13 aprilie 1964.
În 2016 a fost decorat cu Ordinul Național ,,Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
Un interviu cu acesta poate fi vizionat pe site-ul Antena 3.
A încetat din viață miercuri, 12 octombrie 2016, iar înmormântarea a avut loc vineri, 14 septembrie 2016, în satul Lisa.
Informații de pe site-ul activenews și din fișele matricole penale, fotografie de pe site-ul Antena 3.

Niciun comentariu: