Luni, 31 octombrie, ora 10, va avea loc la Muzeul Țăranului
Român (Str. Monetăriei nr. 3) premiera filmului documentar «„Tot înainte”.
Amintiri din copilărie» și lansarea cărții cu același titlu (Curtea Veche
Publishing, 2016).
Inițiatorii proiectului și autori celor două produse
culturale sunt Valeriu Antonovici și Simona Preda.
La eveniment vor participa și protagoniștii filmului/cărții,
care vor povesti despre propria lor copilărie. Aceștia sunt: Dan C. Mihăilescu,
Teodor Paleologu, Doina Jela, Daniel Șandru, Mirel Bănică, Cristian Pepino,
Cezar Paul-Bădescu, Codruț Constantinescu, Doina Ruști, Alice Năstase-Buciuta,
Alina Pavelescu, Ana Barton, Andreea Răsuceanu, Cristina Hermeziu, Florin Toma,
Odilia Roșianu, Pavel Șușară, Răzvan Mazilu, Sandra Ecobescu, T.O. Bobe,
Gabriel Badea-Păun, Tiberiu Soare.
„Noutatea proiectului rezidă tocmai în unicitatea sa – așa
au fost copilăriile acestor oameni, copilării ce fac parte dintr-un mare tablou
al unui timp. Colăm cu trăiri și amintiri și poate, într-o manieră ce ține de
memorialistică, de istorie orală, completăm, interpretăm, interogăm la
nesfârșit trecutul.”
Informații preluate de pe pagina de facebook a proiectului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu