StatCounter

sâmbătă, 20 mai 2017

Bookfest 2017 - evenimente editoriale în legătură cu istoria recentă


A XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 24-28 mai, la pavilioanele C1, C2, C4 și C5 de la Romexpo. 
Accesul la Bookfest cât și la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit.
Pentru cei interesaţi, aici pot găsi programul evenimentelor editoriale de la Bookfest 2016.
Am făcut şi o selecţie a lansărilor și evenimentelor care au legătură cu istoria recentă. Probabil sunt mai multe, dar din cauză că nu sunt descrise cărţile, nu am reușit să-mi dau seama de asta.
MIERCURI, 24 MAI

12:30 EDITURA UNIVERSITĂȚII DIN BUCUREȘTI
Lansarea volumului Ecouri românești în presa franceză: L’illustration (1843-1944), ed. a III-a revăzută și adăugită, autor Laurențiu Vlad
Invitați: prof.univ.dr. Liviu Papadima, prof.univ.dr. Bogdan Murgescu
Stand propriu, pavilion C4

16:30 EDITURA ARS DOCENDI
Prezentarea volumului Integrare și economie națională în istoria României în secolul XX, autor Andi-Mihail Băncilă
Stand propriu, pavilion C4


JOI, 25 MAI

14:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR – PATRONAT AL CĂRȚII
Lansarea cărții Basarabia, Bucovina și Transnistria, autor Păun Marinescu
Cafeneaua Literară Kretzulescu, etaj pavilion C1

16:00 EDITURA MILITARĂ
Lansarea volumului Gheorghe Răşcănescu, Erou la Cotul Donului. Însemnări şi documente
Invitați: Dan Călinescu, Petre Otu, Adrian Pandea
Moderator: Adrian Pandea
Cafeneaua Literară Julius Meinl, etaj pavilion C4

16:00 EPUBLISHERS
Lansarea cărții Elicea lui Urmuz. Roman-graffiti de Constantin Abăluță. Lansarea volumului de versuri Dumnezeu vine și pleacă de Mircea Florin Șandru. Lansarea volumelor de versuri Odaie sub cer și Doine și dore de Sânziana Batiște
Invitați: Constantin Abăluță, Mircea Florin Șandru, Sânziana Batiște, Ladislau Daradici
Moderator: Vasile Poenaru
Scena Agora, pavilion C5

16:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR – PATRONAT AL CĂRȚII
Lansarea volumelor Clopote în lacrimi, Vulturul albastru, Călugărul de la Sâmbăta, Duba din noapte, autor Ioan Barbu și Tu să-mi spui de unde vii… de Felix Sima.
Invitați: scriitorii Ion Andreiță, Mihai Antonescu, Passionaria Stoicescu, Eliza Roha, criticul literar Aureliu Goci, Florentin Popescu, Doru Drăgușin
Moderator: Ioan Barbu
Cafeneaua Literară Kretzulescu, etaj pavilion C1

17:00 EDITURA UNIVERSITĂȚII AL. IOAN CUZA IAȘI
Lansarea cărții Oratorie politică românească, ed. îngrijită de Roxana Patraș și Livia Iacob
Invitați: prof.univ.dr. Mihai Răzvan Ungureanu, prof.univ.dr. Rodica Zafiu, lect. univ.dr. Roxana Patraș
Moderator: Adrian Acatrinei
Cafeneaua Literară Kretzulescu, etaj pavilion C1

17:30 EDITURA VREMEA
Lansarea cărții Amintiri din Cotroceni ale unui fiu de „burghezo-moșier”, autor Mihai Sorin Rădulescu
Invitați: Mihai Sorin Rădulescu
Moderator: Silvia Colfescu
Cafeneaua Literară Julius Meinl, etaj pavilion C4

17:30 EDITURA CORINT
Lansarea volumului Istoria terorismului. De la asirieni la jihadiști de Randall D. Law
Invitați: Ion M. Ioniță, Ion Duvac, Lavinia Betea, Cristian Diaconescu, Teodor Baconschi
Moderator: Florin-Răzvan Mihai
Stand propriu, pavilion C1

18:00 EDITURA RAO
Lansarea cărții Spionajul militar modern, de Gheorghe Savu
Stand propriu, pavilion C1


VINERI, 26 MAI

15:00 EDITURA CORINT
Lansarea volumului Conversații cu Molotov. În cercul puterii comuniste de Feliks Ciuev și Viaceslav Molotov
Invitați: Armand Goșu, Lavinia Betea, Bedros Horasangian
Moderator: Florin-Răzvan Mihai
Stand propriu, pavilion C1

16:00 EDITURA POLIROM
Lansarea volumului Viața mea, autor Nicolae Breban
Invitați: Eugen Negrici, Horia Pătrașcu
Moderator: Claudia Fitcoschi
Stand propriu, pavilion C2

16:00 EDITURA PARALELA 45
Lansarea cărții Cenaclul de Luni – 40, coordonatori Ion Bogdan Lefter, Călin Vlasie
Invitați: Nicolae Manolescu, foști membri ai Cenaclului de Luni, Ion Bogdan Lefter, Călin Vlasie
Moderator: Călin Vlasie
Stand propriu, pavilion C2

16:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansarea volumului Scrieri 6, C.D.Zeletin
Invitați: Smaranda Bratu Elian, C.D.Zeletin, Lavinia Spandonide
Moderator: Lavinia Spandonide
Scena Agora, pavilion C4

17:30 EDITURA VREMEA
Lansarea cărții Nuda Veritas, autor Nicolae Stroescu-Șovarna
Invitați: Vlad Mitric
Moderator: Silvia Colfescu
Scena Agora, pavilion C4

18:00 EDITURA METEOR PRESS
Lansarea cărții Comploturile pentru asasinarea lui Hitler de Roger Moorhouse, traducere Mihai Manea
Invitați: Roger Moorhouse, Adrian Cioroianu, Mihai Manea, Ion M. Ioniţă, Bedros Horasangian
Moderator: Bedros Horasangian
Stand propriu, pavilion C2

18:00 EDITURA RAO
Lansarea cărții Despre cultura de ieri și românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu, de Narcis Dorin Ion
Stand propriu, pavilion C1

18:30 EDITURA POLIROM
Lansarea cărții Caiet de cenzor, de Liliana Corobca
Invitați: Ileana Dorica Nicolae, Sebastian Reichmann, Șerban Axinte
Moderator: Ana-Maria Tăbârcă
Stand propriu, pavilion C2

18:30 EDITURA ȘCOALA ARDELEANĂ
Lansare de carte și sesiune de autografe: Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă, de Vasile Sebastian Dâncu
Invitați: Vasile Sebastian Dâncu
Scena Arena, pavilion C1

19:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare şi sesiune de autografe: Radu Vancu, Zodia Cancerului. Jurnal
Invitați: Horia-Roman Patapievici, Radu Vancu, Cristian Pătrăşconiu, Lidia Bodea
Stand propriu, pavilion C2

19:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare şi sesiune de autografe: Dan Stanca, Anii frigului 
Invitați: Dan C. Mihăilescu, Dan Stanca, Cosmin Ciotloş, Lidia Bodea
Stand propriu, pavilion C2

  
SÂMBĂTĂ, 27 MAI

11:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare şi sesiune de autografe: Dorian Branea, Statele Unite ale românilor. Cărţile călătoriilor româneşti în America în secolul XX      
Invitați: Dorian Branea, Cristian Pătrăşconiu, Mircea Mihăieş, Lidia Bodea
Stand propriu, pavilion C2

12:00 EDITURA PARALELA 45
Lansarea cărții Știința apropierii de viitor. Interviuri (1987-2017), de Călin Vlasie
Invitați: Nicolae Manolescu, Răzvan Voncu, Călin Vlasie, Cosmin Perța
Moderator: Cosmin Perța
Stand propriu, pavilion C2

12:00 EDITURA POLIROM
Masă rotundă despre volumul coordonat de Vintilă Mihăilescu, De ce este România astfel? Avatarurile excepționalismului românesc
Invitați: Sorin Alexandrescu, Sorin Antohi, Ioan Pânzaru, Vasile Ernu
Moderator: Adrian Șerban
Scena Agora, pavilion C5

12:00 EDITURA CORINT
Lansarea volumului Din istoria familiei Ghika. Contribuții de istorie culturală și sesiune de autografe cu autorul Mihai Sorin Rădulescu
Invitați: Mihai Sorin Rădulescu, Tudor Teoteoi, prof.dr. Radu Varia
Moderator: Ana Antonescu
Stand propriu, pavilion C1

12:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare şi sesiune de autografe: Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească. Ediţie aniversară ilustrată           
Invitați: Lucian Boia, Ioan Stanomir, Gabriela Maaz
Stand propriu, pavilion C2

13:00 CURTEA VECHE PUBLISHING
Lansarea cărții Povestea Castelului Peleș, de ASR Principele Radu al României
Invitați: ASR Principele Radu al României, Irén Arsene Máté, Mircea Hortopan, Nicolae Pepene
Stand propriu, pavilion C2

13:00 EDITURA CETATEA DE SCAUN
Lansarea cărții Odessa. Gustul amar al victoriei (august-octombrie 1941), autor Manuel Stănescu
Invitați: Florian Bichir, Ion M. Ioniță, Constantin Corneanu
Moderator: Iulian Dan Mărgărit
Cafeneaua Literară Julius Meinl, etaj pavilion C4

14:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansarea volumului Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri, autor Sanda Golopenția
Invitați: Doina Jela, Mircea Martin, Dan C. Mihăilescu, Sanda Golopenția, Lavinia Spandonide
Moderator: Lavinia Spandonide
Scena Arena, pavilion C1

14:00 EDITURA ARC
Lansarea albumului Arta maeștrilor basarabeni din secolul XX
Invitați: Constantin I. Ciobanu, Vladimir Bulat
Moderator: Lucia Țurcanu
Stand propriu, pavilion C2

14:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare şi sesiune de autografe: Gabriel Liiceanu, România, o iubire din care se poate muri          
Invitați: Gabriel Liiceanu, Sever Voinescu, Cristian Pantazi
Stand propriu, pavilion C2

15:00 EDITURA RAO
Lansarea cărții Enciclopedia relațiilor internaționale, 2 volume, coordonator Dan Dungaciu
Stand propriu, pavilion C2

15:00 EDITURA LITERA
Lansarea cărții Drumul spre iad. Europa 1914-1949, de Ian Kershaw
Invitați: Bedros Horasangian, Bogdan Lefter
Moderator: Bedros Horasangian
Stand propriu, pavilion C2

15:00 EDITURA CORINT
Lansarea volumului Martha Bibescu și Vocile Europei. Corespondență și dosar CNSAS 1941-1945, editat de Alina Pavelescu
Invitați: Dan C. Mihăilescu, Alina Pavelescu, Doina Mândru, Cristina Bazavan
Moderator: Ana Antonescu
Stand propriu, pavilion C1

15:00 EDITURA ADENIUM
Lansarea cărții Marele jaf postcomunist. Spectacolul mărfii și revanșa capitalismului, autor Emanuel Copilaș
Invitați: Vasile Ernu, Aurelian Giugăl, Iulia Popovici
Moderator: Gabriel Cheșcu
Scena Agora, pavilion C4

15:30 EDITURA ADENIUM
Lansarea cărții Liberalismul: pro și contra. O idee ce refuză să moară, deși nu știe ce o ține în viață, coordonatori Sorin Adam Matei, Caius Dobrescu, Emanuel Copilaș
Invitați: prof.univ.dr. Caius Dobrescu, prof.univ.dr. Gabriel Andreescu, prof.univ.dr. Daniel Barbu
Moderator: Gabriel Cheșcu
Scena Agora, pavilion C4

15:45 EDITURA HUMANITAS
Lansare şi sesiune de autografe: Tatiana Niculescu, Mistica rugăciunii şi a revolverului. Viaţa lui Coneliu Zelea-Codreanu
Invitați: Tatiana Niculescu, Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu
Stand propriu, pavilion C2

16:45 EDITURA PARALELA 45
Lansarea romanului Opere VI. Zodia scafandrului, de Mircea Nedelciu
Invitați: Mira Nedelciu, Ion Bogdan Lefter, Călin Vlasie
Moderator: Cosmin Perța
Stand propriu, pavilion C2

17:00 EDITURA POLIROM
Lansarea cărții Madlena, de Aurora Liiceanu
Invitați: Virginia Costeschi, Cristian Teodorescu
Moderator: Adrian Șerban
Stand propriu, pavilion C2

17:00 EDITURA CORINT
Lansarea jurnalului Începuturile unui exil îndelungat (1940-1945), vol. I, de Ion Rațiu
Invitați: Stejărel Olaru, Nicolae C. Rațiu Doru Dumitrescu, Cristina Bazavan, Ion M. Ioniță
Moderator: Florin-Răzvan Mihai
Stand propriu, pavilion C1

17:30 EDITURA VREMEA
Lansarea cărții Crucea/ La Croix, de Vintilă Horia
Invitați: Silvia Colfescu
Moderator: Andreea Chiru
Scena Arena, pavilion C1

19:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare şi sesiune de autografe: Tom Rachmann, Ascensiunea şi declinul marilor puteri     
Invitați: Radu Paraschivescu, Andrei Crăciun, Denisa Comănescu
Stand propriu, pavilion C2

19:30 CASA DE PARIURI LITERARE
Lansare Colecția muzicală CDPL
Invitați: Mac Popescu, Doru Stănculescu, Nelu Stratone, Florin-Silviu Ursulescu, Doru Ionescu, Ștefan Mardale, Paul Radu
Moderator: un cristian
Scena Agora, pavilion C4

 
DUMINICĂ, 28 MAI


12:00 EDITURA UNIVERSITĂȚII DE VEST
Lansarea volumului Întrebări puse La Punkt, autor Cristian Pătrășconiu
Invitați: Mircea Mihăieș, Ioan T. Morar, Ioan Stanomir, Eugen Stancu și Cristian Pătrășconiu
Moderator: Marilena Brânda
Cafeneaua Literară Julius Meinl, etaj pavilion C4

12:00 EDITURA POLIROM
Şedinţă de autografe Ion Dichiseanu: Adevărul, mai frumos decât legenda
Moderator: George Onofrei
Stand propriu, pavilion C2

12:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare şi sesiune de autografe: Emilia Şercan, Fabrica de doctorate
sau Cum se surpă fundamentele unei naţii
Invitați: Emilia Şercan, Marian Popescu, Cristian Pantazi, Radu Paraschivescu
Stand propriu, pavilion C2

13:00 EDITURA VREMEA
Lansarea cărții Constantin Bâzu Cantacuzino – Prințul înălțimilor, autori Alexandru Arma, Dan Antoniu
Invitați: Alexandru Arma, Dan Antoniu
Moderator: Silvia Colfescu
Scena Arena, pavilion C1

13:00 EDITURA VREMEA
Lansarea cărții Basarabia decapitată, de Valentina Sturza
Invitați: Valentina Sturza, Silvia Colfescu
Moderator: Andreea Chiru
Cafeneaua Literară Kretzulescu, etaj pavilion C1

14:00 EDITURA ADENIUM
Lansarea cărții Reconstituiri cu Ileana Popovici, de Radmila Popovici
Invitați: Radmila Popovici, Ileana Popovici
Moderator: Adrian Păduraru
Cafeneaua Literară Julius Meinl, etaj pavilion C4

14:30 EDITURA VREMEA
Cărți noi în Colecția Planeta București: Bucureștii ce se duc, de Henri Stahl; Capitala sub ocupația dușmanului, de Constantin Bacalbașa; Din Bucureștii de ieri, de George Potra
Invitați: Andreea Chiru, Silvia Colfescu
Cafeneaua Literară Kretzulescu, etaj pavilion C1

Niciun comentariu: