StatCounter

luni, 25 octombrie 2021

Apariție editorială: Lăcrămioara Stoenescu, Memoria anilor ’80. Nouă opozanți ai regimului comunist

  Volumul conține nouă interviuri cu foști opozanți ai regimului comunist din anii ’80. Pentru că au avut curajul să înfrunte regimul ei au fost arestați, condamnați și au petrecut perioade mai scurte sau mai lungi în închisori și aresturi ale Securității. Construite pe modelul „poveștii de viață”, interviurile încep cu partea de copilărie, insistă pe motivația actelor de opoziție la regim, pe reacția autorităților, perioada petrecută în detenție și ce s-a întâmplat după eliberare. Cei nouă intervievați sunt: Ion T. Ilie, Mihai Ivănescu, Marin Iancu, Radu Filipescu, Nicolae Lițoiu, Barabás János, Victor Totu, Ioan Leonel Șerban.

Lucrarea a apărut la Editura Fundației Culturale Memoria, are 400 de pagini, este prefațată de Cosmin Budeancă și are o postfață de Silviu B. Moldovan.

„Volumul de față se constituie într-o dovadă incontestabilă în ceea ce privește represiunea politică directă existentă (chiar dacă în proporții restrânse) în anii ’80, în contrast cu percepția încă majoritară, conform căreia problema deținuților politici a caracterizat numai perioada 1945-1964, ulterior fiind practicate exclusiv metodele preventive.”

Dr. Silviu B. Moldovan

Pentru detalii și comenzi: https://www.revistamemoria.ro/lacramioara-stoenescu-memoria-anilor-80-noua-opozanti-ai-regimului-comunist/.

4 comentarii:

Issidore Jacob spunea...

Daca vorbim de opozantii partidului comunist , pe linga faptul ca ne intrebam de ce statul roman nu s-a ingrijit sa construiasca un muzeu dedicat lor si luptei lor impotriva a ceea ce a insemnat , pina in zilele noastre , moartea clinica a Romaniei si a poporului roman , ar trebui mentionati si aceia care au facut posibil acest lucru , cu nume si prenume , sa fie cunoscuti , pentru ca urmasii lor au incropat partide care conduc si azi Romania...Atit de trist ca suntem neputinciosi...

Benone Gondolieru spunea...

Înțeleg că postați anticomunist. Și sunteți angajat al IICCMER. Păi aceasta nu este tot o insitutuție anticomunistă? Adică, nu scoate în evidență crimele comunismului? Și atunci de unde nepotrivirea între punctele de vedere: al dumneavoastră și al instituției la care lucrați?

Cosmin Budeanca spunea...

Stimata Doamna Issidore Jacob, pe site-ul CNSAS (http://www.cnsas.ro/) sunt liste cu nume si prenume ale celor care au facut posibila atat instaurarea comunismului cat si perpetuarea lui.

Cosmin Budeanca spunea...

Stimate Domnule Benone Gondolieru, afirmatiile Dumneavoastra sunt corecte. Eu am si alte afilieri institutionale in afara de IICCMER, dar chiar si asa, precizarea este pusa pentru eventualitatea ca unele dintre punctele mele de vedere ar intra in contradictie cu cele ale institutiilor respective. Dupa cum stiti, institutiile sunt conduse de oameni si se mai poate intampla uneori sa die disonante intre ceea ce ar trebui sa faca si ceea ce fac. In plus unele postari prezinta nuante ce pot fi interpretate ca neconforme cu viziunile de moment ale respectivelor institutii. Astfel pot sa postez ceea ce consider eu ca e important, nu ceea ce se considera la nivel institutional ca ar fi. Acestea sunt motivele precizarilor mele.