În seara de 27 iunie 2022 a plecat din această lume și fostul deținut politic Valentin Cristea.
S-a născut la 5 iulie 1930 în Comarnic, Prahova. A studiat la Facultatea de Electro-Tehnică pe care a finalizat-o în 1953. A fost angajat ca lucrător operativ la Serviciul „T” al Ministerului Afacerilor Interne, având gradul de locotenent major. Între 1954-1956 a divulgat unui prieten „secrete de stat de importanță deosebită”, privind metodele, mijloacele de muncă și tehnicile operative folosite de organele MAI.
A fost arestat la 8 februarie 1956 și condamnat la 5 ani muncă silnică, pedeapsă majorată ulterior, în urma recursului în supraveghere făcut de Președintele Tribunalului Suprem al RPR, la 7 ani închisoare corecțională pentru „divulgare de secrete de stat”. A executat pedeapsa la MAI închisoarea „B”, Ocnele Mari, Văcărești, Jilava, Râmnicu Sărat. A fost eliberat la 16 ianuarie 1963 din închisoarea de la Râmnicu Sărat.
După eliberare a lucrat la OCPPG Câmpina, ocupând o funcție de cercetător științific și remarcându-se prin mai multe inovații în industria petrolieră.
A compărut ca martor în procesul lui Alexandru Vișinescu, fostul comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, fiind singurul deținut politic supraviețuitor al temutei închisori care se mai afla în viață în acel moment.
Valentin Cristea a fost înmormântat la 30 iunie 2022 în Cimitirul Sf. Lazăr din Câmpina.
Redau mai jos câteva fragmente despre detenția în închisoarea de la Râmnicu Sărat, așa cum le-a relatat într-un interviu pe care mi l-a acordat mie și colegului meu Constantin Vasilescu la 7 mai 2014, în Câmpina.
„Am lansat acolo sistemul de comunicare prin tuse. Și acum am sechele, de multe ori mă înec cu mâncare și tușesc că mi s-a… Și tușeam în Morse și s-au prins și ceilalți din celulele de pe partea respectivă. Bine, nu puteai să spui mare lucru în cele câteva minute câte… Da’ îi salutam, ziceam un «Bună dimineața»…”
„Alt corespondent (prin alfabetul Morse bătut în perete sau tușit n.n.) al meu a fost amiralu’ [Horia] Măcellariu (sic! Macellariu), care era deasupra mea, și comunicam cu el prin peretele care mă separa de [Ioan] Arnăutu, că n-aveam altă soluție. Deci ce vorbeam cu Măcellariu știa și Arnăutu. Și Măcellariu, în fine, avea multe de povestit, fiindcă el avea o viață bogată, făcuse și războiu… îl avusese pe [regale] Mihai, când era voievod de Alba Iulia. l-a avut mus pe una din navele lui…”
„Uneori doar te salutai dimineața. […] Noi aveam fiecare un cod al nostru. De exemplu, eu cu… Arnăutu aveam litera F. Îi băteam litera F ca să știe că sunt eu. În fine, și să nu cumva să se fi strecurat „un spion” (râde n.n.) în celulă în locul meu. Iar cu [Ioan] Bărbuș aveam litera L. Cu Macellariu, cu amiralu’, aveam litera M, care era prima din numele lui, Iar cu… [Alexandru] Alexandrini aveam P, că el era între apropiații lui numit Puiu.”
„Cred c-am făcut vreo 50 de poezii și aveam intenția să le scriu când ies de-acolo, însă când am ieșit din închisoare și-am constatat că părinții mei muriseră... a fost așa un șoc că am renunțat complet la chesti-asta…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu