Legea lustraţiei a fost adoptată! „Cui prodest?”

    Azi, 28 februarie 2012 Camera Deputaţilor (for legislativ decizional) a adoptat Legea lustraţiei, cu 167 voturi „pentru” şi patru abţineri, în absenţa opoziţiei

Legea impune restricţii ale unor drepturi pentru o perioadă de 5 ani persoanelor care au ocupat diverse funcţii în regimul comunist a fost aprobată.

După decizia Curţii Constituţionale, care a constatat neconstituţionalitatea unor articole din forma veche a legii, Comisiile juridică şi pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor au adoptat mai multe modificări ale Legii lustraţiei, în urma cărora au fost mai bine definite persoanele care au făcut parte din regimul represiv comunist şi care urmează să intre sub incidenţa legii. Astfel, ar urma să fie lustrate persoanele care au avut funcţii politice de conducere retribuite de PCR, în aparatul central, regional, raional, al Partidului Muncitoresc Român, membrii şi membrii supleanţi ai Comitetului central al PCR, membri ai Consiliului de stat, de miniştri, directorii de editură, foştii procurori comunişti. Ultima categorie (procurori comunişti) a fost introdusă în lege la dezbaterile în plen, la propunerea deputatului UDMR Mate Andras Levente.

Deputatul PDL Mircea Toader a propus ca cei care au făcut parte din conducerea UTC (actualul prim ministru Răzvan Mihai Ungureanu ar fi intrat în această categorie) să fie scoşi din listă, însă grupul UDMR, prin vocea lui Mate Andras Levente, nu a fost de acord cu propunerea. În final, prin vot, deputaţii au decis ca cei care au făcut parte din conducerea UTC să nu fie lustraţi.

Informaţiile de bază au fost preluate de pe site-ul de ştiri mediafax.

*

Am apreciat întotdeauna ca necesară o astfel de lege şi mă încearcă un fel de bucurie amară, amestecată cu teamă. Au fost atâtea momente asemănătoare în care m-am bucurat, am sperat, iar apoi am fost dezamăgit. Iar acum, după 22 de ani de la momentul 1989, întrebarea pe care mi-o pun, şi pe care şi-o pun şi alţii, este „Cui prodest?” Mă tem să dau şi un răspuns, pentru că am văzut numeroase acte normative şi decizii politice luate strict pentru un interes conjunctural şi care imediat după ce scopul care le-a generat a fost atins, au fost făcute uitate sau pur şi simplu nu au fost aplicate.

Rămâne ca în lunile ce urmează (campania electorală bate la uşă) să vedem în ce măsură această lege are ca scop capacitarea unui electorat anticomunist, care mai crede că se mai poate face dreptate (deşi acte reparatorii pentru fostele victime, cum ar fi Legea 221, nu se aplică din varii motive, iar pensiile „nesimţite” ale foştilor ofiţeri de Securitate sunt neatinse), sau este doar o „vânătoare de vrăjitoare”, cu câteva ţinte clare, incomode, şi care au deranjat pe cine nu trebuia. Sau ambele…

Un nou sondaj referitor la percepţiile actuale ale românilor asupra regimului comunist

     Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în colaborare cu CSOP (Centrul pentru Studierea Opiniei şi Pieţei)  au realizat, în perioada noiembrie-decembrie 2011, cel de-al patrulea sondaj de opinie privind percepţia românilor asupra comunismului.

Prezentul sondaj a avut ca teme principale de cercetare: revoluţia din decembrie 1989, consecinţele instaurării regimului comunist asupra minorităţilor etnice şi religioase, restituirea proprietăţilor confiscate, informarea prin intermediul posturilor de radio străine înainte de decembrie 1989, influenţa trecutului comunist asupra societăţii de astăzi.

Rezultatele sondajului sunt disponibile aici, iar interpretarea acestora aici.

    Mai multe informaţii se găsesc pe site-ul IICCMER.

Cristian Bădiliţă, Emanuel Conţac (eds.), Şi cerul s-a umplut de sfinţi..., Curtea Veche, 2012

În perioada 2-5 iunie 2011 s-a desfăşurat la Sighetu Marmaţiei Colocviul internaţional „Martiriul în antichitatea creştină şi în secolul XX”, semnalat la vremea respectivă aici. Organizatorii evenimentului au fost Fundaţia „Academia Civică” în colaborare cu Asociaţia „Oglindanet” cu sprijinul Institutului Cultural Român din Chişinău. Lucrările prezentate la colocviu au fost grupate într-un volum de 576 pagini, publicat recent la Editura Curtea Veche.

Cei interesaţi pot achiziţiona cartea de pe site-ul editurii, la preţul de 33 RON.

     Mai jos redau cuprinsul cărţii, preluat de pe blogul vaisamar.wordpress.com.

Lista tristeţii (foşti deţinuţi politici care ne-au părăsit) - Dan Mugur Rusiecki

Pe 19 februarie a.c. a plecat dintre noi fostul opozant al regimului comunist şi deţinut politic Dan Mugur Rusiecki.

S-a născut la 19 august 1938 în Bucureşti. Ca student în anul II la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Bucureşti a participat la mişcările revendicative ale studeniţlor din 1956, fiind printre organizatorii manifestaţiei care urma să aibă loc în Piaţa Universităţii în 5 noiembrie 1956.

A fost arestat la 7 noiembrie 1956 şi condamnat la 4 ani închisoare corecţională pentru „agitaţie publică”. A executat pedeapsa în închisorile şi coloniile de muncă Jilava, Giurgeni, Ostrov. A fost eliberat la 11 noiembrie 1960 cu domiciliu obligatoriu la Rubla, pe o durată de un an, prelungită ulterior cu încă trei ani din cauza comportamentului său considerat infracţionar de autorităţi.

S-a înscris apoi la Institutul Pedagogic de 3 ani, funcţionând, după absolvire, ca profesor navetist de limbă şi literatură română. După 1990 a funcţionat la Liceele „Gheorghe Lazăr”, „Dimitrie Cantemir” şi „George Coşbuc” din Bucureşti, continuându-şi activitatea şi după pensionarea sa din anul 2000.

Un interviu cu Dan Mugur Rusiecki va fi publicat în acest an la Editura Polirom, în volumul VI din seria Experienţe carcerale în România comunistă.

Dan Mugur Rusiecki va fi înmormântat joi, 23 februarie, ora 12 la cimitirul Bellu Catolic.

     Informaţii de pe wikipedia, din fişa matricolă penalădin AANP, din interviul cu Dan Mugur Rusiecki aflat în Arhiva de Istorie Orală a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi de pe pagina de facebook a Cristinei Rusiecki, iar imaginea de pe site-ul Memorialului Sighet.

Lista tristeţii (foşti deţinuţi politici care ne-au părăsit) - Filon Verca

Pe 20 februarie a.c., la Meaux, Franţa, a părăsit această lume cel care a fost Filon Verca, luptător anticomunist şi membru al Mişcării Legionare. S-a născut în 1915 în Petroşniţa, Caraş-Severin şi în liceu a intrat în Frăţiile de Cruce. Între anii 1941-1944 a fost refugiat în Germania, şi a fost deţinut în lagărul de la Buchenwald. După 23 August 1944 s-a implicat în acţiunile anticomuniste organizate de Guvernul legionar de la Viena. În decembrie 1944 a fost paraşutat în România, cu misiunea de a se implica în organizarea rezistenţei anticomuniste. A fost arestat anchetat şi torturat la Securitatea din Timişoara. A reuşit să evadeze în ajunul Crăciunului şi în 1948 a părăsit ţara.

În exil şi-a continuat activitatea anticomunistă, în special pe tărâm publicistic şi memorialistic.A publicat „Paraşutaţi în România vândută” , „Exilul amar”, „Pe meleaguri străine”.

    Informaţii preluate de pe blogul Lupta NS şi de la Cicerone Ioniţoiu, Rezistenţa anticomunistă din Munţii României 1946-1958, iar imaginea de pe www.miscarea.net.

Call for papers: Workshop „Cultură şi religii în spaţiul Carpato-Balcanic. Istorie şi actualitate”

Transformările sociale şi politice semnificative care au avut loc in Bulgaria şi România în decursul ultimelor două decenii au afectat semnificativ atitudinea religioasa a popoarelor român şi bulgar. Pentru a înţelege mai bine care ar fi consecinţele acestor modificări, avem nevoie de o imagine aprofundată asupra relaţiilor fundamentale dintre religie şi instituţia ei – Biserica- şi diverse domenii ale vieţii: puterea politică, viaţa socială, economia, cultura. Cercetarea noastră se concentrează asupra încercării de a dezvălui relaţia strânsă dintre religie şi cultură şi modul în care cultura a reflectat atitudinile religioase. Care erau realţiide dintre elitele culturale şi Bisericile creştine, în special cea Ortodoxă? Cum a fost percepută religia de către elitele culturale în cele două ţări? Si ce rol cultural a jucat Biserica în procesul de creare a unei elite culturale?

Trebuie totodată să avem în vedere faptul că în ţările noastre, toate cele trei monoteisme cât şi confesiunile creştine majore şi-au avut reprezentanţii lor de- alungul istoriei. Cum au reuşit aceste atitudini religioase variate să trăiască împreună sau, dimpotrivă, ce le-a făcut să se duşmănească? Si care a fost contribuţia lor la viaţa culturală a celor două ţări?

Un alt aspect relevant în această regiune a fost şi încă este atitudinea religioasă din spaţiul rural care include şi o serie de valori şi tradiţii precreştine.

Având în vedere asemenea aspecte ale istoriei religioase a ţărilor noastre, putem încerca să obţinem un răspuns care să ne fie util în înţelegerea noilor provocări ale societăţii noastre contemporane. Care este poziţia actuală a diverselor comunităţi religioase din societatea noastră şi care sunt consecinţele procesului de globalizare? Se poate vorbi de o anume manipulare a credinţelor religioase de către diverse instituţii politice şi sociale acutale? Este oare posibil ca Biserica însăşi să îşi folosească autoritatea într-o manieră deviantă?

Acestea sunt întrebări la care workshop-ul Cultură şi religii în spaţiul Carpato-Balcanic. Istorie şi actualitate, îşi propune să obţină răspunsuri pertinente.

Vă rugăm să ne trimiteţi propunerile dumneavoastră (titlu şi rezumat de 200-300 de cuvinte) până la data de 20 aprilie 2012 la adresa: workshop_religion@institutuldefilosofie.ro. Programul va fi postat pe data de 12 mai 2012. Evenimentul va avea loc în perioada 25-26 mai, 2012, la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti

    Acest workshop face parte dintr-un proiect bilateral de cercetare de trei ani între Academia Română (Institutul de Filosofie şi Psihologie şi Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie) şi Academia Bulgară (Institutul pentru Studiul Societăţilor şi al Cunoaşterii).

Versiunea în limba engleză mai jos.

Call for papers: VALAHIAN JOURNAL OF HISTORICAL STUDIES, No. 17 (2012) - Minorities under National-Communism.The Dialectics of Marxism and Nationalism in the Shadow of the Brezhnev Doctrine

In the nationally-conflicted 19^th century, Karl Marx promised that Communism will once and for all put an end to the national problem, which was nothing more than a bourgeoisie maneuver aimed at “inciting nations against each other”. The famous slogan Proletarians of all countries, unite! sounded for many generations of Marx’s followers as the promise of a bright future, where both social and national oppression shall seize to exist. The first half of the 20^th century saw many Communist parties take control over societies especially in Central and Eastern Europe, where national conflicts had divided communities for centuries. It was the revolutionary Communists’ turn to see their dream fulfilled: the end of national oppression. Some decades later, though, Socialist states seemed to take the habits of forerunner bourgeois states.

During the Great Patriotic War, Stalin left aside the Marxist-Leninist rhetoric in favor of a National discourse meant to mobilize the Russians against the foreign invader. But later, more and more Communist Parties assumed nationalist-oriented features and started to envisage national minorities as threats. Uniformity seemed to be no longer a social, political, institutional or cultural issue, but it became national as well. Communist Parties tried to define this mutation in various forms, in order to reconcile national aspirations with Marxism – or more like it – to hide national aspirations behind Marxism. Perhaps that was a necessary step in acquiring legitimacy but, nevertheless, it gave birth to unusual ideological hybrids, sometimes reaching the limits of Extreme Right, as it happened in Nicolae Ceausescu’ Romania.

This issue of VJHS intends to investigate such evolutions, focused mainly on Brezhnev’s years in power, because of the two opposing factors which acted together: on one hand, the Soviet pressures for limiting liberalization processes, clearly exemplified by the intervention against the Prague Spring, and on the other hand, domestic pressures for liberalization, encouraged greatly by the preliminaries and outcomes of the Conference for Security and Cooperation in Europe, which sanctioned the respect for human rights on both sides of the Iron Curtain. Under such opposing factors, Communist regimes in Central and Eastern Europe had to adapt, to find solutions to their lack of legitimacy and to answer social pressures in such manner as to ensure their survival and to prevent Soviet intervention at the same time.

Call for pappers: Dystopia. Journal of Totalitarian Ideologies and Regimes. An annual publication of the Center for the Study of Totalitarianism, Moldova State University

    The aim of the journal is to contribute to the study of totalitarian ideologies and regimes in Europe in the 20^th century, especially based on primary archival and oral sources, on content analysis of the discourse of the totalitarian regimes, but also on new theoretical framework coming from such subfields of history as intellectual history, the history of ideas as well as political science, sociology and anthropology. The term totalitarian is understood here in a broader sense and refers to such political ideologies and regimes like Communism and Fascism (of which Nazism was one of the versions) that tried to impose a total control on society, including on private life. From this perspective it is less important that all these tentative to control all aspects of societal and individual life failed, it is more important the extent to which these regimes succeeded in their endeavours. Totalitarian covers also other regimes that practiced repressions and justified the use of violence at mass and individual level for political purposes (Gulag and Holocaust). It is particular interesting to differentiate the discourse and practices of the totalitarian regimes and democratic ones. The two types of regimes should be seen however not as essences, but rather as Weberian ideal-types. In other words, as Giovanni Sartori expressed it aptly, there are no pure democratic regimes and pure authoritarian/totalitarian regimes; there are regimes with democratic tendencies and regimes with authoritarian/totalitarian tendencies. In this sense, the articles and book reviews on topics related to the challenges from totalitarian and authoritarian regimes to democracy are also welcome.

Last, but not least, Dystopia will pay a special attention also to commonalities and differences between various national versions of Communism and Fascism, relations between Communist states, between Fascist regimes and between the former and the latter.

A cincea ediţie a Festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului „One World Romania”

„În perioada 13-18 martie va avea loc la Bucureşti cea de-a cincea ediţie a Festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania. Anul acesta, vor fi prezentate 50 de filme, timp de 6 zile. Credem că un documentar bun nu numai că taie o felie de realitate, dar ne şi ascute simţurile şi ne ajută să vedem mai bine. Aşadar, pentru 2012 avem filme brici.

Cele 50 de filme sunt împărţite în 8 secţiuni: Secţia Revoluţii Online, Secţia Politică, Secţia Munca şi Rasplata, Secţia Minori şi Bătrâni, Secţia Probleme de Familie, Secţia Paşapoarte, Secţia Penală, Secţia Activişti şi Indignaţi. Filmele vor fi proiectate la patru cinematografe din centrul Bucureştiului - Cinemateca Eforie, Cinemateca Union, Cinema Corso şi – locul dedicat proiecţiilor speciale din fiecare zi de festival – Noul Cinematograf al Regizorului Roman, din cadrul Muzeului Ţăranului Român. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc pe 13 martie la Cinema Scala.”

Programul evenimentelor va fi făcut public în curând.

Incultură sau nostalgie? Sau amândouă? Despre ridicarea unei statui liderului chinez Deng Xiaoping la Bistriţa

The Epoch Times mi-a cerut un punct de vedere faţă de situaţia de la Bistriţa, unde consilierii locali au votat amplasarea unei statui a fostului lider comunist chinez Deng Xiaoping. Redau mai jos textul articolului, care poate fi citit şi aici.

În urmă cu mai bine de două săptămâni am citit pe o reţea de socializare o ştire potrivit căreia liderului chinez Deng Xiaoping ar urma să i se ridice o statuie la Bistriţa. Am crezut, pentru început, că este o glumă. Însă nu eram pe 1 aprilie, iar cele două surse (gândul.info şi citynews.ro) m-au făcut repede să îmi schimb părerea.

Faptul că în România în funcţii de conducere (la nivel local şi central) ajung adesea persoane a căror cultură generală lasă de dorit nu mai este nici un secret pentru nimeni, însă în era internetului, când oricine poate avea acces la informaţii, un efort minimalist ar fi putut să facă lumină în mintea domnilor consilieri locali de la Bistriţa, care, cu „o largă majoritate” şi-au dat acordul pentru amplasarea statuii.

Nu am văzut argumentaţia care a stat la baza acestei decizii. Ar putea fi aceea, că China este o mare putere economică şi trebuie să avem relaţii bune cu ea. Dacă e aşa, în mod cert ridicarea acestei statuii va ridica relaţiile româno-chineze „pe noi culmi de progres şi civilizaţie”. Şi, de asemenea, cred că majoritatea chinezilor care şi-au părăsit locurile natale (din multiple motive, cele politice şi economice fiind preponderente) şi au ales să locuiască în România, unii chiar la Bistriţa, vor aprecia şansa care li se oferă de a-l vedea din nou pe „măritul conducător”, care le-a marcat unora dintre ei viaţa, şi nu neapărat în bine.

În condiţiile în care, la peste două decenii de la căderea comunismului, în România nostalgia după vechiul regim atinge cote îngrijorătoare (18% dintre români cred că a fost o idee bună, bine aplicată, şi peste 40% o idee bună dar prost aplicată[1]) ne putem aştepta în curând la „iniţiative” care să vină în întâmpinarea dorinţei unei importante părţi a populaţiei, şi să i se ridice o statuie şi lui Nicolae Ceauşescu. Şi ne referim aici la iniţiative ale unor aleşi locali, nu la iniţiative particulare, care deja au apărut.

Lăsând ironia la o parte, ceea ce m-a frapat cel mai mult, însă, este faptul că solicitarea de aprobare pentru amplasarea statuii a venit din partea prefectului. Care este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Că prefectul are dreptul la iniţiative proprii sau că poate să susţină diferite proiecte, pe care le apreciază ca fiind de interes public, este o altă discuţie (în cazul acesta iniţiativa a venit din partea unei asociaţii culturale).

Este posibil ca problemele majore prin care a trecut ţara în ultima perioadă să nu le fi permis celor doi premieri (cel fost şi cel actual) să ia la cunoştinţă ceea ce s-a întâmplat la Bistriţa. Suntem, totuşi, o ţară în care comunismul a fost condamnat, iar valorile democratice sunt clamate de politicieni de câte ori se iveşte ocazia. În aceste condiţii, cred şi sper că lucrurile nu vor rămâne aşa, altfel, există posibilitatea să revedem în curând ridicate din nou pe socluri statuile lui Lenin şi Stalin, cei ale căror „idei luminoase” ne-au călăuzit paşii timp de aproape o jumătate de secol, şi care idei se pare că reverberează încă în mintea domnilor consilieri locali de la Bistriţa.

Articole pe aceeaşi temă

• 14.02.2012Cui foloseşte o statuie pro-comunistă în Bistriţa?
• 16.02.2012Lecţia demnităţii
• 16.02.2012Gavril Ţărmure: "Ideea construirii bustului lui Deng Xiaoping mi se pare bizară"
• 16.02.2012Renumitul sculptor Vlad Ciobanu: "De ce să-l punem pe Deng Xiaoping dacă l-am dat jos pe Lenin?"
• 13.02.2012Arestul securistului şef din Chongqing sugerează că liderul orăşenesc al Partidului Comunist este în pericol
• 05.02.2012Topul ştirilor săptămânii 30 ianuarie - 5 februarie
• 30.01.2012Bistriţa îl comemorează pe criminalul comunist Deng Xiaoping
• 19.01.2012Partidul Comunist recunoaşte, în cele din urmă, că se confruntă cu o criză culturală
• 11.01.2012Hu Jintao şi stârvul limbajului de partid

---

[1] Atitudini şi opinii despre regimul comunist din România. Sondaj de opinie publică (http://www.crimelecomunismului.ro/pdf/ro/raport_sondaj_opinie_publica_iiccmer_mai_2011.pdf)