StatCounter

luni, 9 ianuarie 2012

Romulus Rusan (coord), Morţi fără morminte în Bărăgan (1951-1956)


Semnalez cu întârziere o carte apărută în luna august 2011, sub egida Academiei Civice: Morţi fără morminte în Bărăgan (1951-1956). Coordonată de Romulus Rusan, la realizarea ei au mai colaborat Angela Bilcea, Ioana Boca, Andreea Cârstea şi Virginia Ion.
Cartea reprezintă un capitol din dicţionarul general al victimelor din închisori, lagăre şi deportări, la care lucrează echipa Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului. Ea cuprinde lista celor aproape 1700 deportaţi morţi în detenţia din Bărăgan în perioada 1951-1956. Dintre aceştia 175 copii, între care 150 morţi înainte de a împlini un an. Cel mai vârstnic dintre decedaţi - un ţăran în vârstă de 100 de ani, deportat cu cinci ani în urmă. Cu o bogată bibliografie şi cu certificate de moarte emise majoritar de autorităţile vremii - cartea este radiografia unui genocid inuman aplicat unor civili fără apărare.
    Cei interesaţi o pot procura de la sediul Academiei Civice din Bucureşti, Calea Moşilor nr. 132, etaj I, sector 2 Bucureşti, sau de pe site-ul Memorialului Sighet.

Niciun comentariu: