Lista tristeţii (foşti deţinuţi politici care ne-au părăsit) - Gheorghe Stănică

Gheorghe Stănică la arestare

S-a născut la Giurgiu la 23 aprilie 1922. A urmat Liceul „Ion Maiorescu”, în cadrul căruia s-a apropiat de Frăţiile de Cruce începând cu toamna lui 1940. A fost condamnat la 1 an de închisoare după rebeliunea din ianuarie 1941. În 1943 s-a înscris la Facultatea de Construcţii din Bucureşti. În mai 1948, când a aflat de valul de arestări, a hotărât să se ascundă. A fost arestat la 17 august 1949 şi considerat şef al unui lot de cunoscuţi din judeţul său de origine, deşi singura activitate pe care au întreţinut-o era aceea de a se întâlni între ei. În plus, Stănică l-a găzduit timp de o săptămână pe Ion „Nonu” Sasu, fugar la acea vreme. A fost anchetat de Direcţia Securităţii Capitalei la Ministerul de Interne, trimis în judecată şi condamnat la 4 ani de închisoare corecţională.

Imediat după pronunţarea sentinţei a fost trimis la Piteşti, unde a fost torturat chiar în camera 4-spital la începutul lui 1950, inclusiv de către Eugen Ţurcanu. Despre experienţa sa în Piteşti spunea: „Nu ştiai ce să mai crezi. Totul se prăbuşea, ca un joc din ăla de cărţi. Nu ştiai ce să mai crezi, în cine să mai crezi. Eu am avut un noroc mare de tot: am crezut neţărmurit în Dumnezeu. Neţărmurit.”

În toamna anului 1950 a fost transferat la Canal şi a repartizat într-o brigadă în care a avut din nou de-a face cu agresori trimişi din Piteşti. Comportamentul său pe perioada detenţiei i-a atras o prelungire a pedepsei iniţiale cu alte 12 luni de internare administrativă. A fost eliberat la 27 mai 1954 şi a lucrat ca inginer până la ieşirea la pensie. 

Gheorghe Stănică a fost unul dintre deţinuţii de mare profunzime morală, în contrast evident cu discreţia totală în care a trăit. Vorbea puţin, dar întotdeauna limpede şi cu folos. Structura sa sufletească, suferinţa şi experienţa de viaţă l-au determinat să considere că cea mai înaltă concepţie despre viaţă este iubirea aproapelui: „Un singur lucru regret: că am fumat. Restul, nu regret nimic! Nici chiar 4-spital nu-l regret. Cel mai mare lucru, după mine, în viaţă e să ştii să ierţi... Şi-al doilea e să te încrezi în aproapele tău. Fără astea două lucruri nu va ieşi nimic.”

Un interviu cu Gheorghe Stănică va apărea anul acesta în volumul VI al seriei „Experienţe carcerale în România comunistă”. Fragmente dintr-un interviul cu acesta pentru filmul „Demascarea”, despre reeducarea din închisoarea Piteşti se găsesc aici.

Gheorghe Stănică a plecat dintre noi vineri, 13 aprilie.

    Informaţii şi fotografie preluate de pe site-ul Fenomenul Piteşti, unde se pot găsi mai multe informaţii.