joi, 8 noiembrie 2012

Lungul drum spre nicăieri. Germanii din România deportaţi în URSS


Semnalez aici apariţia volumului Lungul drum spre nicăieri. Germanii din România deportaţi în URSS, care îi are ca autori pe Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin Răzvan Mihai, Ilarion Ţiu.
Volumul a fost realizat în cadrul proiectului „Memoria muncii forţate a etnicilor germani din România deportaţi în URSS”, finanţat în cadrul EACEA-P7- Europe for Citziens Programme - Action 4 - Decision 2011-3342 / 001-001, şi a apărut la Editura Cetatea de Scaun.
Pentru cei interesaţi redau mai jos cuprinsul volumului.

     Cuprins
1. Memoria deportării (9)
Valurile deportării în arhivele istorice (9)
Uniunea Sovietică în amintirea deportaţilor (21)
Ţărmurile memoriei: povestea de viaţă, amintirea urmaşilor, memoria colectivă (26)
2. O piedică în calea uitării la Reşiţa… Erwin Josef Ţigla (35)
3. Un caz la patru voci (40)
Reşiţa – miezul memoriei (40); Anton Ferenschutz(Germania) De la zvastica nazistă la crezul comunist (45); Maria Ferenschutz (Germania) Despre terapia uitării (67); Voichiţa Ferenschutz (Germania) Despre cărțile deportării (68); Ştefan Raicu (România) Deportarea, o istorie dezgropată după 1990 (69)
4. Primul ţărm: memoria deportaţilor (72)
Ignaz Bernhard Fischer, Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deportaţi din România în URSS (România) (73); Cazul Maria Aşembrener:  patru ani de lagăr pentru un nume „nemţesc” (77); Rozalia Buttinger (România) „Pentru păcatele noastre ne-au dus...” (88); Ana Szucs (România) „M-am născut în Uniunea Sovietică şi nu-mi cunosc tatăl” (91); Elena Becker (România) „Aveam 20 de ani şi nu ştiam unde o să ajung” (93); Maria Frombach(România) „Am stat toată iarna în vagon şi ne-am umplut de păduchi”(96);
Rita Peter(România) „M-am îmbolnăvit şi m-au trimis acasă” (98);
Ana Zgârdea, născută Feil (România) „M-am pregătit pentru o plecare de două săptămâni şi am stat aproape cinci ani” (100);
Rozalia Bruner (România) „Acolo am trăit şi mi-am pierdut marea iubire” (104); Ana Mikowz (România) „Mi-am dat valiza cu haine doctorului să scrie că sunt bolnavă de inimă” (106); Gabriela Heiveis (România) „Destinul omului este în mâna lui Dumnezeu” (108); Alois Weill (România) „Un văr a murit acolo când i-au amputat pe viu piciorul îngheţat, iar o verişoară, cu boală de plămâni” (110); Magdalena Maria Geier (România) „Nu aveam ceas, nici calendar” (113); Rounald Wiest (România) „Câinii au mâncat din morţii noştri neîngropaţi bine în pământul îngheţat” (115); Ianoş Krcsmar (România) „Nu multora le-a fost dat să trăiască ce am trăit eu” (118); Ecaterina Coman, născută Klein (România) „Ce rău am făcut eu în România, de-a trebuit să mă dea afară din ţara mea?” (124); Victoria Sztika, născută Netzer (România) „Au murit de la mahoarcă, diaree cu sânge şi inimă rea” (137); Elisabeta Hoch, născută Loris (Germania) „Pe mine, românii m-au luat” (143); Ana Bauer, născută Graff (Germania) „Mai mulţi bani am primit pe haine decât pe cercei”(146); Barbara Klug (Germania) „Relaţiile cu ruşii erau după cum aveai noroc” (149); Matilda Jica, născută Ehlinger (România) Cinci ani în Donbas (152); Ana Lungu, născută Kungl (România) Repatriată cu primul transport de bolnavi (164); Anna Leinhardt (Germania) „A trebuit să muncim încă din prima zi” (172); Elisabeth Glassmann, căsătorită Maltry (Germania) O repatriere neobişnuită: clandestin, pe jos, din Germania (175); Johann Noll (Germania) Blestemul NKVD-istului: „Să moară pe-aici!” (180); Katharina Gillich, născută Seidl (Germania) În mină, la o adâncime de 320 de metri (186); Nikolaus Barthold (Germania) „Norocul meu a fost că am prins imediat limba lor” (192); Hans Bohn (Germania) „Am fost dus într-un lagăr de pedeapsă deoarece am cântat cântece de Crăciun” (198); Franz Engel (Germania) „Am ajuns în spital după ce m-am ciocnit cu un cal în mină” (206); Mihai Butto (Germania) „În lagăr ne-au mâncat păduchii şi ploşniţele” (214); Elisabeta Rudlof (Germania) „În timpul transpor­tului mi-a degerat un picior, care mi-a fost bolnav toata viaţa” (218); Anna Frombach (Germania) Terorizată pe viaţă de „oamenii în uniformă”(220); Ana Marina(România) „În lagărul în care ne-au cazat lucea gheața  pe pereți“ (221); Adela Supercean (România) „Ne era frică să nu vină lupii să ia cadavrele“ (223)
5. Al doilea ţărm: memoria fiilor (225)
Elfrida Chvoika, născută Ruttar (România) Copiii din Urali: născută în lagărul Sverdlovsk (225); Johann Metzger(Germania) „Părinţii au plecat în deportare şi au lăsat doi copii acasă...” (231); Stefan Mlynarzek (Germania) „Mama l-a cunoscut pe tata în deportare iar eu sunt fructul iubirii lor...” (234); Martin Seifer (România) „Părinţii mei s-au cunoscut în deportare…” (237); Georg Safenauer (Germania) „Eram la şcoală când poştaşul mi-a dat vestea că se întoarce mama”(239) 
6. Al treilea ţărm: memoria urmaşilor (242)
Emanuella-Luisa Schneider Kevelaer(Germania) Firimituri de pâine (242); Iuliane Becker, născută Weber (Germania) „Şi-aşa n-o mai deşteaptă pe sora mea…” (248); Walter Tonta (Germania) „Încrederea în statul român a fost zdruncinată prin această măsură represivă” (251); Karin Reinert(Germania) „Pe bunica mea foştii deportaţi o numeau «îngerul din Şimand»”… (253); Erika Renz (Germania) „Când s-a întors din deportare, bunicii i-a fost şi mai rău…” (258); Mansfeld Rudiger (Germania) „Nemţii din Banatul sârbesc au stat în Siberia până prin ’59...” (260)
7. Al patrulea ţărm: memoria intervievatorului (262)
Paula Vesa(România) Exemplu viu (262); Andrada Bejan (România) Amintiri, sentimente şi resemnări (262); Anamaria Merce (România) Oamenii de poveste (263)
8. Memoria documentelor (264)

Niciun comentariu: