Cei interesaţi pot
găsi aici
programul oficial al evenimentelor editoriale de la Târgul Internaţional
„Gaudeamus - Carte de învăţătură” 2015, ce are loc la Pavilion Central Romexpo între 18-22 noiembrie. Am făcut şi o selecţie a evenimentelor care au legătură cu
istoria recentă. Probabil sunt mai multe, dar pentru că nu sunt descrise
cărţile, nu am putut să-mi dau seama de asta. Selecţia o găsiţi mai jos.
Miercuri, 18 noiembrie
19.00 – 20.00 Editura Evdokimos
Lansarea cărţilor: „Eroii anticomuniști și sfinții
închisorilor reincriminați prin legea 217/2015”, coord. Cezarina Condurache;
„Sfinții închisorilor. 28 de biografii exemplare”, coord.
Cezarina Condurache;
„Chipuri ale demnității românești. Eroi ai neamului și
sfinți ai închisorilor”, autor Cezarina Condurache
Invitați: Preot Marius Vișovan, sociolog Ciprian Voicilă
Joi, 19 noiembrie
13.00 - 15.00 Universitatea Petre Andrei din Iaşi
Lansarea volumelor: „Exil în propia ţară”, Constantin Ilaş
(coordonator); volum apărut la Editura Institutul European, Iaşi 2015
Vorbitori: Cristina Diac şi Sorin Bocancea
„20 de ani de comunism în Iaşul universitar”, Bocancea Sorin
& Doru Tompea; volum apărut la Editura Institutul European, Iaşi 2015
Vorbitori: Mioara Anton, Vasile Dâncu şi Lavinia Betea
16.00 Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989
Lansare de carte: „Revoluţia Română din 1989 la Bucureşti.
Schimbarea centrului de putere”, autori Ştefan Păun, Corneliu Mihail Lungu,
Alexandru Oşca
Invitaţi: autorii, prof. univ. dr. Iulian Cârţână, prof.
univ. dr. Ion Calafeteanu
17.00 Editura Ecou Transilvan
Lansarea volumelor: „Ceața albastră”, autor Ioan Cărmăzan; „
Sfinți și securiști”, ediția a - II – a, autor Teodor Tanco;
„Omagiu aniversar Teodor Tanco la 90 de ani”;
„Istoria României secolul XX, deceniul 7 (1961-1970) -
album, autor Vasile Lechinţan;
„În spatele ușilor deschise”, vol. 5 – „Fatalitate și
speranță” şi vol. 6 - „Fatalitate și deznădejde”, autor Vasile Moiș
19.00 Editura Vremea
Lansare volum: „Arhitectura, profesia mea”, autor: Gheorghe
Leahu
15.00 Editura Eikon – nivelul 0.00:18
Lansare de carte: „Marin Sorescu în documente inedite”, de
Maria Ionică și George Sorescu, ediție îngrijită de Maria Ionică (selecție,
tehnoredactare, nexe și adnotări);
„Personajul virtual sau calea către al V-lea punct cardinal
la Matei Vișniec”, de Mihai Lungeanu, ediția a II-a, cuvânt înainte al
autorului și postfață de Emil Lungeanu
Invitaţi: Emil Lungeanu, Mihai Lungeanu. Moderator: Valentin
Ajder
19.00 - 19.30 Editura Atman
Prezentare de carte: „Meditaţia Transcedentală”, autor Jack
Forem
Invitat: Nicolae Stoian, primul instructor atestat de
Meditaţie
Transcedentală din România
Vineri, 20 noiembrie
14.00 – 14.30 Editura Adenium
Lansarea volumului: „Sfinxul rus. Idei, identități și
obsesii”, de Ioan Stanomir
Participă: Ioan Stanomir, Angelo Mitchievici
Moderator: Daniel Șandru, director editorial Adenium
11.30 – 12.30 Fundaţia Academia Civică - Sala Cupola –
nivelul 0.00
Lansarea ultimelor apariţii editoriale:
„Armata din umbră”, autor Helmut Muller Enbergs;
„Şcoala Memoriei 2014”;
„Detenţie totală”, autor Miltiade Ionescu;
„Povestea familiei Motrescu din Vicovu de Jos”, autor Daniel
Popa.
Participă: Ana Blandiana, Romulus Rusan şi invitaţii lor
13.00 Editura Eikon – nivelul 0.0:18
Lansare: „Anamteme. Exerciţii de anamneză”, de Vasile Gogea
– Cu o postfaţă de Andrei Zanca;
„Căzut, între două studenții 1968”, de Gheorghe Iova
Invitați: Ion Bogdan Lefter, Gheorghe Iova
Moderator: Valentin Ajder
15.00 Editura Eikon – nivelul 0.00:18
Lansare: În Colectia Arhiva Rugului Aprins, coordonată de
Marius Vasileanu - „De la Antim la Pocrov” de Pr. Vasile Vasilache
Invitaţi: Adrian Nicolae Petcu, Pr. Bogdan-Costin Georgescu,
Marius Vasileanu, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder
15.30 Editura Eikon – nivelul 0.00:18
Lansare: „România dincolo de trecut. Eseu despre experiența
servituții”, de Mihai Gheorghiu; „Supraviețuind comunismului: istorie, memorie,
uitare”, Coordonatori: Mihai Gheorghiu, Maria Mateoniu
Invitaţi: Maria Mateoniu, Vianu Mureşan, Mihai Gheorghiu,
Christian Crăciun, Marius Vasileanu
Moderator: Valentin Ajder
16.00 Editura Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti –
nivelul 7.70:334
Prezentarea volumului: „NOI - Fizicieni şi poveştile
trecutului (1965 – 1970)”, ed. îngrijită de Silvia Mateescu, Şerban (Joe)
Georgescu, Radu-Ilarion Munteanu
16.30 Editurile Polirom Cartea Românească – nivelul 0.00:40
„Mizantropul optimist. George Călinescu și destalinizarea
României”, de George Neagoe
Invitați: Ion Bogdan Lefter, Caius Dobrescu
Moderatoare: Ana-Maria Tăbârcă
17.00 Editura Eikon – nivelul 0.00:18
Lansare: „Adevăratul Cioran”, de Calinic Argeșeanul;
„Cartea Reculegerii” – Aurelian Titu Dumitrescu într-o
convorbire cu Teodor Sandu;
Invitaţi: Aurelian Titu Dumitrescu, Simona Grazia Dima,
Adrian Alui Gheorghe, Nicolae Macovei, Maria Calciu, Ciprian Chirvasiu, Teodor
Sandu
Moderator: Valentin Ajder
17.00 Editurile Polirom și Cartea Românească – nivelul
0.00:40
Lansarea volumului: „Omul din care a fost extras răul”,
autor Matei Vișniec
Invitat: Ion Bogdan Lefter. Moderator: Claudia Fitcoschi
18.00 Editura Meteor Press - nivelul 0.00:31
Lansare de carte: „Am supravieţuit. Amintirile unei foste
deţinute de la Auschwitz (1945)”, de Yvone Redgis-Klug
Invitaţi: Ion M. Ioniţă, Redactor-şef al revistei Historia,
Aurel Vainer, Preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România,
deputat în Parlamentul României; Liviu Beris, Preşedintele Asociaţiei Evreilor
din România, Victime ale Holocaustului; Adrian Cioroianu, Ambasador al României
pe lângă UNESCO, Decan al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii
Bucureşti, Bedros Horasangian, analist politic
18.00 Editura Ratio Et Revelatio – nivelul 4.50:219
Lansare de carte: „Memorialistica detențiilor postbelice
românești”, de Maria Hulber
Prezintă: Maria Hulber, Silviu Moldovan, Cristian Vasile
18.30 Editura Vremea – nivelul 0.00:33
Lansarea volumului: „Tânăra generaţie interbelică”, autor
Miruna Lepuş
Invitaţi: Mircea Martin, Nicolae Mecu
Sâmbătă, 21 noiembrie
18.30 Editura Vremea - Bursa de contacte – nivelul 3.20:122
Lansare volum: „Aviatoarele României. Din înaltul cerului,
în beciurile Securităţii”, autor Sorin Turturică
10.30 – 11.00 Institutul Revoluţiei Române din Decembrie
1989 - Sala Cupola – nivelul 0.00
Lansarea volumului: „Adevărul traversează întristat timpul.
După 25 de ani”, autori Titus Suciu și Vasile Bogdan
Invitaţi: Eugenia Iorga, Alexandru Oșca, Titus Suciu
13.30 – 14.30 Editura Vremea
Lansarea volumelor: „Istoria întortocheată a jaguarului
albastru – Jaguarul Regelui”, de Radu Portocală;
„Memoriile lui Nicolae Stroescu-Stînişoară, fost director al
Radio Europa Liberă;
„Memoriile unui fost săgetător”, de Vintilă Horia
12.00 Editura Bibliotheca – nivelul 7.70:301
Nicolae Oprea: „Ion D. Sîrbu şi timpul romanului”
12.00 Curtea Veche Publishing – nivelul 0.00:43
Lansarea volumului: „Pe trecerea timpului. Jurnal politic
românesc 1996-2016” de Emil Hurezeanu
12.00 Editura Eikon și Editura Casa Cărţii de Ştiinţă –
nivelul 0.00:18
Dublă lansare: „Memorii dintr-un secol”, de Edgar Papu
(Editura Casa Cărții de Știință), „Edgar Papu și protocronismul în spațiul
revistei «Luceafărul»” de Vlad-Ion Pappu (Editura Eikon)
Invitaţi: Vlad-Ion Pappu, Nicolae Manolescu, Eugen Negrici,
Mihai Zamfir, Alexandru Surdu, Mihai Cimpoi, Ilie Bădescu, Theodor Codreanu,
Mihai Șora, Paul Cornea, Diana Pop (redactor Casa Cărții de Știință), Valentin
Ajder (directorul Editurii Eikon)
12.00 Grupul Editorial Corint – nivelul 0.00:46
Lansare de carte: „Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale
supravieţuitorilor” de Svetlana Aleksievici (Câștigătoarea Premiului Nobel
pentru Literatură 2015)
Invitaţi: Ion M. Ioniţă, Bedros Horasangian. Moderator: Ana
Antonescu
13.00 Editurile Polirom și Cartea Românească – nivelul 0.00:40
Lansare de carte: „Iar dimineața vor veni rușii”, autor
Iulian Ciocan
Invitați: Matei Martin, Marius Miheț
Moderator: Adrian Botez
15.00 Editura Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti –
nivelul 7.70:334
Prezentarea volumelor: „Lucian Blaga. Amiciţii şi
inimiciţii”, autor Mihaela Bacali
„Semantica simbolului în poezia lui Ion Barbu”, autor
Steliana Mădălina Nicolof Deaconu
Prezentarea volumelor este prilejuită de împlinirea a 120 de
ani de la naşterea lui Lucian Blaga şi a lui Ion Barbu
15.00 Grupului Editorial Corint – nivelul 0.00:46
Lansare de carte: „Tovarăşul Baron” de Jaap Scholten
Invitat: Filip-Lucian Iorga
Moderator: Ana Antonescu
15.30 Editura Humanitas – nivelul 0.00:45
Lansare de carte şi sesiune de autografe: „Şi eu am trăit în
comunism”volum coordonat de Ioana Pârvulescu
Participă: Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu
16.00 Consorţiul Universitaria – Editura Universităţii de
Vest – nivelul 0.00:23
Lansare de carte: „Terminologie latină. Ieri. Azi.”, autor
Dan Negrescu
Invitat: Horia Roman Patapievici
16.00 – 17.00 Curtea Veche Publishing – nivelul 0.00:43
Lansarea albumului „Săvârșin. Detaliul”, de Principesa
Margareta a României și Principele Radu al României și prezentarea
„Calendarului regal 2016” Cu participarea AALLRR Principesa Moștenitoare
Margareta și Principele Radu ai României
16.00 Editura Teşu – nivelul 0.00:10
Lansarea lucrării: „Templul Coral - nava amiral a
mozaismului din România“, autor rabin I. Halevy
16.00 Editura Vinea – nivelul 7.70:378
Şerban Foarţă, „Texte pentru Phoenix”
Participă: Octavian Soviany, Mircea A. Ciobanu, Emilian
Galaicu-Păun, Mihail Gălăţanu, Felix Nicolau, Costel Postolache, Nicolae Tzone,
alţi invitaţi
17.00 Editura Cartier – nivelul 0.00:21
Lansarea volumului „Coşmar în Balcani”. Un sas transilvănean
în cel de-al Doilea Război Mondial” de Anna M. Wittmann
Invitaţi; Al. Rîpeanu, Em. Galaicu-Păun
Moderator: Vasile Ernu
17.00 Editura Tritonic Books – nivelul 0.00:19
Colecția „Istorie”, lansarea volumului „Comunitatea
dispărută. Germanii din România între anii 1945 și 1967”, autor dr. Laura
Gheorghiu
Prezintă: Silviu Moldovan (CNSAS)
19.00 Editura Eikon – nivelul 0.00:18
„Biserica Ortodoxă Română şi puterea comunistă (1945-1964):
o analiză a relaţiilor între Biserică şi stat”, de Bogdan Georgescu
Duminică, 22 noiembrie
13.00 Editura Vremea - Bursa de Contacte – nivelul 3.20:122
Lansarea volumelor: „Anii Pierduţi. Amintirile unui arhitect
deportat în U.R.S.S”, autor Jean Schafhütl, ediţie de Vlad Mitric-Ciupe;
„O carte de dragoste. A ta de tot. Al tău de tot. File de
corespondenţă”, de Nae Ionescu, Elena-Margareta Ionescu
12.00 Editurile Polirom și Cartea Românească – nivelul
0.00:40
Seria de autor „Gheorghe Crăciun”: „Compunere cu paralele
inegale”; „Scriitorul și Puterea”
Invitați: Carmen Mușat, Mircea Martin, Cristian Teodorescu,
Caius Dobrescu, Paul Cernat
Moderator: Ovidiu Şimonca
14.00 Editurile Polirom și Cartea Românească – nivelul
0.00:40
Lansare de carte: „O istorie a Cenaclului de Luni” de Daniel
Puia – Dumitrescu
Invitaţi: Ion Bogdan Lefter, Romulus Bucur
Moderator: Geoarge Neagoe
15.00 Editura Eikon – nivelul 0.00:18
Lansări de carte Eikon: „Chipul Rugului Aprins”, de Carmen
Ciornea
15.00 Editurile Polirom și Cartea Românească – nivelul
0.00:40
Lansare de carte: „Istoria Regelui Gogoșar”, autor Radu
Aldulescu
Invitați: Bianca Burța-Cernat, Alina Purcaru,
Bogdan-Alexandru Stănescu
Moderatoare: Ana-Maria Tăbârcă
15.30 Editura Nemira – nivelul 0.00:38
Lansare de carte: „Jurnalul lui Andrei Tarkovski”
Invitați: Oana Pellea, Alice Barb, Monica Andronescu, coord.
Colecției „Yorick”, Dana Ionescu și Cezar Gheorghe
16.30 Editura Eikon – nivelul 0.00:18
Lansare: „Mircea Vulcănescu - O microistorie a
interbelicului românesc”, de Ionuț Butoi
Invitaţi: Zoltán Rostás, Antonio Momoc, Ionuț Butoi
Moderator: Valentin Ajder
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu