StatCounter

vineri, 26 februarie 2010

Ne-a mai părăsit un fost deţinut politic

Un alt fost deţinut politic a plecat dintre noi. Este vorba de Ion DRESCAN, unul dintre sufletele mari care au făcut ca „Memoria - Revista gândirii arestate” să apară şi să supravieţuiască în ultimii ani.

Ion DRESCAN s-a născut la 24 ianuarie 1924 în localitatea Sulina, Tulcea şi a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti. În 1948 a reuşit să treacă frontiera în Iugoslavia. Prins de Securitatea sârbă, a fost trimis la muncă silnică în lagăr. A fost predat Securităţii române la 1 mai 1949 şi condamnat la 8 ani închisoare corecţională prin sentinţa 1284/1949, pentru trecerea frauduloasă a frontierei. A executat pedeapsa în penitenciarul Jilava şi în lagărele Cernavodă, Capu Midia (Taşaul), Poarta Albă şi Peninsula. La 19 iulie 1953, la sistarea lucrărilor Canalului Dunăre - Marea Neagră, a fost trimis să îşi execute restul de pedeapsă în penitenciarele Aiud, Baia Sprie, Gherla şi Lugoj. A fost eliberat la 6 octombrie 1955, în urma Decretului 421/1955. Nu a fost primit în barou şi a fost nevoit să lucreze în construcţii. După 1989 a fost membru fondator al Fundaţiei Culturale Memoria şi secretar general de redacţie al revistei „Memoria”. A fost unul dintre susţinătorii proiectului de transformare a Fortului 13 Jilava în Memorial al Victimelor Comunismului.

Cei care l-au cunoscut şi doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face sâmbăta 27 februarie, ora 10.30, la biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel din B-dul. Râmnicu Sărat nr.7, când va avea loc şi înmormântarea.

joi, 25 februarie 2010

EXPOZIŢIA „NUMITORUL COMUN: MOARTEA” LA PRAGA

În perioada 22 februarie - 5 martie 2010, expoziţia „Numitorul comun: moartea”, realizată de IICCMER, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca şi Fundaţia Konrad Adenauer, va fi expusă la Universitatea „Carolina” din Praga, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Internaţional „Mene Tekel” (www.menetekel.cz).
Festivalul, dedicat cinstirii memoriei victimelor comunismului şi luptei împotriva totalitarismului, este organizat de Confederaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Cehia, Consiliul Local Praga, Asociaţia „Arta fără Frontiere” şi Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare din Cehia.
Expoziţia la Praga este organizată împreună cu Ambasada României în Cehia şi cu Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare din Cehia.

Festivalul Internaţional "Mene Tekel", Praga, 22 februarie - 5 martie 2010


În perioada 22 februarie - 5 martie 2010 în spaţiul aparţinând Universităţii „Carolina” din Praga, se desfăşoară a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional „Mene Tekel” (www.menetekel.cz). Festivalul, dedicat cinstirii memoriei victimelor comunismului şi luptei împotriva totalitarismului, este organizat de Confederaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Cehia, Consiliul Local Praga, Asociaţia „Arta fără Frontiere” şi Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare din Cehia.
În festival sunt prezentate mai multe expoziţii referitoare la perioada comunistă. România este reprezentată de expoziţia „Numitorul comun: moartea”. 
  
 
 
 


sâmbătă, 13 februarie 2010

Petitie pentru demontarea tancurilor sovietice si crearea unui muzeu dedicat memoriei victimelor comunismului

Prim-ministrului Republicii Moldova, Vlad Filat; Presedintelui Parlamentului, Presedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu; Ministrului Culturii, Boris Focsa; Ministrului Educatiei, Leonid Bujor; Presedintelui Comisiei Parlamentare pentru Cultura, Educatie, Cercetare, Tineret, Sport si Mass-media, Corina Fusu.

Initiatorii actiunii ANTI-TANC isi propun sa determine sensibilizarea publicului, precum si a guvernarii pro-europene reprezentata de Alianta pentru Integrare Europeana, in legatura cu prezenta tancurilor sovietice amplasate pe post de monumente istorice pe teritoriul Republicii Moldova.
Consideram ca aceste vestigii de trista faima ale epocii sovietice, de rand cu sarma ghimpata care margineste raul Prut constituie elemente ale ocupatiei straine si dauneaza demersurilor europene asumate de AIE si sustinute de majoritatea cetatenilor RM.
Prin urmare, facem apel catre autoritatile competente sa intreprinda actiunile necesare pentru demontarea tancurilor sovietice si amplasarea acestora in cadrul unui muzeu dedicat memoriei victimelor regimului sovietic inuman care a provocat moartea a milioane de fiinţe umane.
*Petiţia se adresează cetăţenilor Republicii Moldova.

Dan NICU
Petru SIRGHI
Initiatori ai actiunii ANTI-TANC

P.S. Gasiti petitie aici, si puteti semna pentru aceasta petitie accesand urmatorul link:http://www.petitieonline.ro/petitie/semneaza/petitie_pentru_demontarea_tancurilor_sovietice_si_crearea_unui_muzeu_dedicat_memoriei_victimelor_comunismului-p56845054.html
P.P.S. Nu uitati sa verificati adresa de e-mail pentru a finaliza semnarea petitiei

joi, 11 februarie 2010

Dumitru Lăcătuşu, Alin Mureşan (editori), Casa Terorii. Documente privind penitenciarul Piteşti (1947-1977)


Volumul conţine informaţii inedite despre „reeducarea” deţinuţilor din penitenciarul Piteşti şi despre istoricul şi regimul acestui loc de detenţie în perioada comunistă (1947-1977). Documentele incluse constituie o sursă indispensabilă pentru înţelegerea acestui proces, fiind completate de două studii şi un aparat critic bogat ce prezintă în detaliu mecanismele „reeducării”, etapele acesteia şi scurte biografii ale principalelor personaje implicate în „reeducare”. Ni se oferă astfel, pentru prima dată, dovezi despre rolul central al lui Gheorghe Pintilie în acest proces, dar şi o imagine de ansamblu asupra unui fenomen cu profunde implicaţii asupra istoriei României.

Detalii şi comenzi
http://www.polirom.ro/catalog/carte/casa-terorii-documente-privind-penitenciarul-pitesti-1947-1977-3679/

luni, 8 februarie 2010

Mircea Stănescu, Reeducarea în România comunistă (1945-1952). Aiud, Suceava, Piteşti, Braşov

Lucrarea este prima dintr-o suită de trei volume ce reprezintă o istorie a reeducării comuniste de la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50. Volum tratează, în primul rând, începuturile reeducării. Este vorba despre Makarenko şi naşterea pedagogiei sovietice, şi legătura acesteia cu practicile reeducative de detenţie din România comunistă, subiect neexplorat încă ştiinţific; precedentele reeducative de la închisoarea Aiud (1945-1948); reeducarea de la Suceava (1948-1949); reeducarea desfăşurată la închisoarea Piteşti (1949-1951) şi extinderea ei la închisoarea Braşov (1950-1951).

Scopul lucrării este să redea istoria tentativelor şi reuşitelor regimului comunist din România perioadei indicate de a restructura (reeduca) deţinuţii politici, adică, pe scurt: de a-i transforma din duşmani (reali sau presupuşi) în aderenţi (reali) ai doctrinei şi practicii comuniste.

Lucrarea are în vedere studierea unui subiect care priveşte criminalitatea comunismului într-o formă completă: atât ca exterminare fizică, cât şi ca distrugere psihică (culturală şi, în genere, umană).

Următoarele două volume vor acoperi: reeducarea la închisorile Târgşor (1949-1950) şi Gherla (1950-1951), respectiv reeducarea de la Târgu Ocna, Canal şi Ocnele Mari (1950-1951). 
Detalii şi comenzi la
http://www.polirom.ro/catalog/carte/reeducarea-in-romania-comunista-1945-1952---3656/


miercuri, 3 februarie 2010

Expozitia „Numitorul comun: moartea” la Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” - Giurgiu

La 2 februarie 2010, ora 11.00, la Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” - Giurgiu, a avut loc deschiderea oficială a expoziţiei. Publicul interesat o poate vizita în perioada 2 - 16 februarie 2010.