„Tranziție, sacrificii, așteptări, redresări. Per ansamblu,
progres. Al cui? Al tuturor, chiar dacă pe nivele diferite. Cu siguranță, în
primul rând al celor care se aflau în gară atunci când a pornit din nou „trenul
istoriei”, așa cum plastic se exprima Silviu Brucan la scurt timp după
revoluția din 1989. Cât de mult seamănă metanarațiunea clasică a tranziției
postcomuniste înspre societatea de piață cu metanarațiunea național-comunistă a
tranziției, jalonată la rândul ei de sacrificii, reculuri și expectanțe
neîmplinite, pentru elita politică, și în același timp neîmpărtășite, de către
populație – înspre societatea socialistă multilateral dezvoltată…”
Emanuel Copilaș