StatCounter

miercuri, 22 februarie 2012

Lista tristeţii (foşti deţinuţi politici care ne-au părăsit) - Dan Mugur Rusiecki

Pe 19 februarie a.c. a plecat dintre noi fostul opozant al regimului comunist şi deţinut politic Dan Mugur Rusiecki.
S-a născut la 19 august 1938 în Bucureşti. Ca student în anul II la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Bucureşti a participat la mişcările revendicative ale studeniţlor din 1956, fiind printre organizatorii manifestaţiei care urma să aibă loc în Piaţa Universităţii în 5 noiembrie 1956.
A fost arestat la 7 noiembrie 1956 şi condamnat la 4 ani închisoare corecţională pentru „agitaţie publică”. A executat pedeapsa în închisorile şi coloniile de muncă Jilava, Giurgeni, Ostrov. A fost eliberat la 11 noiembrie 1960 cu domiciliu obligatoriu la Rubla, pe o durată de un an, prelungită ulterior cu încă trei ani din cauza comportamentului său considerat infracţionar de autorităţi.
S-a înscris apoi la Institutul Pedagogic de 3 ani, funcţionând, după absolvire, ca profesor navetist de limbă şi literatură română. După 1990 a funcţionat la Liceele „Gheorghe Lazăr”, „Dimitrie Cantemir” şi „George Coşbuc” din Bucureşti, continuându-şi activitatea şi după pensionarea sa din anul 2000.
Un interviu cu Dan Mugur Rusiecki va fi publicat în acest an la Editura Polirom, în volumul VI din seria Experienţe carcerale în România comunistă.
Dan Mugur Rusiecki va fi înmormântat joi, 23 februarie, ora 12 la cimitirul Bellu Catolic.
     Informaţii de pe wikipedia, din fişa matricolă penalădin AANP, din interviul cu Dan Mugur Rusiecki aflat în Arhiva de Istorie Orală a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi de pe pagina de facebook a Cristinei Rusiecki, iar imaginea de pe site-ul Memorialului Sighet.

Lista tristeţii (foşti deţinuţi politici care ne-au părăsit) - Filon Verca

Pe 20 februarie a.c., la Meaux, Franţa, a părăsit această lume cel care a fost Filon Verca, luptător anticomunist şi membru al Mişcării Legionare. S-a născut în 1915 în Petroşniţa, Caraş-Severin şi în liceu a intrat în Frăţiile de Cruce. Între anii 1941-1944 a fost refugiat în Germania, şi a fost deţinut în lagărul de la Buchenwald. După 23 August 1944 s-a implicat în acţiunile anticomuniste organizate de Guvernul legionar de la Viena. În decembrie 1944 a fost paraşutat în România, cu misiunea de a se implica în organizarea rezistenţei anticomuniste. A fost arestat anchetat şi torturat la Securitatea din Timişoara. A reuşit să evadeze în ajunul Crăciunului şi în 1948 a părăsit ţara.
În exil şi-a continuat activitatea anticomunistă, în special pe tărâm publicistic şi memorialistic.A publicat „Paraşutaţi în România vândută” , „Exilul amar”, „Pe meleaguri străine”.

Call for papers: Workshop „Cultură şi religii în spaţiul Carpato-Balcanic. Istorie şi actualitate”


Transformările sociale şi politice semnificative care au avut loc in Bulgaria şi România în decursul ultimelor două decenii au afectat semnificativ atitudinea religioasa a popoarelor român şi bulgar. Pentru a înţelege mai bine care ar fi consecinţele acestor modificări, avem nevoie de o imagine aprofundată asupra relaţiilor fundamentale dintre religie şi instituţia ei – Biserica- şi diverse domenii ale vieţii: puterea politică, viaţa socială, economia, cultura. Cercetarea noastră se concentrează asupra încercării de a dezvălui relaţia strânsă dintre religie şi cultură şi modul în care cultura a reflectat atitudinile religioase. Care erau realţiide dintre elitele culturale şi Bisericile creştine, în special cea Ortodoxă? Cum a fost percepută religia de către elitele culturale în cele două ţări? Si ce rol cultural a jucat Biserica în procesul de creare a unei elite culturale?
Trebuie totodată să avem în vedere faptul că în ţările noastre, toate cele trei monoteisme cât şi confesiunile creştine majore şi-au avut reprezentanţii lor de- alungul istoriei. Cum au reuşit aceste atitudini religioase variate să trăiască împreună sau, dimpotrivă, ce le-a făcut să se duşmănească? Si care a fost contribuţia lor la viaţa culturală a celor două ţări?
Un alt aspect relevant în această regiune a fost şi încă este atitudinea religioasă din spaţiul rural care include şi o serie de valori şi tradiţii precreştine.
Având în vedere asemenea aspecte ale istoriei religioase a ţărilor noastre, putem încerca să obţinem un răspuns care să ne fie util în înţelegerea noilor provocări ale societăţii noastre contemporane. Care este poziţia actuală a diverselor comunităţi religioase din societatea noastră şi care sunt consecinţele procesului de globalizare? Se poate vorbi de o anume manipulare a credinţelor religioase de către diverse instituţii politice şi sociale acutale? Este oare posibil ca Biserica însăşi să îşi folosească autoritatea într-o manieră deviantă?
Acestea sunt întrebări la care workshop-ul Cultură şi religii în spaţiul Carpato-Balcanic. Istorie şi actualitate, îşi propune să obţină răspunsuri pertinente.
Vă rugăm să ne trimiteţi propunerile dumneavoastră (titlu şi rezumat de 200-300 de cuvinte) până la data de 20 aprilie 2012 la adresa: workshop_religion@institutuldefilosofie.ro. Programul va fi postat pe data de 12 mai 2012. Evenimentul va avea loc în perioada 25-26 mai, 2012, la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti
    Acest workshop face parte dintr-un proiect bilateral de cercetare de trei ani între Academia Română (Institutul de Filosofie şi Psihologie şi Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie) şi Academia Bulgară (Institutul pentru Studiul Societăţilor şi al Cunoaşterii).
Versiunea în limba engleză mai jos.