Fundaţia Europeană Titulescu şi Editura Compania au plăcerea
să vă invite miercuri, 11 iunie a.c., orele 16:30, la lansarea celui mai recent
volum semnat Kiki Skagen Munshi - Şoapte în Bucureşti/ Whisper
in Bucharest – în versiunea originală şi în cea tradusă în limba română.
Cuvântul înainte aparţine acad. Dinu C. Giurescu iar traducerea Ioanei Ilie şi
Adinei Kenereş.
„O fostă directoare a Bibliotecii Americane şi fost
consilier al Ambasadei SUA la Bucureşti preţ de câţiva ani a scris o poveste
care e pură ficţiune, aşezată însă pe o documentare adevărată. Cu mult talent
de la bunul Dumnezeu şi cu bună-credinţă faţă de autentica ei experienţă în
România, a scris un text care te ţine cu sufletul la gură ca un roman de
aventuri, dându-ţi ici-colo ameţeli cu locuri, secvenţe, situaţii, zvonuri şi
figuri atât de familiare, că te întrebi dacă totul e chiar aşa sau ai visat
puţin.” (Adina Kenereş)
Mai multe detalii despre volum pe site-ul Fundației Titulescu.