Acum patru zile anunţam aici plecarea dintre noi a fostului deţinut politic Luca Călvărăsan din Sibiu şi, din păcate, azi am fost anunţat că şi doctorul Teofil Mija din Braşov l-a urmat.
Născut la 11 septembrie 1923, în comuna Bratei-Sibiu, a urmat Facultatea de Medicină şi a fost doctor în ştiinţe medicale. Membru al Centrului Studenţesc Legionar din Cluj, a fost implicat în mişcarea de rezistenţă anticomunistă din zona Codrului Fetea (între Sibiu, Mediaş, Sighişoara, Agnita), care a acţionat până în 1948. A fost arestat la 25 mai 1950 în Bucureşti şi condamnat la 15 ani muncă silnică. A executat pedeapsa în închisorile din Cluj, Aiud, Gherla, Jilava, Oradea, Poarta Albă. A fost eliberat la 1 august 1964.
Un interviului realizat cu el la 25 martie 2007 a fost publicat în volumul III al seriei Experienţe carcerale în România comunistă, Editura Polirom, Iaşi, 2009, pp. 143-157.
Redau mai jos câteva fragmente din acest interviu:
„Sunt un supravieţuitor foarte norocos al exterminării la care a fost supus tineretul universitar, studenţimea română, noi, aşa-zisa generaţie din 1948. Deci, Partidul Comunist şi securiştii, fiindcă securiştii erau braţu’ înarmat al Partidului Comunist, ne-au distrus, au distrus o generaţie de tineret care ar fi trebuit să fie generaţia conducătoare a Ţării Româneşti de mai târziu. Sunt medic primar în boli infecto-contagioase şi epidemiologie, sunt doctor în ştiinţele medicale şi licenţiat în biologie-geografie.
[...]
Noi nu am ieşit după Revoluţie. Nu ne-a văzut cineva mergând să-l tragem pe unu’ de mânecă să-i spunem: „Domne, dumneata m-ai omorât! Dumneata m-ai chinuit!” Nu. I-am lăsat în pace. Este un Judecător în care ei nu cred, Dumnezeu din cer, şi pentru noi este suficient că suntem în viaţă. Încă o dată repet: mai mult decât atâta n-am dorit. Şi, pentru asta, atât cât mai suntem în viaţă, pot să afirm şi să spun cu mâna pe inimă că, pentru mine, regimu’ comunist a fost criminal, şi criminali au fost securiştii... nu numa’ criminali, nişte călăi ordinari. Asta a fost Securitatea, domnule!
[...]
Eu nu ştiu cum să mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat, şi m-am legat prin jurământ că dacă voi rămâne în viaţă, toată viaţa mea care îmi va mai fi dată mă voi lupta şi îi voi ajuta pe cei nenorociţi. Şi vreau să vă spun că sunt medic pensionar, şi în vara asta voi împlini 84 de ani, însă eu nu am renunţat la activitatea profesională, pentru că profesiunea de medic eu mereu am comparat-o cu aceea de preot. Un preot sau un medic nu au voie să pună la o parte profesiunea în momentul în care au ieşit la pensie. Dacă puterile fizice şi intelectuale permit, ei trebuie să-şi ducă profesiunea până când li se bat cele 4 cuie în sicriu!”
