Pe 13 iulie am trimis către România Liberă un articol referitor la Teodor Şuşman şi motivele care l-au determinat să ia calea munţilor şi să devină luptător anticomunist. Articolul, „Dreptatea oamenilor şi dreptatea lui Dumnezeu” (care conţinea două scrisori semnate de Teodor Şuşman), a fost publicat în două numere din Aldine (http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/teodor-susman-dreptatea-oamenilor-si-dreptatea-lui-dumnezeu-231267.html şi http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/neastamparata-ura-impotriva-lui-teodor-susman-231912.html). Din considerente de spaţiu, însă, materialul nu a fost publicat aşa cum a fost trimis de mine, motiv pentru care, pentru cei interesaţi, îl redau mai jos în forma originală.
După publicarea primei părţi am fost sunat atât pentru a fi felicitat cât şi pentru a fi criticat. Mi s-a reproşat, printre altele, că nu trebuia să public scrisoarea, că aceasta îl pune într-o lumină nefavorabilă pe autorul ei, şi că, prin demersul meu, îl demitizez. Fac aici precizarea că nu a fost niciodată în intenţia mea de a-l mitiza pe Teodor Şuşman, şi nu cred că acesta este scopul nostru, a celor care ne ocupăm de scrisul istoric. Pe de altă parte, chiar dacă scrisorile pot fi „citite” şi într-o cheie care să-i fie defavorabilă lui Teodor Şuşman, nu cred că ele nu trebuiau publicate. De asemenea, mai cred că, pentru a fi înţelese corect, ele trebuiesc privite în contextul vremurilor când au fost scrise şi nu cu detaşarea pe care o avem azi, într-un regim democratic.
Apreciez că cele două scrisori sunt utile pentru o mai bună înţelegere a resorturilor care au determinat constituirea unuia dintre cele mai importante grupări anticomuniste din România. Şi chiar dacă, potrivit unor comentatori de pe forumurile de discuţii, „anticomunismul” lui Şuşman nu reiese din acestea, atrag atenţia că este absurd să pretinzi unui om care le scria autorităţilor să i se facă dreptate, să le şi spună care erau adevăratele sale sentimente faţă de acestea.
În curând o să mai postez şi alte documente, impresionante prin dramatismul lor, şi care completează imaginea de început a grupului „Teodor Şuşman”.
***
TEODOR ŞUŞMAN, DREPTATEA OAMENILOR ŞI DREPTATEA LUI DUMNEZEU
Pentru cei care nu cunosc detaliile instaurării regimului comunist în România, trebuie spus, încă de la început, foarte pe scurt, că, pentru a prelua controlul, comuniştii au dus o politică duală: pe de o parte au vizat eliminarea elitelor (politice, economice, culturale etc.), iar pe de alta atragerea şi impunerea în funcţii a marginalilor societăţii sau a unor persoane cu un trecut dubios, care puteau deveni uşor unelte docile în mâinile noii puteri. Această politică poate fi identificată la toate nivelele societăţii, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, iar reacţia de respingere a populaţiei a luat forme diferite. Una dintre acestea a fost reprezentată de apariţia de grupuri de luptători anticomunişti, care timp de mai bine de un deceniu au încercat, într-o luptă disproporţionată, să ţină trează speranţa românilor într-o schimbare de regim, care, din păcate nu a avut loc decât mult prea târziu. Ca zonă de acţiune, grupurile de partizani s-au manifestat cu predilecţie în spaţiul submontan şi montan, mai greu accesibil Securităţii şi Miliţiei.
