În dimineața de 26 ianuarie 2014 la stins din viață la Paris
Cicerone Ionițoiu, fost deținut politic, opozant al regimului comunist, unul
dintre cei mai importanți cercetători și publiciști despre comunismul românesc.
L-am cunoscut în urmă cu mulți ani, la unul dintre
Simpozioanele organizate de Fundația Academia Civică la Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței de la Sighetu Marmației. Ne-am reîntâlnit
ulterior, la 1 iulie 2007 în casa unui prieten bun al domniei sale, Liviu
Tudoraș, și el fost deținut politic. Deși eram un tânăr cu preocupări în
cercetarea trecutului recent iar dânsul un „consacrat”, atât datorită anilor
petrecuți în arhive cât și în închisori, m-a surprins că era la curent cu
modestele mele realizări. M-a uimit, de asemenea, memoria sa extraordinară.
I-am pomenit o serie de nume de care eram interesat (fără rezonanță în „istoria
mare”), și cu promptitudine mi-a oferit o serie de informații despre ele.
Numeroasele sale volume și studii mi-au fost extrem de utile
în cercetările pe care le-am realizat, iar mai târziu am avut șansa de a mă
ocupa, ca îngrijitor, de memoriile sale (Memorii.
Volumul I. „Din ţara sârmelor ghimpate”, Polirom, Iași, 2009, împreună cu
Andrei Lascu și Memorii.
Volumul II. „Drama României văzută din exil”, Polirom, Iași, 2011).
Amintiri deosebite am, de asemenea, de la o vizită pe
care am făcut-o împreună cu el și cu Andrei Lascu la Jilava, unde, în fața
camerei de filmat, ne-a relatat o parte din experiența sa de detenție din
temutul penitenciar.
Plecarea lui dintre noi este o mare pierdere pentru
istoriografia românească, pentru că încă avea în lucru o serie de lucrări.
Va fi înmormântat la Paris, departe de țara pe care a
iubit-o, și de unde a fost nevoit să plece.
Pentru cei interesați, voi prezenta mai jos câteva repere
biografice și o listă cu principalele sale publicații.