StatCounter

luni, 26 august 2019

Apariție editorială: Nagy Mihály Zoltán, Denisa Bodeanu, (Le)hallgatásra ítélve. Márton Áron püspök lehallgatási jegyzőkönyvei (1957-1960) [Condamnat la tăcere. Stenograme ale înregistrărilor convorbirilor purtate de Episcopul Márton Áron (1957-1960)]


Volumul (în limba maghiară) are două studii introductive semnate de Nagy Mihály Zoltán și Denisa Bodeanu, bibliografie și indici.
„Volumul apărut sub îngrijirea comună a trei edituri – Editura Lector, Editura Fundației Varadinum și Editura Fundației pentru Școală – conține stenogramele înregistrărilor redactate de organele de Securitate române între 1957 și 1960, ca urmare a interceptărilor efectuate cu un microfon plasat în camera de lucru a episcopului Márton Áron. Sursele au o valoare inestimabilă pentru orice istoric. Adunate în acest volum, ele fac posibilă aprofundarea cunoștințelor noastre despre Márton Áron și diferite aspecte ale vieții și politicii sale.

Apariție editorială: Gábor Bánkuti, Iezuiții în România în secolul XX


„Prezentul volum despre iezuiții în România secolului XX vine să umple un gol în istoria unui ordin cu un trecut îndelungat și complex pe teritoriul țării noastre, însă fără o istoriografie pe măsură în limba română.     Generații întregi de preoți au fost formați din punct de vedere spiritual de către iezuiți, mai întâi la Convictul (casă de locuit) din Satu-Mare, apoi la Seminarul din Iași sau ulterior în cel din Alba-Iulia și sunt mii de persoane, consacrate sau laice, care dau mărturie despre importanța exercițiilor spirituale primite de la aceștia.

Apariţie editorială: Liliana Corobca (ed.), Panorama comunismului în Moldova sovietică

„34 de specialiști din Republica Moldova oferă o perspectivă clară și coerentă asupra regimului comunist din această țară. În atenția cititorilor sunt aduse subiecte din istoria, politica și cultura Moldovei sovietice, mai puțin sau deloc cunoscute și cercetate în spațiul românesc. Dacă în 2018 s-a vorbit mult despre ce a unit provinciile românești, în 2019, la 30 de ani de la căderea regimului comunist în România, încercăm să aflăm ce ne desparte, întrucât comunismul, prin politicile sale profund și constant românofobe, a pus un zid înalt și lung, cât 46 de ani (1945-1991), izolând și îndepărtând România de Basarabia.

Apariție editorială: Alexandru Armă, 4 Aprilie 1944. Un interviu cu academicianul Dinu C. Giurescu despre cel mai tragic bombardament din istoria Bucureștiului


Volumul are la bază un interviu făcut de autor cu academicianul Dinu C. Giurescu în martie 2006, și a apărut în 2019 la Editura Miidecărți, având 91 de pagini.

marți, 13 august 2019

New book: Mihaela Şerban, Subverting Communism in Romania Law and Private Property 1945-1965

The book "explores the role of law in everyday life and as a mechanism for social change during early communism in Romania. Mihaela Serban focuses on the regime’s attempts to extinguish private property in housing through housing nationalization and expropriation. This study of early communist law illustrates that law is never just an instrument of state power, particularly over the long term and from a ground up perspective.