Dialog Andrei Pleşu - Adam Michnik

Tradiţia prestigioaselor Conferinţe ale Ateneului, reluată de Filarmonica „George Enescu” în septembrie 2010, prin evenimentul reprezentat de conferinţa Hertei Müller, al cărei amfitrion a fost Gabriel Liiceanu, directorul editurii Humanitas, continuă printr-un nou eveniment, a cărui protagonişti sunt Andrei Pleşu, preşedintele Fundaţiei „Noua Europă”, rectorul Colegiului „Noua Europă”, directorul fondator al săptămânalului „Dilema Veche” şi invitatul special al domniei sale, scriitorul şi publicistul Adam Michnik, redactor-şef al cotidianului „Gazeta Wyborcza”.

Adam Michnik (n. 1946, Varşovia) - redactor-şef al cotidianului de mare tiraj „Gazeta Wyborcza”, istoric, eseist, jurnalist politic. Michnik a devenit o figură emblematică a opoziţiei ilegale, democratice din Polonia anilor 1968-1989. Pentru activităţile sale de disident (în special pentru cele legate de sindicatul „Solidaritatea”) a şi fost închis timp de 6 ani. A fost distins cu prestigioase premii şi medalii internaţionale. Articolele sale sunt publicate în „Gazeta Wyborcza”, dar şi în ziare şi reviste străine („Der Spiegel”, „Le Monde”, „The Washington Post”).

Printre volumele publicate de A. Michnik în ultimii ani se numără Mărturisirea unui disident convertit (2003) şi Furia şi ruşinea (2005).

Evenimentul este organizat de Institutul Polonez, Institutul Cultural Român, Filarmonica „George Enescu” şi va avea loc la Ateneul Român, str Franklin nr. 1-3, în 14 februarie, ora 18:30.

Dorin Tudoran: Vasile Paraschiv şi căluţii de mare

Despre  moartea  lui  Vasile  Paraschiv  am  aflat  acum două ore dintr-un mesaj primit de la Doina Jela. Amestecul de tristeţe, revoltă şi amintiri a pus repede stăpânire pe mine. Primul lucru ce mi-a venit în minte a fost o întrebare formulată pe la începutul anilor 2000 de un tânăr doctorand român care studia în Statele Unite:

“Domnule Tudoran, ce a făcut de fapt Vasile Paraschiv de a-ţi afirmat că nici o enumerare ce include forme de dispreţ, rezistenţă faţă de dictatura comunistă nu poate lăsa pe dinafară numele lui fără să devină astfel o mărturie între incompletă şi total falsă?"

“Totul”, i-am răspuns. După care i-am enumerat tânărului tot ce am crezut că era important să ştie despre Vasile Paraschiv. Apoi, i-am dat o sacoşă plină ochi cu fotocopii, ziare, cărţi, bibliografie, două casete pe care le aveam de la Europa liberă etc. A fost o investiţie excelentă. Îl citesc de când în când pe tânărul de atunci şi mă bucur să văd cât de bine, de organic a integrat în sistemul său de cântărire a comunismului informaţii şi mărturii pe care le-a strâns cu meticulozitate ani şi ani la rând. Şi am zâmbit, întotdeauna cu bucurie, văzând că atunci când dă nume, cel al lui Vasile Paraschiv nu lipseşte.

Nu l-am  întâlnit niciodată pe Vasile Paraschiv. Aşa a fost să fie. Despre el, în aceste zile ale despărţirii de un mare luptător,  vor povesti cei care l-au cunoscut, cei care au luptat şi au pătimit alături de el, cercetători care ştiu astăzi că fără oameni ca Vasile Paraschiv puţine lucruri dintre cele ce au ţinut cândva România pe hartă s-ar fi întâmplat. Eu, unul, vreu să povestesc un episod ce nu are o legătură directă cu Vasile Paraschiv, dar are o mare semnificaţie pentru felul în care l-am înţeles pe acest erou.

Deseori, oameni ca Vasile Paraschiv au fost întrebaţi de ce a au făcut un lucru ori altul, de ce şi-au asumat riscuri enorme când, iată, până şi astăzi, minţi strălucite consideră că asemenea acte erau inutile, erau sortite eşecului, nu contau. Este un demers ce mă duce cu gândul la amintirea altui om la care am ţinut foarte mult, plecat şi el dintre noi acum câteva zile, unul dintre cei mai pricepuţi specialişti din domeniul dezvoltării internaţionale cu care am lucrat în ultimii 20 de ani – Terry H.

Vezi continuarea articolului la: http://www.dorintudoran.com/2011/02/04/vasile-paraschiv-si-calutii-de-mare/#more-6915