Volumul
semnat de Vlad Mitric-Ciupe, Arhitecții români și detenția politică 1944-1964.
Între destin concentraționar și vocație profesională, apărut sub egida
Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, pornește de la o incontestabilă stare de fapt: „insuficienta
(re)cunoaștere a relației arhitecților cu regimul comunist – în special în primele decenii ale
acestuia.” Cu toate că au mai apărut o serie de lucrări despre arhitecți în
comunism, „subiectul tragediei prin care au trecut unii membri ai breslei este
doar firav atins”, după cum afirmă însuși autorul în „Argumentul” cărții.
Lucrarea
are la bază lucrările generale publicate pe tema comunismului românesc, foarte
multă memorialistică, documente din arhivele Asociației Foștilor Deținuți
Politici din România și Federației Române a Foștilor Deținuți Politici și
Luptători Anticomuniști, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor
Securității, dar și interviuri cu urmașii arhitecților condamnați politic și
„arhivele” de familie ale acestor urmași.
Volumul
detaliază și 75 de cazuri de arhitecți, în condițiile în care, la
debutul cercetării se cunoșteau la nivelul breslei doar
câteva nume de arhitecți întemnițați, iar în baza lucrărilor edite au
fost identificate 30 de nume.
Cele
75 de cazuri sunt extrem de diverse, atât ca vârstă, gen, calificare profesională (elevi, studenți, diplomați), dar și din punct de vedere
etnic (pe lângă români au fost arhitecți cu origini ungurești, evreiești, germane, italiene și aromâne).
Pentru
cei interesați redau mai jos cuprinsul lucrării: