StatCounter

miercuri, 20 decembrie 2017

Apariție editorială: Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu (coord.), După 25 de ani. Evaluări și reevaluări istoriografice privind comunismul


Având la bază convingerea că pentru orice popor care încearcă să își construiască un viitor – și cu atât mai mult pentru țările care s-au aflat sub regimuri totalitare – cunoașterea trecutului este esențială, volumul de față reunește 25 de studii despre comunism. Fie că este vorba despre activitatea politică și poliția secretă, despre evoluțiile economice, culturale și religioase sau despre disidență și represiune, fiecare text completează cu o nouă piesă marele puzzle al întunecatei perioade comuniste românești. După 25 de ani demonstrează o dată în plus că, după un sfert de secol de la dispariția Cortinei de Fier, există încă multe aspecte nedescoperite sau insuficient analizate ale comunismului.
Volumul cuprinde o parte dintre lucrările prezentate în cadrul ediției a zecea a simpozionului de la Făgăraș - Sâmbăta de Sus, desfășurat în perioada 8-11 iulie 2015.
Pentru cei interesați redau mai jos cuprinsul volumului.