StatCounter

luni, 2 aprilie 2012

Lansare de carte: Marie-Hélène Fabra Brătianu, „Memoria frunzelor moarte”

Marţi, 3 aprilie 2012, ora 18, la librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului „Memoria frunzelor moarte” de Marie-Hélène Fabra Brătianu, apărut în colecţia „Memorii/Jurnale”, în traducerea lui Emanoil Marcu, la Editura Humanitas.
La eveniment vor lua cuvântul: Marie-Hélène Fabra Brătianu, Neagu Djuvara, Andrei Pippidi, Lidia Bodea, Vlad Russo.
Pentru Marie-Hélène Fabra Brătianu, România a fost o vreme doar ecoul unor poveşti auzite, în Franţa, de la mama şi de la bunica ei, poveşti despre o lume dispărută, despre locuri niciodată văzute şi despre oameni care nu mai existau. Şi ar fi putut rămâne aşa, dacă moartea mamei sale, revenită după Revoluţie pentru lungi perioade în ţara de origine, n-ar fi silit-o să vină aici pe urmele ei şi să descopere cu uimire patria strămoşilor ei şi povestea vieţii lor. Din aceste călătorii în timp şi spaţiu, din această adevărată coborâre la origini, s-a născut o urgentă nevoie de a spune, care a luat chipul cărţii de faţă. O carte despre realităţile deconcertante din România de azi; despre amintirea unei alte Românii, păstrată în revelatoarele memorii ale bunicii sale, Elena Brătianu, născută Sturdza, transcrise de nepoată cu înfiorare; despre statura impunătoare a bunicului ei, istoricul şi omul politic Gheorghe Brătianu. O carte în care umorul şi nostalgia îşi dau permanent replica, ajutându-ne poate să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine.
Despre autoare:

CNSAS: despre trecutul recent sau despre scandalurile din prezent?

    Dacă de la momentul înfiinţării sale (în 1999) şi până astăzi Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) nu s-a remarcat printr-un număr foarte mare de deconspirări, în schimb, din păcate, la numărul de scandaluri situaţia stă mult mai bine. Acestea au fost însă mult prea multe pentru a încerca să fac aici chiar şi o simplă enumerare a lor. Deoarece mă ocup de un blog care are ca tematică de analiză istoria recentă, nu pot să nu fac, totuşi, măcar o scurtă trecere în revistă a principalelor momente ale ultimului scandal care vizează această instituţie.
Aşadar, puţin după jumătatea lunii martie a apărut în presă un raport privind situaţia CNSAS, în contextul finalizării mandatului Colegiului respectivei instituţii şi a numirii noilor membri. Raportul numit CNSAS la răscruce. Eliberăm trecutul din prezent!” a fost iniţiat de membrii Asociaţiei Mişcarea Civică „Miliţia Spirituală” şi a beneficiat de sprijinul unor istorici şi personalităţi publice, precum şi de susţinerea câtorva ONG-uri.
Au existat şi ecouri în mass-media, Raportul fiind preluat integral sau esenţializat în mai multe publicaţii, iar unii dintre susţinătorii acestuia, cum ar fi profesorul ieşean Liviu Antonesei, şi-au exprimat punctul de vedere faţă de acest subiect.
În Raport este analizată activitatea CNSAS de la înfiinţare şi până în prezent, cu referiri la legile care au stat la baza funcţionării instituţiei şi rezultatele obţinute de aceasta, dar se fac şi comparaţii cu instituţii similare din Europa Centrală şi de Est, comparaţii deloc favorabile CNSAS.
Nu reiau aici numeroasele critici din Raport, ci menţionez doar faptul că o parte din soluţiile propuse de autori vizează desfiinţarea Colegiului CNSAS, eficientizarea activităţii acestuia şi transparenţa deciziilor.
La câteva zile de la apariţia Raportului, respectiv în 27 martie, a apărut şi o primă reacţie din partea CNSAS: un interviu realizat pentru Revista 22 de doamna Andreea Pora cu doamna Germina Nagâţ, şefa Direcţiei de Investigaţii a CNSAS.

Lansare de carte: Mihail Dobre, România la sfârşitul Războiului Rece

Ministerul Afacerilor externe şi Fundaţia Europeană Titulescu organizează o nouă lansare de carte: România la sfărşitul Războiului Rece, de Mihail Dobre. Evenimentul va avea loc marţi, 3 aprilie 2012, orele 14.00 la sediul Ministerului Afacerilor Externe, Sala „Gafencu”.
La eveniment vor lua cuvântul: Prof. Constantin Buşe, prof. Constantin Hlihor, prof. univ. Valentin Stan.
Cartea a apărut la Editura Enciclopedică în 2011.
     Despre autor: