StatCounter

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Conferinţă Gavril Vatamaniuc - Memoria vie a spiritualităţii româneşti


Gavril Vatamaniuc, unul dintre ultimii supravieţuitori ai rezistenţei anticomuniste din Munţii Bucovinei, va împărtăşi, în cadrul acestei conferinţe deosebite, din uluitoarea experienţă a celor 6 ani de singurătate petrecuţi în pădurile şi munţii Bucovinei, a greilor ani de temniţă care au urmat, dar şi din bucuria apropierii de Dumnezeu.
Gavril Vatamaniuc a fost pus în 1948 sub urmărirea Securităţii deoarece a intrat în conflict cu ofiţerii care se ocupau de educatia, cultura şi propaganda comunistă. La 25 noiembrie 1949 s-a refugiat în pădurile din zona Suceviţei, unde a stat ascuns timp de 6 ani. A fost prins şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, pedeapsă comutată ulterior la 25 ani. A executat 9 ani de pedeapsă în temniţele comuniste.
Evenimentul este organizat de Fundaţia „Arsenie Boca” şi va avea loc Vineri, 17 decembrie 2010, ora 18.00, în Aula Magna a Academiei de Ştiinte Economice (Str. Piaţa Romană nr. 6, sector 1 - intrarea prin str. Căderea Bastiliei).