5 februarie - o zi de doliu și de rememorare pentru Iuliu Maniu (†5 februarie 1953) și Ion Mihalache (†5 februarie 1963)

5 februarie 1953. Iuliu Maniu a decedat în închisoarea de la Sighetu Marmației

„Am stat lângă Iuliu Maniu încă din copilărie și, bineînțeles, am suferit pentru suferințele lui mai mult decât pentru propriile mele suferințe. Omul acesta, care a reprezentat spiritul poporului român și a fost expresia cea mai elocventă a dorinței românești de libertate, de independență, de integritate teritorială și de încadrare într-o lume civilizată a trebuit să moară – aș putea zice, nu e prea dură expresia – ca un câine în pușcăria de la Sighet. Sigur că este unul din lucrurile inexplicabile pe care ni le servește istoria. Iuliu Maniu a fost măreț și prin moartea lui. Omul care nu și-a plecat capul niciodată, care a mers înainte călăuzit de idealurile lui și de principiile de la care nu s-a abătut niciodată.”

Mărturie Corneliu Coposu, în Memorialul Durerii, episodul al VIII-lea, TVR, februarie 1992.

***

5 februarie 1963. Ion Mihalache a decedat în închisoarea de la Râmnicu Sărat

La 25 februarie 1983 Corneliu Coposu a discutat în familie despre detenția în „Închisoarea tăcerii” de la Râmnicu Sărat și și-a exprimat aprecierea față de „comportarea demnă în închisoare a lui Mihalache, care a fost solicitat de autorități să se desolidarizeze de Maniu dar a refuzat. A venit chiar patriarhul Marina, pe care ???? Mihalache, după ce a auzit propunerea acestuia l-a rugat să iasă afară. A mai venit și Ralea și a pățit la fel. «C[oposu]» precizează că acest lucru l-a auzit personal deoarece întâmplător aveau celulele alăturate. Continuă apoi să spună că altădată a venit generalul Nicolschi, care i-a cerut același lucru în schimbul libertății, care însă a plecat ca și ceilalți doi poftiți afară de Mihalache, care n-a acceptat propunerile rușinoase făcute de cei de mai sus.”

Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fond Informativ, dosar 149087, vol. 28, f. 640 f-v.

Lista tristeții (foști deținuți politici care ne-au părăsit) - Vasile Iamandi

În 16 ianuarie 2026 a plecat dintre noi Vasile Iamandi.

S-a născut la 14 februarie 1928 în Iași. A fost arestat la 22 aprilie 1956 și condamnat la 8 ani închisoare corecțională. A executat pedeapsa în închisorile Jilava, Gherla, Salcia, Giurgeni, Periprava, Dumbrăveni. A fost eliberat la 8 decembrie 1962. După câțiva ani a reușit să plece în Canada urmându-și soția și a revenit în România definitiv în 2006.

Un interviu realizat de Constantin Vasilescu în 10 și 13 octombrie 2008 a fost publicat în Cosmin Budeancă (coord.), Experiențe carcerale în România comunistă, vol. VI, Editura Polirom, Iași, 2012, pp. 133-180.

„Nu regret nimic din ce am făcut, nu port dușmănie nimănui, nici celor care m-au turnat. Dar sunt de părere că un proces al comunismului este absolut obligatoriu și este absolut necesar și nu există o perioadă de prescripție pentru aceste crime. Și sunt numai niște oameni fără demnitate cei care cred că nu mai este necesar un proces al comunismului. Un proces nu ca să-i trimitem în pușcărie, că mulți dintre ei nici nu mai sunt, mai sunt niște rămășițe, dar ca să se știe cine au fost acești oameni, să se știe ce au făcut, ce au însemnat pentru neamul românesc și pentru țara românească. Și să se insiste asupra pușcăriei, dar să nu uităm țara întreagă. Să nu uităm părinții noștri, rudele noastre, soțiile noastre, să nu uităm perioada de coșmar și de groază care a fost după 23 august, cu biografiile, cu epurările, cu naționalizările, cu stabilizările, cu lupta pentru a avea o origine sănătoasă. O reeducare prin care a fost trecut poporul român care a fost învățat să mintă obligatoriu. Toți am mințit! Dacă există unul dintre noi care spune că n-a mințit... tot a mințit într-o autobiografie în care erai obligat să spui până în pânzele albe... Toți am trecut sub tăcere, iar ei știau perfect că mințim. Erai obligat să furi, că era mentalitatea că de la stat nu e păcat să furi. Și dacă aveai nevoie de ceva, băgai mâna, că luai de la stat. Și cotele... Bietul țăran trebuia să cumpere din banii lui ca să dea cote. Lăsa niște spice de grâu în urma treieratului sau niște cartofi în pământ, ca să poată să vină noaptea să strângă, să aibă ce mânca. Sunt lucruri care s-au uitat și nu avem voie să le uităm... Reeducarea de la Pitești este o crimă, dar altă crimă este reeducarea poporului român. Idei precum „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”, „capul ce se pleacă sabia nu-l taie”, toate acestea ne-au îndobitocit și ne-au făcut ceea ce suntem astăzi, încât nu putem ieși din această calamitate care este postcomunismul...”

Apariție editorială: Memoria - revista gândirii arestate, nr. 133 (4/2025)

   

   A apărut numărul 133 (4/2025) al Memoria - revista gândirii arestate. Acest număr este ilustrat cu lucrări ale artistului Alexandru Țipoia (1914-1993), din Casa Memorială - Muzeu Alexandru Țipoia, București și este finanțat cu sprijinul Ministerului Culturii.

    Pentru cei interesați redau mai jos cuprinsul. Pentru comenzi www.revistamemoria.ro.

Apariție editorială: Memoria - revista gândirii arestate, nr. 132 (3/2025)

   A apărut numărul 132 (3/2025) al Memoria - revista gândirii arestate. Acest număr este ilustrat cu lucrări din expoziția „Ultima privire: sub gloanțele comunismului”, a artistei franceze Madeleine Melot (1936-2025) și este finanțat cu sprijinul Ministerului Culturii.

    Pentru cei interesați redau mai jos cuprinsul. Pentru comenzi www.revistamemoria.ro.

Lista tristeții - Prof. Florentin Olteanu

Am aflat cu tristețe că ne-a părăsit domnul Florentin Olteanu (n. 1944), fost profesor de istorie în Făgăraș și fost președinte al Fundației Culturale „Negru Vodă” din localitate.

Din 2000 a susținut cu multă pasiune înființarea unui Memorial al Rezistenței Anticomuniste din Țara Făgărașului, care ar fi urmat să funcționeze în câteva încăperi ale cetății din Făgăraș, fostă închisoare comunistă între 1950-1960 (proiect care, din păcate, nu s-a realizat).

Ne-am cunoscut în 2003 și de atunci am avut o colaborare extrem de rodnică:

- în 2004 am organizat împreună mai multe campanii de interviuri de istorie orală în Țara Făgărașului, despre rezistența anticomunistă, colectivizare, detenția politică în închisoarea din cetate.

- din 2006 am organizat 11 ediții ale unui simpozion internațional la Făgăraș - Sâmbăta de Sus, la care au participat numeroși cercetători din țară și din străinătate, finalizate cu volume publicate la editurile Argonaut, Polirom, Presa Universitară Clujeană;

- din 2008 șase ediții de Școală de Vară la Sâmbăta de Sus dedicate elevilor de liceu.

- am lucrat împreună la expoziția permanentă „Remember - Comunizarea Țării Făgărașului. Model experimental de muzeizare a instaurării comunismului în Țara Făgărașului”, vernisată în spațiul Fundației Culturale „Negru Vodă” în 2009 (între timp dezafectată).

- am făcut parte împreună din echipa care a realizat lucrarea monografică Făgăraș - închisoarea polițiștilor, vol. II-III, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2007.

Acestea sunt doar câteva dintre proiectele comune, care au însemnat foarte mult pentru devenirea mea profesională. Ele și numeroase alte amintiri personale mă vor face să nu îl uit niciodată.

La revedere, Domnule Profesor.