La 55 de ani de la mişcările studenţeşti anticomuniste din 1956, a apărut volumul Remember 1956. 55 de ani de la mişcările studenţeşti anticomuniste din centrul universitar Timişoara, autor Teodor Stanca.
Teodor Stanca, fost deţinut politic, a fost „ideologul” mişcărilor studenţeşti anticomuniste de la Timişoara din 1956 şi unul dintre liderii revoltei.
Broşura-ediţie specială a fost editată de Cercul de Studii Vestul şi cuprinde o prefaţă semnată de Mircea Rusnac, despre contextul în care au avut loc mişcările studenţeşti, precum şi o amplă descriere a acestora realizată de Teodor Stanca.
Cei interesaţi de acest volum se pot adresa d-lui Mircea Rusnac pe e-mail la adresa mircea_rusnac@yahoo.com.