Petiţie împotriva Proiectului de lege, PL.x. 27/2010 pentru modificarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, proiect care vizează restituirea arhivelor confesionale

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Arhivele Naţionale, precum şi federaţia Arhiviştilor din România, luând notă de avizul favorabil dat, în şedinţa din 8 martie 2011, de către Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor proiectului de lege PL.x. 27/2010 pentru modificarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, protestează şi aduce la cunoştinţa opiniei publice implicaţiile aprobării acestuia. Proiectul modifică art. 19 al Legii 16/1996, adăugând posibilitatea retragerii din proprietatea Statului român (Arhivele Naţionale) a fondurilor documentare „preluate abuziv”, cu invocarea decretelor 153/1950 şi 472/1971. Documentele ar urma să fie reclamate şi preluate de structurile de conducere ale diferitelor culte din România. Primul decret priveşte preluarea registrelor parohiale de născuţi/botezaţi, cununaţi şi morţi, iar al doilea, republicat ca legea 20/1974, a fost chiar legea arhivelor româneşti între 1971-1996.

Prin acest proiect de lege sunt vizate două categorii de documente create de culte:

1. Actele ce dovedesc statutul civil şi religios al persoanei (născuţi/botezaţi, cununaţi, morţi) — prerogativă a statului modern — sunt anterioare anului 1895 (Ardeal) şi 1865/1866 în Regatul României, când s-a introdus sistemul laic de stare civilă. Anterior, statul încredinţase această atribuţie diferitelor culte existente, de obicei mai multe în aceeaşi localitate. Conform proiectului, aceste acte, cu valoare genealogică, istorică, dar şi juridic-practică, păstrate acum unitar la Arhivele Naţionale, pe servicii judeţene şi localităţi componente, după actuala împărţire teritorială, ar urma să fie separate iarăşi pe culte şi distribuite, centralizat, structurilor de conducere ale cultelor (ortodox, greco-catolic, romano-catolic, reformat, evanghelic etc.), în prejudiciul publicului interesat.

2. Documentele istorice ale episcopiilor, protopopiatelor, parohiilor, şcolilor confesionale, instituţii de caritate etc. sunt de mare valoare istorică. Acestea acoperă întregul teritoriu al ţării, cuprind întreaga societate şi adesea au informaţii mai vechi decât cele oferite de arhivele altor instituţii publice sau ale familiilor. Chiar luate în parte fiecare, arhivele marilor culte „istorice” depăşesc interesul îngust de grup şi au semnificaţie publică mult mai amplă, regională şi chiar naţională.

Din perspectiva celor enumerate mai sus considerăm că: 

Conferinţă Andrei Ujică: De la document la ficţiune şi înapoi

Cea de-a opta conferinţă din seria „Cultura bate criza”, intitulată De la document la ficţiune şi înapoi, va avea loc miercuri, 30 martie 2011, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, cu începere de la ora 19:00. Invitatul acestei ediţii este Andrei Ujică, regizorul cunoscutului film Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu.

De la document la ficţiune şi înapoi este drumul pe care îl străbate orice autor de filme. Dar ce este ficţiune şi ce este realitate într-o dictatură?

„Dictatorul crede cu tărie într-un adevăr absolut, despre care noi ştim dinainte, şi apoi ştim şi după, că este eronat. Aceasta îi conferă o dimensiune malefică, atât timp cât se află la putere şi îi chinuieşte pe toţi cei care ştiu că el crede greşit, obligându-i la duplicitate şi la tot felul de subterfugii ca să supravieţuiască, dar şi o dimensiune tragică, atunci când pierde puterea, pentru că, la urma urmei, nu este decât victima unei erori de gândire.” (Andrei Ujică)

Marxismul reprezintă o ideologie eronată, care a beneficiat însă, din nefericire, de un mecanism de putere destul de consistent şi eficient încât să poată produce ravagiile cunoscute tuturor pe durata aproape a unui întreg secol. Cu intrarea în scenă a marxismului, o ideologie care radicalizează negativ anumite tendinţe ale Iluminismului, avem pentru prima oară de a face cu o ideologie „de autor“. De altfel, Marx este cel care a îndeplinit unul dintre visele auctoriale ale secolului XIX; toţi au vrut să scrie „cartea care ucide“ şi n-au putut. Iar Manifestul Partidului Comunist este o „carte care ucide“.

Despre Andrei Ujică