Pe site-ul Miliţiei Sprituale, a fost postat recent un articol care anunţă faptul că Ştefan Koller, unul dintre cei mai mari torţionari ai regimului comunist a încetat din viaţă. Miliţia Spirituală anunţă în premieră decesul unuia dintre cei mai cruzi ofiţeri superiori MAI din timpul regimului comunist: colonelul de penitenciare (r) KOLLER IOSIF ŞTEFAN
Autor: Mihai Burcea
Născut la 2 august 1916, în oraşul Huedin, judeţul Cluj, Ştefan Koller fost director al Direcţiei cadre din Direcţia Generală a Penitenciarelor, Coloniilor şi Unităţilor de Muncă (1 iul. 1951 – 1 oct. 1952), locţiitor pentru producţie al directorului general al Direcţiei Lagăre şi Colonii de Muncă (1 oct. 1952 – ian. 1954), comandant al Penitenciarului Aiud/formaţiunea 0622 Aiud (1 ian. 1954 – 1 nov. 1958) şi comandant al Penitenciarului Văcăreşti (1 nov. 1958 – 30 iun. 1967). A fost trecut în rezervă şi pensionat din cauza unor probleme medicale, prin Ordinul MAI nr. 1962 din 31 mai 1968.
Regimul de detenţie impus deţinuţilor politici din Penitenciarul Aiud de către Koller a fost foarte dur, aici decedând pe perioada mandatului său peste 100 de persoane
[1]. Acest regim de detenţie consta în pedepse corporale aplicate deţinuţilor contrarevoluţionari – aşa erau denumiţi deţinuţii politici în literatura juridică
de specialitate a vremii; în trimiterea condamnaţilor la carceră/izolare pentru cele mai mici abateri de la regulament; în lipsa medicamentelor (pe adresa penitenciarului nu a sosit niciun medicament pe parcursul întregului an 1955); apoi lipsa alimentelor determina o foame constantă în rândul deţinuţilor iar frigul era una din cauzele cele mai frecvente ale îmbolnăvirilor (valoarea calorică nu depăşea 7-800 de unităţi/zi). Din aceste motive, în a doua jumătate a anilor ’50 au existat mai multe forme de protest ale deţinuţilor, cea mai frecvent întâlnită fiind intrarea în refuz de hrană. În aprilie 1957 a izbucnit cea mai mare grevă din istoria sistemului penitenciar comunist atunci când circa 700 de deţinuţi s-au baricadat în celule cerând dreptul la pachet, vorbitor şi în general un regim de detenţie mai bun. Protestul a durat 23 de zile, fiind înăbuşit prin intervenţia brutală a administraţiei. Mulţi dintre participanţii la revoltă au fost apoi trimişi la izolare sau transferaţi în alte unităţi. Pentru a preîntâmpina acest gen de proteste liderii revoltei au fost transferaţi ulterior la Penitenciarul Râmnicu-Sărat.
În anul izbucnirii revoltei, statul de organizare al acestui loc de deţinere de categoria I era prevăzut cu un număr de 166 de cadre, din care 101 erau ofiţeri şi sergenţi reangajaţi (subofiţeri) şi 65 de angajaţi civili.
La data de 22 mai 2007, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare o sesizare penală cu privire la abuzurile şi crimele săvârşite, ordonate sau inspirate de către 210 de foşti comandanţi şi ofiţeri cu atribuţii de conducere din cadrul sistemului penitenciar din România (toţi identificaţi de IICCR şi care în perioada martie 1945 – decembrie 1989 au folosit sistemul de detenţie ca principal instrument de realizare a politicii de extremism social pentru lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemniţare, muncă forţată, a unor categorii sociale – burghezie, moşierime, ţărani, intelectuali, studenţi, clerici – şi pentru exterminarea programată a deţinuţilor politici). Printre cei vizaţi se afla şi col. Koller Ştefan despre care la acea dată se credea că s-ar fi refugiat în Israel asemeni altor torţionari celebri (Mişu Dulgheru, Cornăţeanu Eugen, Einhorn Wilhelm, Helman Alexandru etc.). Bineînţeles că Ministerul Public condus de „extrem de competenta” doamnă Laura Codruţa Kövesi nu a mişcat vreun deget în vederea identificării şi interogării foştilor ofiţeri din aparatul de represiune comunist.
În iunie 2009, Miliţia Spirituală a identificat locuinţa familiei Koller (situată la intersecţia străzii Aurel Vlaicu cu şoseaua Ştefan cel Mare) însă familia nu a dorit să ofere niciun fel de detalii referitoare la personajul nostru. De asemenea, în iunie 2009 am reuşit să stabilim şi mormântul din Cimitirul Militar „Ghencea” în care urma să fie îngropat colonelul în rezervă Koller. Zilele trecute am descoperit că pe piatra tombală a lui Koller a fost aplicată crucea personalizată pe care scria că a încetat din viaţă anul trecut.
Din păcate nu deţinem nicio fotografie care să ni-l înfăţişeze pe fostul ofiţer.
[1] Despre biografia lui Koller şi istoricul Penitenciarului Aiud vezi Mihai Burcea, Marius Stan, Mihail Bumbeş,
Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Aparatul central (1948-1989), vol. I, Iaşi, Ed. Polirom, 2009, ff. 272-275 şi Andrei Muraru (coord.)
Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Iaşi, Ed. Polirom, 2008, ff. 73-103.
