StatCounter

miercuri, 27 noiembrie 2013

Apariție editorială: Lucian-Ştefan Dumitrescu, Mircea Vulcănescu, Un portret intelectual. Filosofie, sociologie şi geopolitică în România interbelică

„Am încercat să aflu de ce filosoful Mircea Vulcănescu, metafizician de vocaţie, preocupat de epistemologie şi de etică, s-a avântat şi în câmpul sociologiei. Pentru ca de aici să facă pasul către administraţia publică, devenind funcţionar al statului român interbelic, deşi, având în vedere erudiţia sa prodigioasă, locul său era la catedră. Cum de cel care putea să fie ,«şeful spiritual» al generaţiei 1907, loc pe care i-l cedează lui Mircea Eliade, e mai degrabă un marginal în raport cu Noica, Cioran, Eliade, cu toate că a fost un ferment moral şi ideatic pentru tridentul cultural al României interbelice?

Lansare: Revista de Antropologie Urbană(2/2013). „Criza între ruptură şi instituţionalizare”


Asociația pentru Antropologie Urbană, Editura Oscar Print și Grand Hotel Continental îi invită pe cei interesați la prezentarea Revistei de Antropologie Urbană, alături de Institutul de Antropologie «Francisc Rainer» al Academiei Române, Societatea Academică de Antropologie, Facultatea de Urbanism - Secția Amenajarea și Planificarea Peisajului - Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.
Evenimentul va avea loc la Grand Hotel Continental (Calea Victoriei colț cu strada Ion Câmpineanu, cu intrare pe Ion Câmpineanu), în ziua de 5 decembrie 2013, începând cu orele 18, la etajul 4 (sala Theodor Aman). (detaliile privind spațiul destinat evenimentului vor fi oferite de recepția hotelului).

Expoziție de fotografie și lansare de album foto: Florin Andreescu, „Flashback 2: Comunism glorios, capitalism victorios”

La patru ani de la expoziția „Flashback: Clișee voalate din Epoca de Aur și anii tranziției”, găzduită de Institutul Cultural Român din București, Florin Andreescu continuă seria foto-verité-urilor dedicate României zbuciumaților ani ’80-’90 cu expoziția „Flashback 2: Comunism glorios, capitalism victorios”. Vernisajul va avea loc miercuri, 27 noiembrie 2013, ora 18.00, la sediul ICR din Aleea Alexandru 38. Cuvântul de deschidere va fi rostit de dr. Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”.