Mă bucur să pot anunţa apariţia cărţii „Garda Albă” - organizaţie subversivă inventată de Securitatea hunedoreană. Cercetarea am început-o în 1997 în vederea realizării dizertaţiei pentru Masteratul de Istorie Orală, fără a mă gândi că ar putea constitui subiectul unei viitoare cărţi. În timp am mai adunat materiale de arhivă, am mai realizat interviuri şi, la mai bine de 13 ani de la începerea cercetării, a apărut această carte. Ea prezintă o înscenare judiciară regizată în 1958 de autorităţile comuniste din ceea ce era atunci Regiunea Hunedoara (actualmente judeţul Hunedoara şi o parte din judeţul Alba).
Pe fondul unui ultim val major de represiune comunistă, Securitatea locală a pus la punct un plan în urma căruia o parte din cei ce se opuneau colectivizării agriculturii sau aveau opinii contrare regimului au fost arestaţi şi condamnaţi. Pentru ca aceste măsuri represive să aibă o faţadă de legalitate, a fost inventată o organizaţie anticomunistă căreia i s-a dat denumirea „Garda Albă”. Liderul organizaţiei a fost considerat un tehnician din Combinatul Siderurgic din Hunedoara, Ioan Nistor, în pofida faptului că acesta avea unele probleme de sănătate mentală. Alături de el au mai fost arestate încă 72 de persoane, aşa-zişi membri sau susţinători ai organizaţiei, agricultori înstăriţi, muncitori şi intelectuali, care erau de mult în atenţia Securităţii datorită ostilităţii lor faţă de regim. Dintre aceştia doar o parte îl cunoşteau pe Ioan Nistor, în timp ce alţii nu îl văzuseră niciodată. Presupusul semn distinctiv al organizaţiei era o monedă de 1 ban, care avea ştanţat pe o faţă un triunghi.
Cele 73 de persoane au fost anchetate cu brutalitate, obligate să recunoască apartenenţa la „organizaţie” şi apoi trimise în judecată. La sfârşitul anului 1958 au avut loc la Deva 3 procese, pentru 3 loturi, iar sentinţele pronunţate au fost exemplare: între condamnări la moarte şi cinci ani închisoare corecţională, toate însoţite de confiscarea averii. Patru persoane au fost condamnate la moarte şi executate la Gherla, iar pentru restul a urmat un lung calvar prin închisori şi lagăre, care s-a încheiat în 1964, când cei care au supravieţuit au fost eliberaţi. Pe lângă cei întemniţaţi, însă, au suferit şi familiile lor, marginalizate în societate şi supuse la şicane şi presiuni de autorităţile comuniste.
Lucrarea are 388 pagini şi următoarea structură:
