La lista deţinuţilor politici care nu mai sunt printre noi s-a mai adăugat ieri, 29 iulie 2010 şi numele lui Călvărăsan Luca. Născut la 21 iunie 1925, în comuna Ruşi - Sibiu, a urmat cursurile Liceului Industrial „Astra” din Braşov şi a activat în cadrul Frăţiilor de Cruce. Pentru aceasta a şi fost arestat în 1948, la 14 iulie (după propria mărturie) / 22 iulie (după fişa matricolă penală), pe când era militar în termen la batalionul 6 vânători de munte din Aiud. A fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională pe care a executat-o în închisorile Braşov, Jilava, Târgşor şi Valea Neagră. La 30 august 1951 a primit o condamnare administrativă de 12 luni pe care a executat-o la Capul Midia. A fost eliberat la 17 februarie 1953 cu domiciliu obligatoriu la Sibiu. A fost rearestat la 15 noiembrie 1956, după evenimentele din Ungaria, şi condamnat la 20 de ani muncă silnică. A executat pedeapsa în închisorile Sibiu, Aiud, Jilava, Uranus. A fost eliberat la 31 iulie 1964.
După Revoluţie a fost unul dintre membri activi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Sibiu. A relatat despre viaţa din puşcăriile comuniste în cartea sa Istoria în lacrimi, Editura Bucura, Sibiu, 1998.
Într-un interviu din martie 2007 referindu-se la anii de închisoare şi cum i-au schimbat aceştia viaţa mărturisea: „Am pierdut mai mult, că ţineam foarte mult să îmi termin educaţia. Eram, vreau să spun, avid pentru studiu. Asta era pentru mine o bogăţie. Părinţii materialiceşte au fost săraci, n-aveam ce să fac... la ţară acolo, cu pământul care l-au predat. Tata a murit la prima arestare, deci la trei zile, nu l-am condus pe ultimul drum, mama la două sau trei luni după ce m-am întors pierduse vederea, după cinci ani, da’ s-a bucurat foarte mult că m-auzea... Simţea prezenţa. Deci, vă daţi seama, toate ăstea... am devenit foarte atent la suferinţele altora. Dacă mă lăsa să fac studii, era o împlinire, să-mi fac şi datoria asta, pentru că am citit foarte mult, îmi plăcea istorie, filozofia, gândirea şi... cu puterile care le aveam, cu conştiinţa de sine, nu aveam dificultăţi. În faţa lui Dumnezeu sunt mulţumit pentru tot ce vine şi pentru tot ce mi-a dat. Nu-L iau la întrebări, adică: Da’ de ce, Doamne, mi-ai dat mie?
[...]
M-am întâlnit ulterior şi m-a întrebat unu’ dintre securişti: Dom’le, mă urăşti pe mine, pentru că...? Zic: Dom’le, eu nu urăsc pe nimeni, că nu-s construit pentru ură... nu încape, nu pot.”
