A fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 180/20
martie 2012 Legea nr. 27/16 martie 2012, pentru modificarea şi completarea
Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Această nouă lege „clarifică dispoziţiile din Codul penal,
care prevăd imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, crime contra
umanităţii şi de război, stipulând că ele pot fi judecate, indiferent de
data la care au fost comise. De asemenea, legea prevede imprescriptibilitatea
infracţiunilor de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, pentru crimele
pentru care nu s-a împlinit încă termenul de prescripţie.”
Informaţii preluate de pe site-ul IICCMER, unde se pot găsi
mai multe informaţii despre subiect.
Personal cred că şi în acest caz, ca şi în multe altele, din nefericire, aveam
o nouă lege care nu va avea efecte concrete. Sper, totuşi, ca ce se va întâmpla
în viitor să mă contrazică.