StatCounter

luni, 5 iulie 2010

Sînziana Preda, Istorie şi memorie în comunităţile cehilor din Clisura Dunării


În 24 iunie la Cluj s-au lansat ultimele publicaţii ale Institutului de Istorie Orală. Aşa cum am promis, revin cu prezentări mai detaliate ale cărţilor.
Sînziana Preda, Istorie şi memorie în comunităţile cehilor din Clisura Dunării, Argonaut, Cluj-Napoca, 2010, 326 p.
Lucrarea vine să completeze imaginea Banatului multietnic şi multiconfesional, pe baza unei bogate bibliografii şi a surselor de arhivă. Dar ceea ce o individualizează în peisajul istoriografic actual sunt cele 39 de interviuri cu etnici cehi, realizate în 5 aşezări din sud-estul Banatului (Sfânta Elena, Bigăr, Gârnic, Eibenthal, Şumiţa). Abordarea temei din perspectiva istorie orale îi conferă originalitate şi reprezintă un nou argument în favoarea utilizării mărturiilor în reconstituirea istorie minorităţilor etnice şi religioase din România.
Pentru o mai bună ilustrare redau mai jos cuprinsul lucrării:


Istoria ca povestire – Doru Radosav
Introducere

Capitolul I
Memoria, discurs alternativ al istoriei
1.1. Memoria, sursă a istoriei
1.2. Poveştile întemeierii

Capitolul II
Istoria zbuciumată a unei noi existenţe
2.1. Banatul: o a doua şansă
2.2. Coloniile
2.3. Secolul XX: ascensiunea unei comunităţi
2.4. Zorii unei lumi noi: de la Homo Bohemicus la Homo Sovieticus
2.5. În siajul marii istorii

Capitolul III
Chipuri şi discursuri: auto-biografii exemplare

Capitolul IV
Cultură, tradiţie şi istorie orală

Capitolul V
Identitate regăsită sau reevaluată?
5.1. Raporturile cu Republica Cehă
5.2. „Pem” versus Celălalt

Concluzii
Bibliografie
Lista intervievaţilor
Indici