StatCounter

luni, 3 septembrie 2012

Întâlnire cu Neagu Djuvara la Café Kretzulescu


Ana Selejan, Glasul patriei - Un cimitir al elefanţilor în comunism, Editura Vremea, 2012


Cartea investighează modul în care presiunea intolerabilă indusă de regimul comunist, pedepsele, umilirile, ameninţările au determinat scriitori cunoscuţi să se înscrie în rândurile creatorilor dirijaţi politic, părăsindu-şi uneori, fie şi numai de faţadă, idealurile şi contrafăcându-şi arta, pentru a o adapta cerinţelor momentului.
Ana Selejan (n. 1946).  Este profesor universitar şi conducător de doctorat la Universitatea Lucian Blaga” din Sibiu. Scrieri de critică şi istorie literară: Trădarea intelectualilor (1992, editia a II-a, 2005), Reeducare şi prigoana (1993, editia a II-a, 2005), Literatura în totalitarism. 1949-1951. Întemeietori şi capodopere (vol. I, 1994, editia a II-a, 2007), Literatura în totalitarism. 1952-1953. Bătălii pe frontul literar (vol II, 1995, editia a II-a, 2008), Literatura în totalitarism. Anul 1954 (vol. III, 1996), Literatura în totalitarism. 1955-1956 (vol. IV, 1998), Literatura în totalitarism. 1957-1958 (vol. V, 1999), Literatura în totalitarism. 1959-1960 (vol. VI, 2000), Retorica vulnerabilităţii. O monografie a poeziei lui Radu Selejan (2001), Poezia românească în tranzitie. 1944-1948 (2007).
    Informaţii preluate de pe blogul Editurii Vremea.

Call for Proposals - Conferinţa naţională „Politică şi societate în «epoca Ceauşescu»” (Bucureşti, 13-14 noiembrie 2012)


Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc organizează, în perioada 13-14 noiembrie 2012, conferinţa cu titlul  „Politică şi societate în epoca Ceauşescu”.
Sunt vizate cu precădere teme privind:
- Schimbări politice şi sociale în România după martie 1965
- Structuri de partid şi de stat în perioada 1965-1989
- Cultură şi intelectuali
- Represiunea şi colaborările cu regimul comunist
- Metodologii de cercetare a perioadei 1965-1989
Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită până la data de 15 octombrie 2012: titlul comunicării, numele şi prenumele, apartenenţa instituţională şi rezumatul lucrării la adresa veronica.nanu@yahoo.com. Rezumatele nu trebuie să depăşească 400 de cuvinte (Times New Roman, 12 p, 1,5 rânduri). Propunerea va fi însoţită de un scurt curriculum vitae. Rezultatul selecţiei va fi anunţat până la data de 22 octombrie 2012.
Lucrările conferinţei se vor desfăşura în limba română. Prezentările trebuie să se încadreze în maxim 20 de minute.
Cheltuielile de transport, cazare şi masă ale participanţilor vor fi asigurate de organizatori. De asemenea, materialele conferinţei sunt oferite de organizatori.
Lucrările prezentate în cadrul conferinţei vor fi incluse într-un volum publicat la o editură prestigioasă din România.