StatCounter

luni, 6 iunie 2016

Apariție editorială: Ileana Rotaru, Zâmbetul păpușii mele. Copilăria unui „dușman de clasă” în Republica Populară Română. O altfel de carte pentru copii. Poezii

„Pentru că a organizat Mișcarea Română de Rezistență în județul Mehedinți, a redactat un afiș anticomunist și a trimis o scrisoare către Europa Liberă, tatăl meu, institutorul D.I. Totir, a fost arestat, condamnat la moarte și executat de către regimul comunist, pe 20 iulie 1953, ora 1,30, noaptea, la Craiova. Decesul tatălui ne-a fost comunicat după 21 ani, în 1974, la insistențele fraților mai mari, Haralambie și Constanța. Cauza decesului și o parte din adevăr le-am aflat după 1989. Mormântul nu l-am găsit, încă. Pentru că era deținut politic, tatălui meu i s-a confiscat averea. Am fost evacuați cu Miliția din casele tatălui nostru. Mama a fost dată afară din învățământ. Ni se luase tot. Eram muritori de foa­me.