StatCounter

luni, 26 decembrie 2011

Copiii şi tinerii – principalele victime ale represiunii din 1989

Rezultatele unor cercetări recente realizate de generalul (r) Dan Voinea, fost şef al Secţiei Parchetelor Militare, în prezent colaborator al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, şi Gina Radu, arată că minorii şi tinerii au fost principalele victime (morţi, răniţi, arestaţi) ale represiunii din decembrie 1989.
Astfel, peste 400 de copii au fost omorâţi, răniţi sau reţinuţi de către forţele de represiune, începând cu copii de câteva luni aflaţi în  braţele părinţilor, până la tineri care, sfidând forţele de ordine, au demonstrat şi au strigat „Libertate!” şi „Jos dictatorul!”. Peste 800 de copii au rămas orfani prin pierderea unui părinte.
Victimele din rândul minorilor şi tinerilor au căzut în oraşele Timişoara, Cluj, Sibiu, Tg. Mureş, Covasna, Harghita, Sf. Gheorghe, Alba, Reşiţa, Craiova, Braşov, Arad , Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa şi, bineînţeles,  Bucureşti (Piaţa Universităţii, Comitetul Central, Televiziune, Radio, Şos. Antiaeriană, Drumul Taberei, Şos. Olteniţei şi altele).
Detaliat, utilizând cercetările de până acum, distribuţia pe localităţi a victimelor arată astfel:
  • Timişoara - 144  copii (2-17 ani) - decedaţi, răniţi, reţinuţi;
  • Bucureşti (CC, TVR, MApN, Şos. Antiaeriană, Olteniţei, Bucureştii Noi, Radio, alte zone) - 146 copii (o lună-2 ani-3 ani-17 ani) - decedaţi, răniţi, reţinuţi;
  • Sibiu - 12 copii (2-17 ani) - decedaţi, răniţi, reţinuţi;
  • Braşov - 10 copii (6-17 ani) - decedaţi, răniţi, reţinuţi;
  • Brăila - 10 copii (13-17 ani) - decedaţi, răniţi, reţinuţi;
  • Alba - 9 copii - (14-16 ani) - decedaţi, răniţi, reţinuţi;
  • Constanţa - 6 copii cu vârstele între 6-16 ani;
  • Buzău -  4 copii (10-16 ani - răniţi prin împuşcare);
  • Cluj - 4 copii între 6-17 ani răniţi prin împuşcare;
  • Caraş Severin - 3 elevi răniţi prin împuşcare (15-17 ani);
  • Tg. Mureş - 2 copii de 4 şi 7 ani răniţi prin împuşcare;
  • Arad - 1 elev de 16 ani rănit prin împuşcare;
  • Craiova - 1 elev de 11 ani rănit prin împuşcare, etc.
   Mai multe detalii despre cercetare se găsesc pe site-ul IICCMER.

Un număr nou din Memoria - revista gândirii arestate

A apărut numărul 77 (4/2011) din Revista Memoria, ilustrat cu opere semnate de Tatiana Mihăilescu (semnând sub pseudonimul Tamina).
Pentru cei interesaţi redau mai jos cuprinsul acestui număr.